Tema aleasă de Papa Leon al XIV-lea pentru Ziua Mondială a Bunicilor şi Bătrânilor: „Eu nu te voi uita”

„Eu nu te voi uita” (Is 49,15). Tema aleasă de Leon al XIV-lea pentru a VI-a Zi Mondială a Bunicilor şi Bătrânilor care anul acesta se celebrează duminică, 26 iulie 2026, sărbătoarea sfinţilor Ioachim şi Ana, subliniază cum iubirea lui Dumnezeu faţă de fiecare persoană nu se diminuează niciodată, nici măcar în fragilitatea bătrâneţii.

În această dimineaţă, un comunicat de presă al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă a anunţat tema. Comunicatul specifică faptul că aceste cuvinte alese de pontif, luate din cartea profetului Isaia, sunt „un mesaj de consolare şi de speranţă pentru toţi bunicii şi bătrânii, în special pentru cei care trăiesc în singurătate sau se simt uitaţi”. În acelaşi timp, versetul „este o reamintire pentru familii şi comunităţi ecleziale să nu-i uite, recunoscând în ei o prezenţă preţioasă şi o binecuvântare”.

Ziua, instituită de Papa Francisc în 2021, este sărbătorită în fiecare a patra duminică din iulie şi se prezintă ca „o ocazie pentru a duce apropierea Bisericii la bătrâni şi pentru a valoriza contribuţia lor în familii şi în comunităţi”.

Anul acesta, data coincide cu sărbătoarea bunicilor lui Isus, Ioachim şi Ana, iar invitaţia papei este de a celebra ocazia cu o liturgie euharistică în catedrala din fiecare dieceză. Dicasterul promotor va pune la dispoziţie instrumente pastorale specifice pentru a permite Bisericilor particulare, asociaţiilor şi comunităţilor ecleziale din întreaga lume să găsească modalităţile cele mai potrivite pentru a valoriza evenimentul în propriul context local.

(După L’Osservatore Romano, 10 februarie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Foto & Sursa: ercis.ro 

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Reflecţie despre nota Dicasterului pentru Doctrina Credinţei „Una caro”

Cu Una caro, Biserica face un pariu îndrăzneţ: în loc să apere monogamia cu argumente juridice sau teologice grele, o relatează. O încredinţează poeţilor. O prezintă ca pe o aventură foarte umană, obositoare, dar totodată plină de sens. Este o schimbare de paradigmă: de la doctrina care explică la poezia care dezvăluie; de la magisteriul care dictează legi la magisteriul care îşi pleacă urechea către inima omului şi îi surprinde cele mai adevărate bătăi.

Citește mai mult »

Nota doctrinară ”Una caro. Elogiul monogamiei”. Căsătoria, o promisiune de infinit

A fost publicată marți, 25 noiembrie a.c., nota doctrinară ”Una caro. Elogiul monogamiei”, pregătită de Departamentul pentru doctrina credinței și aprobată de Leon al XIV-lea în 21 noiembrie, comemorarea liturgică a Prezentării Fericitei Fecioare Maria la Templu. Monogamia nu este o limită, se afirmă în documentul care aprofundează valoarea căsătoriei ca ”uniune exclusivă și apartenență reciprocă” în spirit de respect față de demnitatea celuilalt. Este condamnată violența fizică și psihologică.

Citește mai mult »

Leon XIV: Familia voită de Creator, antidot la unele contra-modele de uniune

Într-un timp în care tinerilor le sunt propuse numeroase contra-modele de uniune, sfinții Ludovic și Zelia ne arată că familia întemeiată după voința Creatorului nu este perimată, ci capabilă de o fericire care începe pe pământ și culminează în ceruri: remarcă papa Leon al XIV-lea într-un mesaj transmis la aniversarea canonizării părinților sfintei Tereza a Pruncului Isus și a Sfintei Fețe, primii soți ridicați împreună la cea mai înaltă treaptă a venerației creștine în Biserica catolică.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA