Reluarea catehezelor pentru adulți și familii în catedrala ,,Sfântul Nicolae”
,,În mod paradoxal, Fiul ia pe umerii Săi părăsirea lui Dumnezeu de către oameni… El stă între desfigurările noastre pentru a ne putea mântui…”
,,Pentru a putea să ne naştem în calitate de fii ai Domnului, trebuie să stăpânim ispita posesiei”
,,El este acea Iubire infinită, iar eu sunt cel iubit infinit”
Marţi, 13 septembrie 2022, după Sfânta Liturghie de seară, prin grija Părintelui Vicar cu pastoraţia familiilor Mihai Tegzeş, pentru a încuraja credincioşii să nu piardă din vedere îndemnul Domnului: ,,Unde doi sau trei sunt adunaţi în numele meu, sunt şi eu acolo în mijlocul lor… ”, în Catedrala ,,Sfântul Nicolae” s-a reluat seria catehezelor destinate adulţilor şi familiilor, acestea urmând să continue în fiecare zi de marţi de la ora 19.00.
De-asemenea, fără a se lăsa dezarmat de greutatea cu care laicii reuşesc să se desprindă de programul zilnic pentru a aloca un timp învăţăturilor din Sfânta Scriptură, Părintele Mihai Tegzeş oferă credincioşilor inclusiv varianta de cateheză on-line, prin intermediul platformei Zoom, pentru a-i ajuta pe aceştia să nu uite de latura spirituală a vieţii, atât de importantă pentru sufletui fiecăruia. Astfel, în fiecare duminică de la ora 20.00, cei care doresc să se alăture au la îndemână următoarele căi de conectare:
Pe linkul de mai jos, completati numele dumneavoastra, apoi alegeti „Wifi or Celular data”.
Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian (NT) a avut loc prima ediţie a cursului pentru logodnici a anului 2026. Au participat tineri logodnici din mai multe parohii ale diecezei.
În zilele de 9 și 10 ianuarie a.c. Centrul Pastoral din Arad-Gai a găzduit prima întâlnire a celui de-al doilea an al Academiei pentru Familii.[…]Spre deosebire de primul an, în care accentul a fost pus pe dezvoltarea relației conjugale a participanților, în cel de-al doilea an al Academiei pentru Familii accentul va fi pe transmiterea experiențelor de dezvoltare relațională.
Căsătoria se trăiește în viața de zi cu zi.
– La masa comună.
– În apropierea dintre soți.
– În deciziile financiare împărtășite.
Trei domenii care pot apropia — sau pot îndepărta.