Cesano di Roma: Misiuni populare dedicate familiei
În perioada 16-18 septembrie 2022, la iniţiativa pr. Isidor Mârţ, în comunitatea din Cesano di Roma (Italia) au avut loc misiuni populare dedicate familiei. Predicator a fost pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din cadrul Curiei diecezane de Iaşi.
Misiunile populare au debutat cu recitarea rozariului pentru familii, urmat de Sfânta Liturghie. Tema primei zile a fost: „De ce bărbat, de ce femeie?”, subliniindu-se frumuseţea fiecărui statut şi importanţa lui în ceea ce priveşte dinamica creaţiei.
„Nu noi am ales să fim bărbaţi sau femei, spunea părintele, Creatorul a decis aşa, iar noi, cu umilinţă, maturitate şi responsabilitate, trebuie să împlinim în viaţa noastră ceea ce ţine de un statut sau de altul. A gândi lumea fără bărbaţi în ea sau fără femei nu doar că ar fi o utopie, ci chiar împotriva voinţei lui Dumnezeu, care l-a gândit pe om în cele două forme”.
Atribuindu-i fiecăruia daruri specifice, bărbatul şi femeia, respectiv soţul şi soţia, sunt invitaţi să lucreze cu „talanţii” primiţi, să-i investească în dăruirea reciprocă, în deschiderea spre viaţă, în integrarea celuilalt în viaţa proprie şi mai ales în întrajutorarea pe drumul spre mântuire. Cu alte cuvinte, mai ales la greu, soţul nu-şi poate abandona soţia sau soţia pe soţ, doar pentru că aşa e mai „comod”, ci împreună, fiecare făcând partea lui, cei doi sunt chemaţi să meargă mai departe”.
Cea de-a doua temă: „De ce familia?”, a avut ca punct central vocaţia divină la viaţa de familie. Dumnezeu, spunea părintele Felician, îi cheamă pe unii la preoţie, pe alţii la viaţa consacrată, iar pe alţii, pe cei mai mulţi, la viaţa de familie. Viaţa de familie nu este un privilegiu, ci o responsabilitate. Familiei, Dumnezeu îi încredinţează grija creaţiei, aşa cum preotului îi încredinţează grija sufletelor. Dacă nu totul funcţionează în creaţie, înseamnă că nu totul funcţionează în familie, înseamnă că familia mai are de lucrat. Dacă nu avem drumuri, mai spunea părintele, înseamnă că cei responsabili nu le fac nici între ei ca membri ai familiei. Dacă nu avem spitale, înseamnă că nici între ei nu au grijă ca membri ai familiei. Tot ceea ce suntem chemaţi să facem în afara casei, mai întâi trebuie să facem în familie. Familia este laboratorul reuşitelor din afara ei!”
În sfârşit, duminică, fiind prezent şi PS Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, s-au încheiat zilele dedicate misiunilor populare în comunitatea din Cesano di Roma, primind prin intermediul episcopului şi binecuvântarea cu dobândirea indulgenţei plenare.
La capătul celor trei zile de har putem spune pe drept că Dumnezeu ne-a binecuvântat. Cuvintele părintelui Felician, prezenţa Preasfinţitului Petru, a părintelui Isidor Iacovici, dar şi a numărului mare de credincioşi participanţi, toate au făcut să ne simţim o comunitate privilegiată, „angajată”, aşa cum ne vrea Papa Francisc şi mereu gata de a înfrunta provocările zilelor noastre.
Am înţeles că doar a fi bărbaţi şi femei, soţi angajaţi pe drumul credinţei, doar astfel vom fi o mărturie pentru copiii noştri şi membre vii în Biserică.
În spirit de recunoştinţă profundă şi comuniune fraternă, la Căminul de bătrâni „Casa Sfântul Iosif” din Iaşi, în perioada 23-27 iulie 2025, s-au desfăşurat o serie de evenimente dedicate Zilei Mondiale a Bunicilor şi a Vârstnicilor, instituită de Papa Francisc pentru a aduce lumină şi speranţă în inimile celor care, prin viaţa lor, sunt rădăcini ale credinţei, ale culturii şi ale iubirii familiale.
Într-o atmosferă de aleasă sărbătoare și comuniune, duminică, 27 iulie 2025, comunitatea greco-catolică din Oradea s-a reunit în Catedrala „Sfântul Nicolae” pentru a celebra a V-a Zi Mondială a Bunicilor și Vârstnicilor, instituită de Sfântul Părinte pentru a aduce recunoștință, prețuire și speranță celor care, prin viața lor, au zidit în tăcere și rugăciune temelia familiilor și a Bisericii. Anul acesta, sărbătoarea a avut o însemnătate aparte la Oradea, marcând totodată Jubileul vârstei a treia, la 25 de ani de existență a Asociației „Viața Ascendentă”, dedicată pensionarilor și apostolatului prin speranță, rugăciune și slujire discretă.
„Într-o lume grăbită, adesea neatentă la fragilitatea și înțelepciunea celor în vârstă, Biserica ne îndeamnă să nu uităm că bunicii și vârstnicii sunt adevărați martori ai speranței și ai credinței, stâlpi ai familiilor și ai comunităților noastre” – a transmis Preasfințitul Virgil cu prilejul Zilei Mondiale a Bunicilor și Vârstnicilor 2025 la Oradea, reiterând tema acestei zile – „Binecuvântat este omul care nu și-a pierdut speranța” (Sir 14,2).