Curs de metode naturale organizat la Mănăstirea Sf. Ioana Antida

În anul Familia Amoris Laetitia – an special pastoral: 19 martie 2021 – 26 iunie 2022, comunitatea Magnificat din România, ascultând vocea Bisericii, implicit nevoile ei, a organizat două cursuri pentru cuplurile căsătorite, unul în luna octombrie 2021 și altul în luna mai 2022, în vederea reînnoirii Sacramentului Căsătoriei.

La solicitarea participanților, în luna septembrie 2022, la Mănăstirea Sfânta Ioana Antida, din București, s-a organizat pentru opt cupluri un curs de prezentare a metodelor naturale de planificare familială. Echipa de formatori a fost alcătuită din Agneza Tîmpu (persoană consacrată laică), pr. Victor-Emilian Dumitrescu, Radu Cata, Felicia și Ciprian Hușanu (laici cu formare și experiență în domeniu), Cristina Blăjuț și Claudia Cata (instructoare ale metodei Billings aflate sub coordonarea Asociației Familia și Viața). Întâlnirea a început cu rugăciunea de laudă, urmată de tema „Procreația și demnitatea persoanei umane – conform învățăturii Bisericii și a enciclicii Humanae vitae”. În lumina Cuvântului și a Teologiei trupului, Agneza Tîmpu a subliniat de ce contracepția e greșită și blochează chiar harul matrimonial.

A urmat o prezentare detaliată a metodei naturale Billings de către cele două instructoare Cristina Blăjuț și Claudia Cata, o succintă explicație a metodei Rötzer de către Agneza Tîmpu, precum și descrierea aparatului de monitorizare a ovulației „Persona” de către Felicia Hușanu, care are o experiență de peste 15 ani în utilizarea lui. Mărturia de cuplu, oferită cu deschidere și generozitate de familia Cata, a venit să încurajeze cuplurile, dar și să contureze importanța unității, a respectului și a tandreței sănătoase în cuplu. Aceste valori cresc în familie și datorită practicării metodelor naturale de distanțare a sarcinilor, trăite împreună, ca soț și soție, ambii direct și în egală măsură implicați în planul de viață de familie. Un loc important în acest proces îl ocupă maternitatea și paternitatea responsabile, dar și o sexualitate trăită după inima Lui Dumnezeu, care a oferit omului acest dar prețios.

Desigur, nu puteau lipsi din program sesiunea de întrebări și răspunsuri, precum și momentul de împărtășire și mărturii din partea celor opt cupluri participante, venite din orașele Bacău, Focșani și București. Cursul s-a încheiat cu Sfânta Liturghie de mulțumire, prezidată de pr. Victor-Emilian Dumitrescu, în cadrul căreia familiile au fost încredințate lui Dumnezeu, ca El sa le întărească și să le sfințească. Pentru comunitatea Magnificat, Anul „Amoris Laetitia” a venit cu această noutate: slujirea cuplurilor căsătorite. Mulțumim lui Dumnezeu, care provoacă la noutate și la reînnoire, la Bucuria Iubirii!

* * *

Comunitatea Magnificat face parte din Reînnoirea Carismatică Catolică, cu o vocație specifică, din care fac parte toate stările de viață: tineri, adulți – căsătoriți și necăsătoriți -, laici consacrați, preoți, care trăiesc cu toții ca într-o „mănăstire cu ziduri invizibile”. Este o Comunitate de Alianță, deoarece membrii ei își exprimă în mod public și oficial în fața episcopului angajamentul de dăruire în Comunitate și în Biserică prin Promisiunile de Alianță. Este o Comunitate care îl are în centru pe unicul Domn Cristos Isus, deci cristocentrică. Întreaga viață comunitară se dezvoltă în jurul cuvântului profetic care a fost considerat încă de la origini fundamental în construirea Comunității: «Cu Isus, pe Isus construiește!».

Asociația Familia și Viața este o organizație nonguvernamentală și nonprofit care are ca scop promovarea valorilor fundamentale ale familiei și a respectului față de viața umană. Are ca motto îndemnul Sfântului Ioan Paul al II-lea din Familiaris Consortio: „Familie, devino ceea ce ești: comunitate intimă de viață și iubire.” Scopul asociației este: Familie și Societate = comunitate în care fiecare persoană să fie recunoscută, prețuită și ocrotită din momentul conceperii și până la moartea naturală.

Sursa: catholica.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Timişoara: Întâlnirea naţională a reprezentanţilor pentru pastoraţia familiilor din diecezele şi eparhiile din România

În zilele de 12 şi 13 martie 2024, la Casa Kolping din Timişoara, a avut loc întâlnirea naţională a reprezentanţilor pentru pastoraţia familiilor din cele 12 dieceze romano-catolice şi eparhii greco-catolice din România. La întâlnire a fost prezentă şi Dieceza de Chişinău. Tema întâlnirii s-a intitulat „Formarea familiilor formatoare”. Din Dieceza de Iaşi a participat pr. Felician Tiba, responsabilul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, însoţit de familia Andreia şi Vasile Tudosca din Paşcani şi de familia Alexandra şi Gabriel Măriuţ din Iaşi.

Citește mai mult »

Întâlnirea națională a operatorilor pentru pastorația familiilor, la Timișoara

În aceste zile, pe 12-13 martie a.c., se desfășoară la Casa Kolping Timișoara Întâlnirea națională a operatorilor pentru pastorația familiilor din cele 12 dieceze romano-catolice și eparhii greco-catolice din România. Întâlnirea, care se dorește a fi moment de consfătuire și reflecție, se desfășoară sub patronajul Preasfinției Sale Iosif Csaba Pál episcop de Timișoara, responsabil al Comisiei pentru Familie din partea Conferinței Episcopilor din România, reunind câte trei familii animatoare din fiecare eparhie/dieceză, însoțite de preoții spirituali responsabili. Din Eparhia Greco-Catolică de Oradea participă pr. Mihai Tegzeș, Vicar cu Pastorația Familiei, împreună cu pr. Vicar General Mihai Vătămănelu, alături de familiile Muntean, Holhoș și familia Cobe. „Formarea familiilor formatoare” este prelegerea care se află în centrul reflecțiilor din aceste zile, având la bază documentul „Itinerare catecumenale pentru viața matrimonială”.

Citește mai mult »

Începutul perioadei Triodului și întâlnirea parohială a familiilor în comunitatea greco-catolică din Băile „1 Mai”

„Rădăcina oricărui păcat, a oricărui rău este imaginea falsă pe care o avem despre Dumnezeu.” a subliniat părintele Mihai Vătămănelu, Vicar General al Eparhiei de Oradea, în cuvântul de învățătură adresat la Sfânta Liturghie celebrată duminică, 25 februarie a.c., în parohia greco-catolică Haieu – Băile „1 Mai”, la începutul perioadei Triodului.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA