Începând de joi, 17 aprilie 2025, şi până în a doua zi a Paştelui, 21 aprilie, pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiilor din Dieceza de Iaşi, s-a aflat alături de comunitatea catolică (şi nu numai) din Libourne, zona Bordeaux (FR).
După ce am participat cu toţii, francezi şi români, dar şi alte naţiuni, la Liturghia Cinei Domnului din Joia Sfântă, vineri, la ora 15.00, am participat la Calea Sfintei Cruci pe străzile oraşului, dând mărturie de credinţa noastră.
Începând cu seara de vineri, cu ocazia celebrării pătimirii Domnului, comunitatea românilor s-a bucurat să-l aibă în mijlocul ei pe pr. Felician care a celebrat în limba română, a predicat şi ne-a încurajat, amintindu-ne că nu suntem în afara ţării doar pentru „un trai mai bun”, ci şi pentru a da mărturia noastră de credinţă.
„Isus a pătimit, spunea părintele, a fost răstignit şi a murit pe cruce, noi, după patruzeci de ani de comunism, de suferinţă în credinţă şi după atâţia martirii, dar şi după 35 de ani de libertate de multe ori rău înţeleasă, iată-ne aici, departe de casă, să dăm mărturia noastră de credinţă unui popor caracterizat de secularism şi de multe provocări”.

Sâmbăta Sfântă a fost momentul Învierii Domnului. Totul a început cu binecuvântarea focului în afara bisericii, cu aprinderea lumânării pascale şi cu anunţarea marii veşti a învierii. Preconiul pascal şi lecturile sfinte ne-au introdus pe toţi în misterul „trecerii” de la moarte la viaţă, de la păcat la iertare. Nu întâmplător, mai toţi am reuşit să trecem şi prin confesional pentru a ne împăca cu Tatăl ceresc!
În ziua de Paşte ne-am bucurat să-i avem alături de noi şi pe pr. Valerian Enăşcut, parohul comunităţii române, ca şi pe pr. Gabriel Durier, preot vicar la comunitatea franceză.
Cea mai mare bucurie a acestor zile a fost aceea că am putut avea un Paşte ca „acasă”, unul de care ne era dor, care ne lipsea şi pe care nu-l vom uita curând.
Dumnezeu să-l răsplătească pe pr. Felician pentru iniţiativă, pentru efortul de a ne însoţi în aceste zile, ca şi pentru cuvintele frumos ticluite şi transmise şi care ne-au uns sufletul!
Un preot care vorbea la o retragere m-a influențat să-mi folosesc Rozariul pentru a mă gândi la ceva pentru care sunt recunoscător pe fiecare mărgele, numindu-l un rozariu de recunoștință. Durează aproximativ 5 minute, dar poate schimba viața.
„Lucrurile de care mă plângeam, acum îi mulțumesc lui Dumnezeu”, a spus el audienței. El ne-a instruit să ne uităm chiar și la dificultățile noastre și să vedem binecuvântările. De exemplu, să ai gripă nu este distractiv, dar avem instalații sanitare, un pat, cearșafuri curate, acces la o mașină de spălat și multe altele pentru care putem fi recunoscători.
Am vrut să urmez voia lui Dumnezeu. Am vrut ca planul Său să se desfășoare în viața mea cu predarea mea deplină și supunerea activă. Dar eram conștientă că aș putea fi înșelată în ceva care arăta bine, era bun, dar nu era bunul pe care Dumnezeu l-a dorit pentru mine. Știam că aș putea fi prea încurcată în propria mea voință ca să văd limpede. În rândurile următoare Domna Claire Dwyer ne detaliază un proces în cinci pași de discernere a voinței lui Dumnezeu.
Gabriella Gambino, subsecretarul Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață, vorbește despre atenția pe care Biserica trebuie să o acorde cuplurilor înainte și după căsătorie.