Traian: „Mulţumesc, părinte, mulţumesc pentru că ne-aţi sfătuit bine!”… la cursul pentru logodnici

36 de perechi la un singur curs nu au participat niciodată. Este pentru prima dată şi evident că meritul îl au mai ales cei care i-au sfătuit pe aceşti tineri să participe. Simpla „scuză” că nu au timp nu mai ţine! Mulţi dintre participanţi de altfel o şi recunosc, dar la final de curs: „Cum să nu, este timp pentru toate, dacă vrem! Aşa cum mergem la cursul de dans, cum mergem să discutăm meniul, să probăm şi să cumpărăm rochia de mireasă şi costumul de mire, avem timp, dar ne sperie că iar ne pune părintele să învăţăm Catehismul şi la vârsta noastră, să ne întoarcem iar ca la şcoală…!”

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Traian: Întâlnire cu persoanele vârstnice, cu bunicii şi cu persoanele văduve

Sâmbătă, 26 iulie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian-Neamţ a avut loc întâlnirea persoanelor vârstnice, a bunicilor şi a persoanelor văduve. Iniţiativa s-a înscris în propunerea făcută de Papa Francisc, continuată de Papa Leon al XIV-lea şi binecuvântată de către PS Iosif Păuleţ, episcopul Diecezei de Iaşi, aceea de a avea o Zi Mondială dedicată Vârstnicilor şi Bunicilor.

Citește mai mult »

Şi eu voi fi la Hălăuceşti!

Sâmbătă, 2 august 2025, începând cu ora 9.30, eu merg împreună cu dumneavoastră la Hălăuceşti!

Dar ştiţi de ce? Pentru că este CEA DE-A XII-A ÎNTÂLNIRE DIECEZANĂ A FAMILIILOR! Aţi notat? Am scris cu majuscule! Asta înseamnă că e important!

Citește mai mult »

PS Iosif Păuleţ: „Speranţa – o punte între generaţii” – Mesaj pentru Ziua Mondială a Vârstnicilor şi a Bunicilor din 27 iulie 2025

Dragi persoane vârstnice, dragi bunici, în vederea celei de-a V-a Zile Mondiale a Vârstnicilor şi a Bunicilor, celebrată anul acesta în ziua de 27 iulie, în jurul sărbătorii sfinţilor Ioachim şi Ana, la propunerea Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă, Papa Francisc, de vie memorie, a ales ca temă un text inspirat din Cartea lui Ben Sirah: „Fericit cel care nu şi-a pierdut speranţa” (cf. Sir 14,2)

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA