„…ceea ce Dumnezeu a unit“ (Mt 19, 6) – Întâlnire în cadrul Săptămânii Căsătoriei la Timișoara
În perioada 7–15 februarie 2026, în comunitățile și parohiile Diecezei de Timișoara are loc „Săptămâna Căsătoriei“, o săptămână dedicată promovării valorilor, priorităților și sănătății familiei. În cadrul acestei săptămâni se desfășoară diferite întâlniri, conferințe și programe culturale organizate de și pentru familii sau cupluri. Prima întâlnire organizată de Biroul Diecezan pentru Pastorația Familiilor din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, dedicată cuplurilor căsătorite și logodite care doresc să-și consolideze relația și comunicarea, a fost găzduită sâmbătă, 7 februarie 2026, de Centrul Diecezan de Tineret din Timișoara. Invitați au fost soții András și Marietta Szendrényi din Szeged, iar tema întâlnirii a fost: Trei domenii sensibile în căsătorie: hrana, intimitatea, banii.
La eveniment au participat E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan, pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral, și pr. Macedon Valentin Hiticaș, paroh de Reșița II Govândari, responsabil diecezan pentru pastorația familiilor. Moderatorii întâlnirii au fost soții Szilárd și Anikó Dotterer-Kiszely, responsabili diecezani pentru cursurile de logodnici.
La începutul întâlnirii, cele 22 de cupluri participante s-au rugat împreună, după care au fost prezentați invitații. Soții Szendrényi, care în Dieceza de Szeged-Csanád sunt responsabili pentru mișcarea eclezială „Házas Hétvége / Weekend pentru soți“ și sunt părinții a patru copii, au subliniat încă de la început ce nu își propun să facă în cadrul acestui eveniment: nu vor da sfaturi, nu vor spune nimănui cum să trăiască, deoarece nu sunt profesioniști formați în consiliere. Ei doresc doar să împărtășească experiențele acumulate în cei 25 de ani de căsnicie, ceea ce au învățat despre viața comună și unul despre celălalt. Conform metodologiei mișcării „Weekend pentru soți“, temele propuse sunt discutate între soți, nu în grup, deoarece cuplurile sunt invitate să descopere singure cum poate funcționa cel mai bine căsnicia lor și cum pot construi o relație cât mai profundă. Totodată, cuplului care conduce întâlnirea i se alătură și un preot, deoarece preoția și căsătoria sunt legăminte pentru viață care se întăresc reciproc. Astfel, la cele trei teme abordate, alături de soții Szendrényi a împărtășit experiențe și pr. Macedon Hiticaș. Cuplurile participante au primit și sarcini practice: să deseneze sau să exprime în scris, în caietul primit, sentimentele și emoțiile trăite.
Prima temă, masa comună, a vizat disponibilitatea soților. „Masa comună este simbolul cotidian al apartenenței noastre. Aici putem fi disponibili unul pentru celălalt, ne putem împărtăși sentimentele și gândurile“, au afirmat invitații. Totodată, masa comună este și locul rugăciunii. „Isus a ales acest simbol simplu pentru a ne aminti de El. În cadrul Sfintei Împărtășanii, Isus ne invită la masa comună cu El“, a spus pr. Macedon.
Cea de-a doua temă a fost patul comun, locul intimității și al apropierii dintre soți, unde fiecare dintre cei doi, soț/soție este acceptat/acceptată și primit/primită. Cuvântul-cheie a fost ascultarea. Sarcina dată soților a fost să se privească timp de un minut în ochi, apoi, câte două minute, să vorbească pe rând fără a fi întrerupți. La final, au răspuns la întrebarea: Ce am simțit atunci când am putut vorbi fără să fim întrerupți? În legătură cu această temă, pr. Macedon a amintit Sacramentul Sf. Spovezi, când credinciosul este ascultat de Dumnezeu.
„Finanțele, banii pot genera sentimente puternice și pot deveni baza prețuirii de sine“, au afirmat invitații la cea de-a treia temă, portofelul comun, subliniind că venitul unei familii este un bun comun și este menit în primul rând să acopere nevoile membrilor familiei. „Împărțirea bunurilor materiale reflectă și cât de atenți suntem la nevoile celuilalt, fiindcă ceea ce este bun pentru soțul sau soția mea este bun și pentru mine“, au adăugat ei. Soții Szendrényi au oferit și exemple de situații, uneori banale, care pot genera sentimente puternice: supărare, dezamăgire, sentiment de dispreț – de pildă, când mașina este lăsată în fața casei și nu în garaj, când soțul nu repară la timp ceva stricat în casă, când din cauza problemelor de la locul de muncă soția cere amânarea unui program planificat sau când apare discuția despre locul pisicii: în casă sau afară.
Programul s-a încheiat cu o rugăciune, și citirea de către pr. Macedon Hiticaș a câtorva versete din Evanghelia după Sf. Matei: „Apropiindu-se de el unii farisei ca să-l pună la încercare, i-au zis: «Îi este permis unui bărbat să-şi lase femeia pentru orice motiv?». Răspunzând, [Isus] le-a zis: «Nu aţi citit că, de la început, Creatorul ʽi-a făcut bărbat şi femeie’»? Şi a zis: ʽDe aceea omul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui şi cei doi vor fi un singur trup’, astfel încât nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Prin urmare, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!»“ (Mt 19, 3-6) La final, participanții au împărtășit impresii despre întâlnire. Cei mai mulți și-au exprimat recunoștința pentru sinceritatea și deschiderea cu care invitații au vorbit despre viața lor conjugală și au abordat temele propuse. Întâlnirea s-a încheiat cu Sf. Liturghie comună celebrată la ora 18.00 de E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică de Timișoara.
Care este cea mai mare comoară a vieții? Sănătatea? Este trecătoare. Banii? Sunt trecători. Relațiile, prietenii? Sunt trecătoare. Ce rămâne? Viața împreună cu Dumnezeu. Credința este cea mai mare comoară.”
cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu a rămas în trecut. Isus Cristos trăiește și este cu noi în fiecare zi a vieții noastre. Cu El, viața este cu totul altfel. Dragostea Lui ne umple inimile, ne reînnoiește speranța, prezența Lui dă putere și elan vieții noastre și umple sufletul nostru de recunoștință
Timpul Postului Mare este marcat de pregătirea atât spirituală a sufletelor cât și de pregătirea comunitară, prin intermediul Biroului Diecezan pentru Pastorația Familiilor. Fiind la a doua ediție, anul acesta s-au întrunit aproximativ 30 de persoane la pietatea Drumului Crucii, parcurs sâmbătă, 21 martie a.c. după-amiaza în natură, la o altitudine de peste 900 m.
În perioada 7–15 februarie 2026, în comunitățile și parohiile Diecezei de Timișoara are loc „Săptămâna Căsătoriei“, o săptămână dedicată promovării valorilor, priorităților și sănătății familiei. În cadrul acestei săptămâni se desfășoară diferite întâlniri, […] dedicate cuplurilor căsătorite și logodite care doresc să-și consolideze relația și comunicarea […] tema întâlnirii a fost: Trei domenii sensibile în căsătorie: hrana, intimitatea, banii.