Credincioșii parohiei „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Belcești au trăit momente unice, de har și binecuvântare, deoarece, la inițiativa părintelui paroh Daniel Frâncu, în perioada 7-9 martie 2025, s-au desfășurat misiuni populare având ca scop reînnoirea spirituală a comunității prin aprofundarea cuvântului lui Dumnezeu, prin practicarea rugăciunii și a meditației, punând în practică iubirea. Predicile au fost ținute de pr. Ioan Balan, propunând tema „Familia, locul de întâlnire cu Dumnezeu”. Liturghia de încheiere a fost prezidată de PS Petru Sescu.
Misiunile au început vineri, 7 martie cu devoţiunea Calea Sfintei Cruci, aflându-ne în Postul Mare, şi s-au încheiat duminică, 9 martie, cu Sfânta Liturghie care a fost prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi.
La deschiderea misiunilor am avut binecuvântarea de a-l avea prezent în mijlocul nostru pe părintele Daniel Iacobuţ, decan de Iaşi, care ne-a introdus în temă, spunându-ne că misiunile populare sunt exerciţii spirituale care îl aduc pe Dumnezeu mai mult în inimile noastre.
Pe parcursul acestor trei zile pline de har şi de binecuvântare, părintele predicator a evidenţiat cinci meditaţii: „Criza în care se află familia”, „Dumnezeu cheamă”, „Dumnezeu cheamă la viaţă”, „Dumnezeu cheamă la sacrificiu” şi „Dumnezeu cheamă la iubire”.
În prima zi, pr. Ioan Balan a scos în evidenţă valoarea familiei şi crizele prin care trece familia în zilele noastre. De asemenea, a punctat că Dumnezeu are un plan cu fiecare familie şi familia este darul lui Dumnezeu care uneşte prin iubire, prin sacramente şi prin copii.
A doua zi, a vorbit despre chemare, chemarea la viaţă şi chemarea la sacrificiu.
Dumnezeu cheamă pe fiecare om. Fiecare om este înzestrat cu o chemare, căci izvorul vocaţiilor este Dumnezeu.
Chemarea la viaţă – Dumnezeu cheamă la viaţa veşnică prin oferirea Sfintei Euharistii.
Chemarea la sacrificiu – fiecare om suferă, însă numai Isus Cristos prin răstignire ne poate da sens suferinţelor noastre.
A treia zi, ultima meditaţie pe care a expus-o pr. Ioan Balan a fost despre chemarea la iubire. În această zi a scos în evidenţă valoarea iubirii. Omul are nevoie de iubire, dar ce este iubirea? Iubirea este o fărâmă din Dumnezeu.
La încheierea misiunilor populare, părintele paroh Daniel Frâncu a mulţumit lui Dumnezeu pentru aceste zile binecuvântate, episcopului Petru Sescu, preoţilor prezenţi la altar şi tuturor credincioşilor care s-au implicat fizic şi spiritual în aceste zile.
A IV-a Zi Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor a fost marcată în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi printr-o sfântă Liturghie celebrată de PS Petru Gherghel, episcop emerit, duminică, 28 iulie 2024, la ora 11.00. Cântarea a fost susţinută de Corul mare al catedralei.
După prânz am avut posibilitatea să privim împreună filmul „Festinul Babettei”, recomandat şi de Papa Francisc, un film din care am putut să extragem necesitatea de a nu rămâne „încarceraţi” într-o mentalitate farizaică a vieţii de credinţă, ci să fim sinceri şi autentici, creştini model pentru o lume în continuă derivă, vârstnici şi bunici, modele pentru tinerele generaţii.
Într-adevăr, ce frumos sublinia papa: bunicii visează atunci când nepoţii lor cresc, când merg înainte, iar nepoţii au curaj atunci când îşi trag rădăcinile de la bunici.