
Traian: Întâlnirea de toamnă cu persoanele văduve
Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian, jud. Neamţ, a avut loc întâlnirea de toamnă cu persoanele văduve.
„Avortul merge împotriva adevăratei promovări a drepturilor femeilor”
Avortul, se reafirmă în textul semnat de episcopii Mariano Crociata, Nuno Brás da Silva Martins, Czeslaw Kozon, Rimantas Norvila şi de arhiepiscopul Antoine Hérouard, „nu va putea fi niciodată un drept fundamental”. În schimb dreptul la viaţă „este pilastrul fundamental al tuturor celorlalte drepturi umane, îndeosebi dreptul la viaţa persoanelor mai vulnerabile, fragile şi lipsite de apărare, cum este copilul încă nenăscut în sânul mamei, migrantul, bătrânul, persoana cu dizabilitate şi bolnavii”.
În afară de asta, COMECE citează numărul 47 din Declaraţia Dicasterului pentru Doctrina Credinţei „Dignitas infinita cu privire la demnitatea umană”, publicată la 8 aprilie, în care este reafirmat că „va trebui să se afirme cu orice forţă şi claritate, şi în timpul nostru, că «această apărare a vieţii care trebuie să se nască este intim legată cu apărarea oricărui drept uman. Presupune convingerea că o fiinţă umană este întotdeauna sacră şi inviolabilă, în orice situaţie şi în orice fază a dezvoltării sale. Este un scop în sine însuşi şi niciodată un mijloc pentru a rezolva alte dificultăţi. Dacă dispare această convingere, nu rămân fundamente solide şi permanente pentru apărarea drepturilor umane, care vor fi mereu supuse convenienţelor contingente ale puternicilor care sunt la rând» (Francisc, Exortaţia apostolică Evangelii gaudium)”.
Uniunea Europeană, avertizează în afară de aceasta COMECE, „trebuie să respecte diferitele culturi şi tradiţii ale statelor membre şi competenţele lor naţionale. Nu poate impune altora, dinăuntru şi din afara graniţelor sale, poziţii ideologice despre persoana umană, despre sexualitate şi despre gen, despre căsătorie şi despre familie etc.”. În afară de asta, Carta drepturilor fundamentale a UE „nu poate include drepturi care nu sunt recunoscute de toţi şi care creează diviziune”. „Nu există un drept recunoscut la avort în dreptul european sau internaţional – aminteşte COMECE – şi modul în care această problemă este tratată în constituţiile şi în legile statelor membre variază în mod considerabil. „Cum se citeşte în preambul – conclude declaraţia – Carta trebuie să respecte «diversitatea culturilor şi tradiţiilor popoarelor din Europa», precum şi «tradiţiile constituţionale şi obligaţiile internaţionale comune statelor membre»”.
(După L’Osservatore Romano, 9 aprilie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: ercis.ro

Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian, jud. Neamţ, a avut loc întâlnirea de toamnă cu persoanele văduve.

Sâmbătă, 22 noiembrie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian, jud. Neamţ, va avea loc întâlnirea de toamnă cu persoanele văduve. Tema întâlnirii, inspirată din tema anului pastoral, va fi: „Nu singuri, ci cu Isus pe drumul spre Emaus”.

Duminică, 26 octombrie 2025, comunitatea română catolică din Padova a trăit un moment de mare har şi binecuvântare, celebrând împreună aniversarea şi reînnoirea făgăduinţelor de iubire ale celor 19 familii care au marcat între 10 şi 45 de ani de căsătorie. A fost o zi de recunoştinţă, rugăciune şi bucurie, în care iubirea dintre soţi a fost pusă din nou sub binecuvântarea lui Dumnezeu.