
Întâlnirea colaboratorilor în pastorația familiilor – Timișoara 12.05.2022
S-a propus un model pentru programul zilelor Întâlnirii Mondiale a Familiilor ….
În perioada 18-19 octombrie 2022 a avut loc la Paris Adunarea Generală a Federației Asociațiilor Familiilor Catolice din Europa (FAFCE), găzduită de Confederația Asociațiilor Familiilor Catolice (CNAFC) din Franța, membră FAFCE.
La eveniment a participat, din partea Asociației Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”, membră FAFCE, dl. Cornel Bărbuț, care în prezent deține mandatul de Vicepreședinte al FAFCE, mandat care s-a reînnoit cu această ocazie pentru încă trei ani.
FAFCE a inclus încă două asociații: Catalunya Family Platform si Iskreni Institute din Slovenia, ajungand astfel la 33 de asociatii membre in FAFCE. La momentul aderării Asociației Familiilor Catolice „Vladimir Ghika” în FAFCE în 2011 erau 15 asociații membre. FAFCE devine o voce puternica a familiilor la nivel european, atât in relația cu instituțiile europene, cât și cu Biserica Catolică. Anul trecut a fost semnat un Memorandum de colaborare cu Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE).
În prima lor zi de lucru la Paris, membrii consiliului de administrație al FAFCE au avut un schimb de opinii cu Observatorul Permanent al Sfântului Scaun la UNESCO, Mons. Éric Soviguidi, axat pe importanța educației și pe responsabilitatea crucială pe care o au părinții în această privință. Mons. Soviguidi a subliniat importanța educației ca o experiență, de a aduna împreună familii, și a afirmat ca este o provocare mare cum sa transmitem prin educație valorile noastre mai departe de la o generație la alta.
Pe 19 octombrie, în Capela Maicii Domnului Medalia Miraculoasă, Arhiepiscopul Celestino Migliore, Nunțiu Apostolic în Franța, a prezidat Sfânta Liturghie la care au participat toți membrii Consiliului de administrație al FAFCE.
La 20 octombrie 2022, FAFCE și CNAFC au organiza prima ediție internațională a Stadiului General al Natalității, eveniment care a reunit demografi, filosofi, cetățeni și factori de decizie politică din întreaga Europă pentru a evalua cauzele profunde ale deficitului demografic și pentru a oferi soluții pentru viitorul Europei.
Material realizat cu sprijinul dl. Cornel Bărbuț
Sursa: www.arcb.ro

S-a propus un model pentru programul zilelor Întâlnirii Mondiale a Familiilor ….

Tema întâlnirii a fost: „Biserica în Europa, familie de familii în drum spre Întâlnirea Mondială a Familiilor, din iunie”.

Printre programele din acest an se evidenţiază….