Tabără pentru membri biroului diecezan pentru Pastorația Vârstnicilor
„Eu ies la pensie astăzi, și vor fi atâția ani, și ce pot să fac, în acești ani, cum pot să cresc – în vârstă merge de la sine – dar cum pot să cresc în […] în sfințenie, în înțelepciune?” Papa Francisc
Între 16 și 18 ianuarie 2026 a avut loc la Rusca Montană tabăra membrilor Biroului Diecezan pentru Pastorația Vârstniciulor. Au fost trei zile de comuniune și aprofundare spirituală.
Încurajați de cuvintele Papei Francisc adresate cu ocazia audiențelor generale:
„Eu ies la pensie astăzi, și vor fi atâția ani, și ce pot să fac, în acești ani, cum pot să cresc – în vârstă merge de la sine – dar cum pot să cresc în […] în sfințenie, în înțelepciune?”
„Domnul nu încredințează talentele sale numai tinerilor și celor puternici: are pentru toți talente, după măsura fiecăruia, și pentru bătrâni. […] Abilitățile precedente din viața activă pierd partea lor de constrângere și devin resurse de donație: a învăța, a sfătui, a construi, a îngriji, a asculta… De preferat în favoarea celor mai dezavantajați, care nu-și pot permite nicio învățare sau care sunt abandonați singurătății lor.”
„Viața este prețioasă mereu!”
„E bine ca bătrânii încă să cultive responsabilitatea de a sluji, învingând tentația de a sta deoparte. Domnul nu-i rebutează, dimpotrivă le redă forța de a sluji.”
Vârstnicii prezenți au avut ocazia să se identifice cu mesajul sfântului Părinte și să se întărească în dorința de a sluji și pe mai departe.
Mulțumim părintelui Macedon Valentin Hiticaș, paroh, responsabil cu pastorația familiilor în dieceză și părintelui Calin Ciocian, paroh la Oțelul Roșu pentru oficierea liturghiilor și d-nei Helena Costescu, moderator al Comisiei Familiilor în cadrul Conferinței Episcopale pentru prelegeri. De asemenea mulțumim Sr. M. Böbe Tari, soră mariană de Schönstatt pentru organizarea acestei tabere.
În continuare redăm câteva ecouri: „Atmosfera pe întregul parcurs a fost amiabilă, plăcută. Toată lumea a fost dornică sa ajute, sa participe la toate activitățile. Prelegerile au fost clare, frumoase și la obiect.” dna Tereza
„Prelegere reușită, m-a făcut să mă uit în oglindă. Îmi place că față de cum a fost înainte, acum sunt prelegeri, grupuri, colectivități… Biserica face ceva.” dna. Elisabeta
„Am fost foarte plăcut impresionată. Abia aștept următoarea întâlnire în Timișoara sau în deplasare.” dna Iuliana
„Mi-a plăcut că am avut zilnic sfânta liturghie, adorația euharistică a fost profundă. M-am intârit î idea că suntem valoroși chiar și la bătrânețe. Plec cu dorința de a face un nou pas mic în dieceza noastră în pastorația vârstnicilor.” dna Irina
Faptul că în zilele de astăzi cuplurile tinere aleargă după o situație financiară care să le asigure un trai lipsit de griji crezând că banii rezolvă totul devine încet, încet o “normalitate” în lumea condusă de materialism și consumism. Puținele cupluri care aleg calea căsătoriei nu ajung să se cunoască temeinic și să-și coreleze temperamentele, dorințele și idealurile datorită faptului că în situațiile critice datorate pierderii locului de munca, a unei boli grave sau lipsa banilor, nu reusesc să-și depășească egoul și ambițiile personale încercând să treacă cu intransigență peste criza în care se află, astfel se pot ivi situații nedorite care pot cauza multă suferință. Cuvintele magice – te rog, mulțumesc, iartă-mă – fac minuni în aceste cazuri.
„Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți ….” Așa se termină poveștile. V-ați gândit vreodată cum au reușit?! Cine i-a ajutat pe protagoniștii poveștilor, pe Ea & El să treacă cu bine peste urcușurile și coborâșurile vieții?
Dacă visăm și ne dorim o căsătorie asemănătoare unei grădini minunate, rodnice, nu este timp pentru leneveală ci este necesară muncă continuă.
Care este speranța noastră? Mulți oameni confundă speranța cu dorințele… „sper că se va întâmpla asta și asta, că voi izbuti…“ Acestea sunt dorințe. Speranța noastră se bazează tocmai pe învierea lui Isus: El trăiește, El ne iubește, iar speranța noastră este că va fi mereu cu noi și ne va iubi întotdeauna. Acesta este atât motivul, cât și temeiul speranței noastre. Speranța noastră este că iubirea lui Isus este atât de puternică, încât ne va putea păstra credincioși chiar și pe noi, ucenicii Săi slabi, pentru a ne transforma inimile, astfel încât să răspundem iubirii Sale cu iubire.
