Curs de metode naturale organizat la Mănăstirea Sf. Ioana Antida

În anul Familia Amoris Laetitia – an special pastoral: 19 martie 2021 – 26 iunie 2022, comunitatea Magnificat din România, ascultând vocea Bisericii, implicit nevoile ei, a organizat două cursuri pentru cuplurile căsătorite, unul în luna octombrie 2021 și altul în luna mai 2022, în vederea reînnoirii Sacramentului Căsătoriei.

La solicitarea participanților, în luna septembrie 2022, la Mănăstirea Sfânta Ioana Antida, din București, s-a organizat pentru opt cupluri un curs de prezentare a metodelor naturale de planificare familială. Echipa de formatori a fost alcătuită din Agneza Tîmpu (persoană consacrată laică), pr. Victor-Emilian Dumitrescu, Radu Cata, Felicia și Ciprian Hușanu (laici cu formare și experiență în domeniu), Cristina Blăjuț și Claudia Cata (instructoare ale metodei Billings aflate sub coordonarea Asociației Familia și Viața). Întâlnirea a început cu rugăciunea de laudă, urmată de tema „Procreația și demnitatea persoanei umane – conform învățăturii Bisericii și a enciclicii Humanae vitae”. În lumina Cuvântului și a Teologiei trupului, Agneza Tîmpu a subliniat de ce contracepția e greșită și blochează chiar harul matrimonial.

A urmat o prezentare detaliată a metodei naturale Billings de către cele două instructoare Cristina Blăjuț și Claudia Cata, o succintă explicație a metodei Rötzer de către Agneza Tîmpu, precum și descrierea aparatului de monitorizare a ovulației „Persona” de către Felicia Hușanu, care are o experiență de peste 15 ani în utilizarea lui. Mărturia de cuplu, oferită cu deschidere și generozitate de familia Cata, a venit să încurajeze cuplurile, dar și să contureze importanța unității, a respectului și a tandreței sănătoase în cuplu. Aceste valori cresc în familie și datorită practicării metodelor naturale de distanțare a sarcinilor, trăite împreună, ca soț și soție, ambii direct și în egală măsură implicați în planul de viață de familie. Un loc important în acest proces îl ocupă maternitatea și paternitatea responsabile, dar și o sexualitate trăită după inima Lui Dumnezeu, care a oferit omului acest dar prețios.

Desigur, nu puteau lipsi din program sesiunea de întrebări și răspunsuri, precum și momentul de împărtășire și mărturii din partea celor opt cupluri participante, venite din orașele Bacău, Focșani și București. Cursul s-a încheiat cu Sfânta Liturghie de mulțumire, prezidată de pr. Victor-Emilian Dumitrescu, în cadrul căreia familiile au fost încredințate lui Dumnezeu, ca El sa le întărească și să le sfințească. Pentru comunitatea Magnificat, Anul „Amoris Laetitia” a venit cu această noutate: slujirea cuplurilor căsătorite. Mulțumim lui Dumnezeu, care provoacă la noutate și la reînnoire, la Bucuria Iubirii!

* * *

Comunitatea Magnificat face parte din Reînnoirea Carismatică Catolică, cu o vocație specifică, din care fac parte toate stările de viață: tineri, adulți – căsătoriți și necăsătoriți -, laici consacrați, preoți, care trăiesc cu toții ca într-o „mănăstire cu ziduri invizibile”. Este o Comunitate de Alianță, deoarece membrii ei își exprimă în mod public și oficial în fața episcopului angajamentul de dăruire în Comunitate și în Biserică prin Promisiunile de Alianță. Este o Comunitate care îl are în centru pe unicul Domn Cristos Isus, deci cristocentrică. Întreaga viață comunitară se dezvoltă în jurul cuvântului profetic care a fost considerat încă de la origini fundamental în construirea Comunității: «Cu Isus, pe Isus construiește!».

Asociația Familia și Viața este o organizație nonguvernamentală și nonprofit care are ca scop promovarea valorilor fundamentale ale familiei și a respectului față de viața umană. Are ca motto îndemnul Sfântului Ioan Paul al II-lea din Familiaris Consortio: „Familie, devino ceea ce ești: comunitate intimă de viață și iubire.” Scopul asociației este: Familie și Societate = comunitate în care fiecare persoană să fie recunoscută, prețuită și ocrotită din momentul conceperii și până la moartea naturală.

Sursa: catholica.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Traian: „Mulţumesc, părinte, mulţumesc pentru că ne-aţi sfătuit bine!”… la cursul pentru logodnici

36 de perechi la un singur curs nu au participat niciodată. Este pentru prima dată şi evident că meritul îl au mai ales cei care i-au sfătuit pe aceşti tineri să participe. Simpla „scuză” că nu au timp nu mai ţine! Mulţi dintre participanţi de altfel o şi recunosc, dar la final de curs: „Cum să nu, este timp pentru toate, dacă vrem! Aşa cum mergem la cursul de dans, cum mergem să discutăm meniul, să probăm şi să cumpărăm rochia de mireasă şi costumul de mire, avem timp, dar ne sperie că iar ne pune părintele să învăţăm Catehismul şi la vârsta noastră, să ne întoarcem iar ca la şcoală…!”

Citește mai mult »

Festivalul Familiilor

Oficiul Pentru Pastorația Familiilor, Dieceza Romano-Catolică de Timișoara vă invită la #FestivalulFamiliilor2024 – Sacramentul căsătoriei o legătură dinamica fără compromisuri.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA