11 citate din sfinți despre dragoste și relații

Editura „Sapientia”: De ce cu tine? Răspunsuri la problemele actuale ale familiei

La Editura „Sapientia” a apărut recent cartea De ce cu tine? Răspunsuri la problemele actuale ale familiei, scrisă de pr. dr. Felician Tiba. Cartea apare în colecţia „Cateheză”, în formatul 14×20 cm, are 56 de pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 10 lei.

La pregătirea de cununie obişnuiam să le spun tinerilor: „Primul copil al vostru este însăşi relaţia voastră. Iar această relaţie este cea mai importantă comoară din viaţa voastră. Mai importantă decât serviciul, decât cariera, decât orice. Şi pentru viitorii copii ai voştri atunci faceţi cel mai mult, dacă îi ajutaţi să se nască într-o relaţie de pace, primitoare, într-o relaţie iubitoare, unde se vor putea simţi siguri şi ocrotiţi”. Relaţia este ca o plantă nobilă, trebuie întreţinută, îngrijită, altfel slăbeşte, se ofileşte.

Cum să fie această grijă, cum să fie întreţinută această relaţie, deja din acel moment în care începeţi să vă cunoaşteţi, dar şi mai târziu, în diferitele etape al căsniciei?

Prin mica, dar foarte utila carte intitulată De ce cu tine?, părintele Felician Tiba, responsabil pentru pastoraţia familiei în Dieceza de Iaşi, dă o mână de ajutor în acest sens. Este o carte care ajută pentru ca, într-adevăr, căsnicia să fie o cale de mântuire. Bărbatul şi femeia sunt complementari şi, prin căsătorie, se pot armoniza, după cum spune autorul: „Căsătoria nu dă dreptul niciunuia dintre soţi de a-l domina «despotic» pe celălalt!”

În această carte găsim multe picături de înţelepciune izvorâte din adevărata iubire. Între soţi e nevoie de gesturi de tandreţe constante. „Însă între doi soţi nimic nu «trebuie», totul este dar!” Pentru o căsătorie frumoasă, este necesar ca soţii să aibă răbdare unul cu celălalt, să participe la bunul mers al familiei, să-şi ofere cuvinte de încurajare şi atenţie, să aibă momente de apropiere. De asemenea, banii sunt ai familiei, după căsătorie „încetează” ascultarea faţă de părinţi, copiii nu trebuie idealizaţi…

Şi ei doi, iar mai târziu împreună cu copiii, nu „stau”, ci merg împreună spre un ţel arătat de Dumnezeu. Este bine să se conştientizeze aceasta. Şi pe bicicletă este foarte greu să-ţi menţii echilibrul stând pe loc.

„Este de aşteptat ca soţii să aibă grijă unul de altul, aşa cum Cristos are grijă de Biserica sa, să se ajute unul pe altul pe calea sfinţeniei, aşa cum Duhul Sfânt ne ajută pe noi”.

„Dacă vrem o societate bună, prosperă şi frumoasă, trebuie să ne preocupăm să avem familii bune!”

PS József Csaba Pál
episcop de Timişoara

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Oradea: Întâlnirea coordonatorilor pastoraţiei familiei din cadrul Conferinţei Episcopilor din România

În zilele de 11 şi 12 martie 2025, sub îndrumarea PS Iózsef Csaba Pál, episcop de Timişoara şi responsabil cu pastoraţia familiilor în cadrul Conferinţei Episcopale Române, la iniţiativa coordonatorului pastoraţiei familiei din Eparhia de Oradea, pr. Mihai Tegzeş, susţinut de către Eparhia de Oradea prin ep. Virgil Bercea şi pr. Mihai Vătămănelu OFMConv., vicar general, la Hotel Padiş, din Băile Felix a avut loc întâlnirea coordonatorilor pastoraţiei familiei din diecezele şi eparhiile din cadrul Conferinţei Episcopilor din România.

Citește mai mult »

Misiuni populare despre familie la Belcești

Credincioșii parohiei „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Belcești au trăit momente unice, de har și binecuvântare, deoarece, la inițiativa părintelui paroh Daniel Frâncu, în perioada 7-9 martie 2025, s-au desfășurat misiuni populare având ca scop reînnoirea spirituală a comunității prin aprofundarea cuvântului lui Dumnezeu, prin practicarea rugăciunii și a meditației, punând în practică iubirea. Predicile au fost ținute de pr. Ioan Balan, propunând tema „Familia, locul de întâlnire cu Dumnezeu”. Liturghia de încheiere a fost prezidată de PS Petru Sescu.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA