Cesano di Roma: Misiuni populare dedicate familiei

În perioada 16-18 septembrie 2022, la iniţiativa pr. Isidor Mârţ, în comunitatea din Cesano di Roma (Italia) au avut loc misiuni populare dedicate familiei. Predicator a fost pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, din cadrul Curiei diecezane de Iaşi.

Misiunile populare au debutat cu recitarea rozariului pentru familii, urmat de Sfânta Liturghie. Tema primei zile a fost: „De ce bărbat, de ce femeie?”, subliniindu-se frumuseţea fiecărui statut şi importanţa lui în ceea ce priveşte dinamica creaţiei.

„Nu noi am ales să fim bărbaţi sau femei, spunea părintele, Creatorul a decis aşa, iar noi, cu umilinţă, maturitate şi responsabilitate, trebuie să împlinim în viaţa noastră ceea ce ţine de un statut sau de altul. A gândi lumea fără bărbaţi în ea sau fără femei nu doar că ar fi o utopie, ci chiar împotriva voinţei lui Dumnezeu, care l-a gândit pe om în cele două forme”.

Atribuindu-i fiecăruia daruri specifice, bărbatul şi femeia, respectiv soţul şi soţia, sunt invitaţi să lucreze cu „talanţii” primiţi, să-i investească în dăruirea reciprocă, în deschiderea spre viaţă, în integrarea celuilalt în viaţa proprie şi mai ales în întrajutorarea pe drumul spre mântuire. Cu alte cuvinte, mai ales la greu, soţul nu-şi poate abandona soţia sau soţia pe soţ, doar pentru că aşa e mai „comod”, ci împreună, fiecare făcând partea lui, cei doi sunt chemaţi să meargă mai departe”.

Cea de-a doua temă: „De ce familia?”, a avut ca punct central vocaţia divină la viaţa de familie. Dumnezeu, spunea părintele Felician, îi cheamă pe unii la preoţie, pe alţii la viaţa consacrată, iar pe alţii, pe cei mai mulţi, la viaţa de familie. Viaţa de familie nu este un privilegiu, ci o responsabilitate. Familiei, Dumnezeu îi încredinţează grija creaţiei, aşa cum preotului îi încredinţează grija sufletelor. Dacă nu totul funcţionează în creaţie, înseamnă că nu totul funcţionează în familie, înseamnă că familia mai are de lucrat. Dacă nu avem drumuri, mai spunea părintele, înseamnă că cei responsabili nu le fac nici între ei ca membri ai familiei. Dacă nu avem spitale, înseamnă că nici între ei nu au grijă ca membri ai familiei. Tot ceea ce suntem chemaţi să facem în afara casei, mai întâi trebuie să facem în familie. Familia este laboratorul reuşitelor din afara ei!”

În sfârşit, duminică, fiind prezent şi PS Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, s-au încheiat zilele dedicate misiunilor populare în comunitatea din Cesano di Roma, primind prin intermediul episcopului şi binecuvântarea cu dobândirea indulgenţei plenare.

La capătul celor trei zile de har putem spune pe drept că Dumnezeu ne-a binecuvântat. Cuvintele părintelui Felician, prezenţa Preasfinţitului Petru, a părintelui Isidor Iacovici, dar şi a numărului mare de credincioşi participanţi, toate au făcut să ne simţim o comunitate privilegiată, „angajată”, aşa cum ne vrea Papa Francisc şi mereu gata de a înfrunta provocările zilelor noastre.

Am înţeles că doar a fi bărbaţi şi femei, soţi angajaţi pe drumul credinţei, doar astfel vom fi o mărturie pentru copiii noştri şi membre vii în Biserică.

Claudia şi Virgil Vârgă

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Nașterii Domnului nostru Isus Cristos – Sf. Crăciun 2025

Începând de la Sfântul Francisc de Assisi, din secolul al XIII-lea, Crăciunul este înconjurat de multe simboluri care, cu multă iubire, ne amintesc de cele întâmplate la primul Crăciun. Aducem toate simbolurile, care ne ajută să sărbătorim: facem, de exemplu, iesle, pentru că Cel sărbătorit a ales sărăcia, a ales să se nască într-un grajd și să fie culcat într-o iesle. Și ne punem întrebarea: în toate acestea care este esențialul? Practic ce se întâmplă la Crăciun? – Esențialul sărbătorii este că El vine și vrea o relație cu noi, cu fiecare dintre noi.

Citește mai mult »

Întâlnire cu foștii logodnici

Formarea unei comunități are un rol deosebit de important în viața tinerilor căsătoriți: întărește sentimentul de apartenență, oferă sprijin în provocările de zi cu zi și creează spațiu pentru a crește împreună în credință.

Citește mai mult »

Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, Președintele Comisiei pentru Familie din cadrul Conferinței Episcopilor din România, cu ocazia Adventului

Recomandarea mea este ca, drept o bună practică de Advent, să rezervăm cincisprezece minute
în fiecare zi, seara sau în alte momente de reflecție, pentru a privi înapoi la ziua noastră: unde l-
am văzut astăzi pe Domnul meu iubitor apropiindu-se de mine? Inimile noastre se vor umple de
recunoștință. Iar o inimă recunoscătoare este o binecuvântare și pentru cei din jurul nostru.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA