Traian: Întâlnirea de iarnă cu familiile, a XIII-a

Sâmbătă, 17 ianuarie 2026, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, jud. Neamţ, a avut loc cea de-a XIII-a întâlnire de iarnă cu familiile. Au fost prezente mai multe familii din diferite părţi ale diecezei. Tema a fost „Împreună, dar cum?” şi a fost propusă de către pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei.

În cadrul momentului de formare, folosindu-se de un material power-point, pr. Felician ne-a introdus în lumea deosebit de grea, dar în acelaşi timp şi frumoasă, a aceea ce înseamnă viaţa de familie autentică, aceea bazată pe întrajutorarea reciprocă.

Isus, spunea părintele, intrând în casa lui Petru, a găsit-o pe soacra acestuia zăcând la pat, cu febră. Isus îi întinde mâna şi o vindecă, iar ea se ridică şi începe să slujească.

Oare de ce tinerii îndrăgostiţi, logodnici şi mirii, în cadrul celebrării sacramentului Căsătoriei, îşi dau mâna sau se ţin de mână? Oare nu cumva pentru că acest gest prefigurează ceea ce ar trebui să urmeze întreaga viaţa?

Ştiţi dumneavoastră, a continuat părintele, cât valorează o îmbrăţişare sau o simplă ţinere de mână între soţi? Dacă Isus a făcut atâta bine folosindu-se de mâini, soţii, de ce nu s-ar ţine de mână? De ce se ruşinează soţii să meargă de mână?

Isus a vindecat-o pe soacra lui Petru, iar ea s-a ridicat să slujească. Logodnicii, mirii şi mai apoi soţii, trebuie să aibă curajul să meargă de mână, un gest care, dincolo de faptul că i-ar apropia mai mult, i-ar determina să se şi ajute reciproc, să se slujească!

Întâlnirea a continuat cu vizionarea unui film motivaţional care a avut rolul de a întări materialul prezentat în cadrul formării, după care programul a continuat cu celebrarea Sfintei Liturghii.

Momentul „agapic” a fost acela care a încheiat întâlnirea, fiecare din familiile participante primind înainte de plecare un joc reinterpretat şi adaptat, numit „Piticotul familiei”, de jucat între soţi.

În ciuda vremii geroase de afară, şaptesprezece familii au găsit câteva ore să se „încălzească” cu mesajul frumos dedicat nouă, soţilor.

Vii mulţumiri părintelui Felician, echipei generoase şi disponibile de la Centrul „Gaudium et Spes”, părinţilor parohi care ne-au sugerat ideea participării, dar şi episcopului care încurajează pastoraţia familiei.

Claudia şi Mihai Mîrţ

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Oradea: Întâlnirea coordonatorilor pastoraţiei familiei din cadrul Conferinţei Episcopilor din România

În zilele de 11 şi 12 martie 2025, sub îndrumarea PS Iózsef Csaba Pál, episcop de Timişoara şi responsabil cu pastoraţia familiilor în cadrul Conferinţei Episcopale Române, la iniţiativa coordonatorului pastoraţiei familiei din Eparhia de Oradea, pr. Mihai Tegzeş, susţinut de către Eparhia de Oradea prin ep. Virgil Bercea şi pr. Mihai Vătămănelu OFMConv., vicar general, la Hotel Padiş, din Băile Felix a avut loc întâlnirea coordonatorilor pastoraţiei familiei din diecezele şi eparhiile din cadrul Conferinţei Episcopilor din România.

Citește mai mult »

Misiuni populare despre familie la Belcești

Credincioșii parohiei „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Belcești au trăit momente unice, de har și binecuvântare, deoarece, la inițiativa părintelui paroh Daniel Frâncu, în perioada 7-9 martie 2025, s-au desfășurat misiuni populare având ca scop reînnoirea spirituală a comunității prin aprofundarea cuvântului lui Dumnezeu, prin practicarea rugăciunii și a meditației, punând în practică iubirea. Predicile au fost ținute de pr. Ioan Balan, propunând tema „Familia, locul de întâlnire cu Dumnezeu”. Liturghia de încheiere a fost prezidată de PS Petru Sescu.

Citește mai mult »

Traian: Întâlnirea de iarnă cu persoanele văduve

Sâmbătă, 22 februarie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian, jud. Neamţ, la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, a avut loc întâlnirea de iarnă a persoanelor văduve. Din program nu a lipsit Liturghia, momentele de formare, precum şi momentele de relaxare.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA