Italia: Misiuni populare „Familia creştină – Biserică vie în lume” la Verona

În perioada 26-29 martie 2026, în Comunitatea de Români Catolici din Verona, la Biserica „San Pio X”, au avut loc misiuni populare. Predicator a fost pr. Daniel Bişoc, parohul comunităţii din Mărgineni, Bacău.

După invitaţia părintelui capelan Petru-Clementin Stoica, adresată părintelui Daniel: „Încurajaţi-ne şi daţi-ne acele motivaţii care să ne facă să redescoperim rolul şi importanţa familiei creştine, aşa cum le-a vrut Dumnezeu”, au urmat o serie de omilii, care au vizat, bineînţeles, iubirea lui Dumnezeu care l-a creat pe om şi misiunea care i-a fost dată acestuia, ca la rândul său să iubească tot ceea ce i-a fost încredinţat.

Atunci când Dumnezeu a aşezat o femeie lângă un bărbat, dorind familia, a fost momentul în care acesteia el i-a oferit totul, spunea părintele Daniel. Restul e doar misiunea celor doi, de a continua ceea ce i-a atras la început, în perioada îndrăgostirii, de a se cuceri şi recuceri reciproc până la ultima suflare. O mare greşeală pe care o fac soţii şi mai ales bărbaţii, este aceea că, odată căsătoriţi, încetează să se mai cucerească reciproc. O iubire se construieşte o viaţă întreagă şi este compusă din urcuşuri şi coborâşuri, din momente frumoase şi din momente grele, dar peste toate sunt cei doi şi iubirea dintre ei, care iubire este Dumnezeu. Un discurs despre iubire, despre comuniune, despre familie în general, nu se poate face niciodată în afara credinţei. Dumnezeu nu poate fi exclus dintre oameni, cu atât mai mult dintre bărbat şi femeie, dintre soţii care au încheiat valid căsătoria. El este iubirea care îi uneşte, iar lipsa lui conduce inevitabil la nefericire şi la solitudine.

Aceste zile de har s-au încheiat cu Sfânta Liturghie de Florii de la ora 11:30 când au fost binecuvântate şi ramurile de măslin purtate în procesiune.

Mulţumim tuturor celor care au participat la aceste zile binecuvântate, credincioşilor care au ascultat cu atenţie temele propuse, dar şi preoţilor capelani veniţi din comunităţile vecine care au slujit la scaunele de spovadă.

Comunitatea din Verona

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Mesajul ep. Iosif Păuleţ pentru Întâlnirea Diecezană a Familiilor de la Lespezi din 3 august 2024

Fiind cu toţii parte din marea familie a lui Dumnezeu, care este Biserica, şi conştientizând fiecare rolul pe care îl are în Trupul mistic al lui Cristos, împreună cu Oficiul pentru Pastoraţa Familiei, vă invit, cucernici părinţi, să îndemnaţi familiile să participe la acest eveniment diecezan, cea de-a XI-a Întâlnire Diecezană a Familiilor.

Citește mai mult »

Traian: „Mulţumesc, părinte, mulţumesc pentru că ne-aţi sfătuit bine!”… la cursul pentru logodnici

36 de perechi la un singur curs nu au participat niciodată. Este pentru prima dată şi evident că meritul îl au mai ales cei care i-au sfătuit pe aceşti tineri să participe. Simpla „scuză” că nu au timp nu mai ţine! Mulţi dintre participanţi de altfel o şi recunosc, dar la final de curs: „Cum să nu, este timp pentru toate, dacă vrem! Aşa cum mergem la cursul de dans, cum mergem să discutăm meniul, să probăm şi să cumpărăm rochia de mireasă şi costumul de mire, avem timp, dar ne sperie că iar ne pune părintele să învăţăm Catehismul şi la vârsta noastră, să ne întoarcem iar ca la şcoală…!”

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA