Italia: Misiuni populare „Familia creştină – Biserică vie în lume” la Verona

În perioada 26-29 martie 2026, în Comunitatea de Români Catolici din Verona, la Biserica „San Pio X”, au avut loc misiuni populare. Predicator a fost pr. Daniel Bişoc, parohul comunităţii din Mărgineni, Bacău.

După invitaţia părintelui capelan Petru-Clementin Stoica, adresată părintelui Daniel: „Încurajaţi-ne şi daţi-ne acele motivaţii care să ne facă să redescoperim rolul şi importanţa familiei creştine, aşa cum le-a vrut Dumnezeu”, au urmat o serie de omilii, care au vizat, bineînţeles, iubirea lui Dumnezeu care l-a creat pe om şi misiunea care i-a fost dată acestuia, ca la rândul său să iubească tot ceea ce i-a fost încredinţat.

Atunci când Dumnezeu a aşezat o femeie lângă un bărbat, dorind familia, a fost momentul în care acesteia el i-a oferit totul, spunea părintele Daniel. Restul e doar misiunea celor doi, de a continua ceea ce i-a atras la început, în perioada îndrăgostirii, de a se cuceri şi recuceri reciproc până la ultima suflare. O mare greşeală pe care o fac soţii şi mai ales bărbaţii, este aceea că, odată căsătoriţi, încetează să se mai cucerească reciproc. O iubire se construieşte o viaţă întreagă şi este compusă din urcuşuri şi coborâşuri, din momente frumoase şi din momente grele, dar peste toate sunt cei doi şi iubirea dintre ei, care iubire este Dumnezeu. Un discurs despre iubire, despre comuniune, despre familie în general, nu se poate face niciodată în afara credinţei. Dumnezeu nu poate fi exclus dintre oameni, cu atât mai mult dintre bărbat şi femeie, dintre soţii care au încheiat valid căsătoria. El este iubirea care îi uneşte, iar lipsa lui conduce inevitabil la nefericire şi la solitudine.

Aceste zile de har s-au încheiat cu Sfânta Liturghie de Florii de la ora 11:30 când au fost binecuvântate şi ramurile de măslin purtate în procesiune.

Mulţumim tuturor celor care au participat la aceste zile binecuvântate, credincioşilor care au ascultat cu atenţie temele propuse, dar şi preoţilor capelani veniţi din comunităţile vecine care au slujit la scaunele de spovadă.

Comunitatea din Verona

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Padova: Căsătoria, o rugăciune trăită. Zi de har în comunitatea română

Duminică, 26 octombrie 2025, comunitatea română catolică din Padova a trăit un moment de mare har şi binecuvântare, celebrând împreună aniversarea şi reînnoirea făgăduinţelor de iubire ale celor 19 familii care au marcat între 10 şi 45 de ani de căsătorie. A fost o zi de recunoştinţă, rugăciune şi bucurie, în care iubirea dintre soţi a fost pusă din nou sub binecuvântarea lui Dumnezeu.

Citește mai mult »

Traian: Întâlnirea de toamnă a familiilor

Sâmbătă, 25 octombrie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian a avut loc întâlnirea de toamnă a familiilor. Tema întâlnirii a fost inspirată din tema anului pastoral şi s-a numit: „Astăzi, pentru ce ne arde inima?” Invitat special a fost pr. Ioan Balan, paroh la Parohia „Fericitul Ieremia” din Bacău. Invitat surpriză a fost PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi. Au fost prezenţi participanţi din mai multe parohii ale diecezei.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA