Civitavecchia: Familia în centrul atenţiei

Miercuri şi joi, respectiv 21 şi 22 septembrie 2022, în comunitatea românilor catolici din Civitavecchia (Italia) au avut loc misiuni populare cu o tematică specială legată de familie. Protagonistul acestor zile, pe lângă părintele paroh Isidor Mârţ, care le-a intermediat, a fost pr. Felician Tiba, responsabil cu pastoraţia familiei în Dieceza de Iaşi.

Comunitatea românilor catolici din Civitavecchia nu este una cu tradiţie în Italia, având circa un an de când este constituită, dar este suficient de închegată, astfel încât să ceară părintelui Isidor să aibă bucuria de a avea misiuni populare, aşa cum au marile comunităţi, fie din ţară, fie din străinătate. Astfel, pe parcursul celor două zile, o seară după alta, după orele obositoare de muncă, iată-ne în Biserica „Sfânta Maria a Rugăciunii şi a Morţii” pentru a-l preamări pe Dumnezeu prin participarea la Rozariu, la Liturghie şi la predica special pregătită cu o astfel de ocazie.

În general temele predicilor au vizat familia în relaţia ei cu Isus Cristos, cele două entităţi având un punct comun: crucea! Isus Cristos a purtat crucea şi a murit pe ea pentru mântuirea noastră, iar viaţa de familie, trăită în profunzimea ei, nu este altceva decât aceeaşi cruce purtată cu greu, dar până la capăt, asemenea lui Isus Cristos.

Părintele predicator ne-a ajutat să înţelegem cum încă din momentul conceperii noastre şi până la mormânt, viaţa noastră, cu bune şi rele, a fost asumată pe deplin de Isus, purtată pe Calvar şi ţintuită pe cruce. Însă, aşa cum Isus a înviat, la fel şi noi suntem chemaţi să facem din viaţa noastră un imn de laudă adus lui Dumnezeu. Cum o facem? Soţii sunt chemaţi să recunoască prezenţa lui Dumnezeu unul în celălalt. Iubindu-se reciproc, ei şi-l dau pe Dumnezeu unul celuilalt. Slujindu-se unul pe celălalt, de fapt ei îl slujesc pe Dumnezeu prezent în celălalt. Astfel că fiecare „te iubesc”, fiecare gest de tandreţe, toate devin deschidere spre Dumnezeu şi prin el devin binecuvântare pentru familie.

Părintele predicator ne-a ajutat să înţelegem cum încă din momentul conceperii noastre şi până la mormânt, viaţa noastră, cu bune şi rele, a fost asumată pe deplin de Isus, purtată pe Calvar şi ţintuită pe cruce. Însă, aşa cum Isus a înviat, la fel şi noi suntem chemaţi să facem din viaţa noastră un imn de laudă adus lui Dumnezeu. Cum o facem? Soţii sunt chemaţi să recunoască prezenţa lui Dumnezeu unul în celălalt. Iubindu-se reciproc, ei şi-l dau pe Dumnezeu unul celuilalt. Slujindu-se unul pe celălalt, de fapt ei îl slujesc pe Dumnezeu prezent în celălalt. Astfel că fiecare „te iubesc”, fiecare gest de tandreţe, toate devin deschidere spre Dumnezeu şi prin el devin binecuvântare pentru familie.

Acestor teme, duminică, 18 septembrie, Liturghie la care ne-am bucurat şi de prezenţa PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, pr. Felician a mai adăugat una: „Familia, administratorul iubirii”.

„Dumnezeu, spunea părintele, este comuniune de persoane, iar iubirea este liantul dintre ele. Nu întâmplător numele lui Dumnezeu este iubire, aşa cum ne spune Sfântul Ioan în cea de-a treia sa scrisoare. Ori de câte ori soţii se iubesc, în realitate şi-l oferă pe Dumnezeu unul celuilalt. Aşa cum Dumnezeu administrează bine creaţia, la fel îi este dat familiei să administreze bine iubirea, cu tot ceea ce ţine de ea”.

În desfăşurarea acestor zile am fost susţinuţi şi de sr. Daniela Simon, superioara generală a Surorilor Muncitoare ale lui Isus, precum şi de sr. Clara-Mihaela Albu, din aceeaşi congregaţie, responsabilă cu Oficiul pentru Migranţi, din cadrul Diecezei de Civitavecchia-Tarquinia.

Asumându-şi în totalitate mesajul acestor zile de misiuni dedicate familiei, mica, dar inimoasa comunitate din Civitavecchia, mulţumeşte părintelui Isidor Mârţ, paroh de Ladispoli, pentru ideea de a ne oferi un astfel de mare dar.

Irina Farţade

 

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Nașterii Domnului nostru Isus Cristos – Sf. Crăciun 2025

Începând de la Sfântul Francisc de Assisi, din secolul al XIII-lea, Crăciunul este înconjurat de multe simboluri care, cu multă iubire, ne amintesc de cele întâmplate la primul Crăciun. Aducem toate simbolurile, care ne ajută să sărbătorim: facem, de exemplu, iesle, pentru că Cel sărbătorit a ales sărăcia, a ales să se nască într-un grajd și să fie culcat într-o iesle. Și ne punem întrebarea: în toate acestea care este esențialul? Practic ce se întâmplă la Crăciun? – Esențialul sărbătorii este că El vine și vrea o relație cu noi, cu fiecare dintre noi.

Citește mai mult »

Întâlnire cu foștii logodnici

Formarea unei comunități are un rol deosebit de important în viața tinerilor căsătoriți: întărește sentimentul de apartenență, oferă sprijin în provocările de zi cu zi și creează spațiu pentru a crește împreună în credință.

Citește mai mult »

Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, Președintele Comisiei pentru Familie din cadrul Conferinței Episcopilor din România, cu ocazia Adventului

Recomandarea mea este ca, drept o bună practică de Advent, să rezervăm cincisprezece minute
în fiecare zi, seara sau în alte momente de reflecție, pentru a privi înapoi la ziua noastră: unde l-
am văzut astăzi pe Domnul meu iubitor apropiindu-se de mine? Inimile noastre se vor umple de
recunoștință. Iar o inimă recunoscătoare este o binecuvântare și pentru cei din jurul nostru.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA