Temele propuse au fost acestea: „Familia, mai este locul speranţei?” „Familia, chipul lui Dumnezeu în lume”, „Familia, şcoala iertării”, „Familia, bucuria lui Dumnezeu”, „Familia, o redută de recucerit!”, „Mamă, tată, cine este Dumnezeu?”, „Familia, speranţa moare ultima”.

A fost pentru a treia oară pentru pr. Felician că a fost invitat să predice misiunile în comunităţile noastre, celelalte ediţii fiind în septembrie 2018 şi în octombrie 2021.

Cu toţii l-am ascultat cu atenţie şi bucurie. Foarte mulţi dintre noi ne-am spovedit şi împărtăşit, primind astfel indulgenţa plenară a misiunilor. La spovezi ne-a ajutat pr. paroh Isidor Mîrţ şi pr. Iulian Eckert, student la Roma şi colaboratorul părintelui Isidor.

Doresc să vă împărtăşesc bucuria pe care bunul Dumnezeu a dăruit-o familiei mele care pentru mine şi soţia mea, Silvia, e cel mai mare dar, având două fiice minunate, Raluca şi Rafaela, care ne îmbucură viaţa în fiecare zi.

Familia e locul în care am învăţat să iubesc, să zâmbesc, să cred. În braţele familiei mele am găsit linişte când în lumea din afară era furtună. Aici s-a născut speranţa mea, aceea că orice s-ar întâmpla, nu sunt singur.

Speranţa din familie nu e zgomotoasă, ci e în gesturi mici: o privire, o îmbrăţişare, o vorbă bună. Nimeni nu e perfect în familie, dar învăţăm împreună cum să fim mai buni, idei reluate aproape obsesiv şi de pr. Felician.

Am descoperit că familia e şcoala unde se învaţă iertarea, nu din cărţi, ci din inimă! Am iertat şi am fost iertat, iar acest lucru m-a schimbat!

Am înţeles că iertarea nu înseamnă slăbiciune, ci curajul de a iubi mai mult decât greşeala. Fiecare ceartă dublată mai apoi de rugăciune, fiecare lacrimă urmată de o îmbrăţişare, toate acestea ne-au întărit. Prin iertare am continuat să ne alegem iar şi iar…

Am simţit cum Dumnezeu lucrează în familia noastră, în cele mai simple momente. E locul unde el a pus seminţele iubirii, ale răbdării şi ale iertării.

În familie m-am format ca om. Aici am învăţat ce înseamnă răbdarea, iertarea şi dăruirea necondiţionată. Am greşit, am plâns, dar am fost primit înapoi, cu dragoste.

În familie nu trebuie să porţi o mască, eşti iubit exact aşa cum eşti. Speranţa din familie e ca o flacără care nu se stinge nici în cele mai grele momente. Ea ne ţine aproape când totul în jur pare să se destrame. Când am obosit, familia mi-a fost sprijin, când am reuşit, familia mi-a fost bucurie.

Fiecare „te iubesc” rostit în familie e ca o rugăciune. Cred că cea mai mare moştenire nu e averea, ci o familie iubitoare. E locul unde speranţa trăieşte, iertarea vindecă, iar iubirea dă sens vieţii. Şi ştiu că atât timp cât ne iubim, Dumnezeu e acolo, cu noi.

Sunt idei subliniate de părintele predicator, dar şi realităţi pe care noi le experimentăm zi de zi.

Mulţumim părintelui Felician pentru efortul de a ne fi stat alături în aceste zile, dar şi părintelui Isidor pentru ideea de a-l fi invitat din nou.

Gheorghe Hazi

Sursa: ercis.ro