Ladispoli: "A reporni de la familie", tema misiunilor populare

În zilele de duminică (18 septembrie 2022), marţi (20 septembrie), vineri-duminică (23-25 septembrie), în comunitatea parohială din Ladispoli (Italia), comunitate păstorită de către pr. Isidor Mârţ, au avut loc misiuni populare în care s-a vorbit despre familie. Părintele Felician Tiba, cel care se ocupă de pastoraţia familiilor în Dieceza de Iaşi-România, a fost cel care ne-a provocat prin cuvintele sale seară de seară, zi de zi.

Temele zilelor dedicate familiei au pornit de la un dialog simplu: „Femeie, ai făcut ceva de mâncare? Bărbate, ai adus ceva? Copii, poftiţi la masă! Săru-mâna pentru masă!” O temă în plus: „Familia, administratorul creaţiei”, a fost prezentată duminică (18 septembrie) în cadrul Liturghiei la care a fost prezent şi PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, precum şi pr. Isidor Iacovici, parohul comunităţii române din Roma.

„Cum să nu recunoaştem rolul de neînlocuit al bărbatului, spunea părintele Felician, cum să nu recunoaştem rolul fundamental pe care îl are o femeie în creaţiei, femeie care poate fi soţie, mamă, îngrijitoare etc? A închide familia în faţa darului vieţii sau a nu-i educa pe copii în spiritul credinţei promise la Botez, nu numai că ar însemna a condamna familia la ateism, indiferentism sau hedonism, ci înseamnă şi a-l condamna pe om la anihilare. Doar în Cristos omul poate spune cu adevărat cine este, poate demonstra, se poate ridica în caz de cădere sau poate progresa dacă este deja pe calea către sfinţenie. Doar Cristos, pentru cei care îl acceptă în credinţă, are răspunsuri pentru toate problemele vieţii”.

Dincolo de bucuria pe care ne-a făcut-o Preasfinţitul Petru în ziua de duminică, 18 septembrie, şi de cea făcută de pr. Isidor Iacovici, parohul comunităţii de la Roma şi decan pentru Italia-Sud, la ultimele liturghii ne-am bucurat şi de prezenţa părintelui Macedon Hiticaş, din Dieceza de Timişoara, student la Roma, la Institutul „Ioan Paul al II-lea. Ştiinţe despre Căsătorie şi Familie”.

La capătul acestor zile minunate, ca o comunitate, putem spune că am ieşit mai uniţi; ca familii, recunoaştem că încă mai avem multe de lucrat şi de schimbat; copiii au înţeles că nu există creştere fără respect, iar noi ca soţi am înţeles că fără iubire şi fără respect nu putem construi prezentul şi cu atât mai puţin viitorul.

Mulţumim părintelui paroh, Isidor Mârţ, pentru ideea de a-l fi invitat pe pr. Felician Tiba, mulţumim fiecărei persoane participante, fiecărei familii, tuturor celor care s-au implicat la cor şi în tot ceea ce ţine de organizarea unor astfel de zile.

Sfânta Familie de la Nazaret să binecuvânteze familiile noastre şi toate familiile din lumea întreagă, mai ales pe cele care au mai mare nevoie.

Corina şi Mihai Cobzaru

 

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Nașterii Domnului nostru Isus Cristos – Sf. Crăciun 2025

Începând de la Sfântul Francisc de Assisi, din secolul al XIII-lea, Crăciunul este înconjurat de multe simboluri care, cu multă iubire, ne amintesc de cele întâmplate la primul Crăciun. Aducem toate simbolurile, care ne ajută să sărbătorim: facem, de exemplu, iesle, pentru că Cel sărbătorit a ales sărăcia, a ales să se nască într-un grajd și să fie culcat într-o iesle. Și ne punem întrebarea: în toate acestea care este esențialul? Practic ce se întâmplă la Crăciun? – Esențialul sărbătorii este că El vine și vrea o relație cu noi, cu fiecare dintre noi.

Citește mai mult »

Întâlnire cu foștii logodnici

Formarea unei comunități are un rol deosebit de important în viața tinerilor căsătoriți: întărește sentimentul de apartenență, oferă sprijin în provocările de zi cu zi și creează spațiu pentru a crește împreună în credință.

Citește mai mult »

Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, Președintele Comisiei pentru Familie din cadrul Conferinței Episcopilor din România, cu ocazia Adventului

Recomandarea mea este ca, drept o bună practică de Advent, să rezervăm cincisprezece minute
în fiecare zi, seara sau în alte momente de reflecție, pentru a privi înapoi la ziua noastră: unde l-
am văzut astăzi pe Domnul meu iubitor apropiindu-se de mine? Inimile noastre se vor umple de
recunoștință. Iar o inimă recunoscătoare este o binecuvântare și pentru cei din jurul nostru.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA