Şi eu voi fi la Hălăuceşti!

Sâmbătă, 2 august 2025, începând cu ora 9.30, eu merg împreună cu dumneavoastră la Hălăuceşti! Dar ştiţi de ce? Pentru că este CEA DE-A XII-A ÎNTÂLNIRE DIECEZANĂ A FAMILIILOR! Aţi notat? Am scris cu majuscule! Asta înseamnă că e important!

Dar ştiţi de ce? Pentru că pentru mine este cel mai important eveniment legat de familii pe parcursul unui an şi este clar că trebuie să fiu acolo, pentru că acolo vor fi familii din toată Dieceza de Iaşi şi chiar din afara ei. Vor fi familii chiar şi din străinătate!

Dar ştiţi de ce? Pentru că şi familiile din străinătate sunt tot familii, adică la fel ca ale noastre, cu bucurii şi cu încercări. Doar că sunt în străinătate, iar noi suntem acasă, în ţară!

Dar ştiţi de ce? Pentru că noi am ales să rămânem aici, să dăm mărturia noastră de familii frumoase pe meleagurile noastre, iar ele au ales să meargă să dea mărturie despre ceea ce înseamnă viaţa de familie şi altor popoare.

Dar ştiţi de ce? Pentru că, într-o zi, sper ca una din aceste familii care trăiesc în afara graniţelor ţării să vină şi să ne încânte cu experienţa ei de viaţă.

Dar ştiţi de ce? Pentru că fiecare familie în felul ei are ceva de spus! În cazul nostru, cea care ne va vorbi la Hălăuceşti ne va vorbi despre „Familie, ca şcoală a coerenţei”.

Dar ştiţi de ce? Pentru că în familie chiar trebuie să încercăm, prin harul lui Dumnezeu, să fim coerenţi. Măcar acolo soţii trebuie să fie credibili, să facă în aşa fel ca ceea ce spun copiilor, dar şi societăţii, mai întâi ei ca soţi sau ei ca părinţi să trăiască!

Dar ştiţi de ce? Pentru că dacă nici la părinţii noştri nu mai găsim coerenţă, unde să o mai găsim?! Prin urmare, sâmbătă, 2 august, începând cu ora 9.30, ne vedem la Hălăuceşti!

Dar ştiţi de ce? Pentru că este Cea de-a XII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor, la care merg şi eu împreună cu dumneavoastră, mai ales va fi prezent şi Preasfinţitul, vor fi preoţi mulţi, preoţii din comunitate, credincioşii din comunitatea din Hălăuceşti, dar şi multe familii din dieceză.

Ne vedem la Hălăuceşti!

Eugenia Dămătăr,
colaboratoare la Oficiul pentru Pastoraţia Familiei

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Roma: „Splendoarea ființei umane”. Reprezentanți din Dieceza de Iași la un congres internațional despre fertilitate

În perioada 16-18 octombrie 2026, trei membre din Asociația „Familia și Viața” au participat la Congresul internațional „Splendoarea ființei umane: a îngriji fertilitatea, a vindeca infertilitatea”, organizat la Universitatea Catolică „Sacro Cuore” din Roma, cu ocazia sărbătoririi celor 25 de ani de la fondarea Institutului Științific Internațional (ISI) „Paul al VI-lea” de cercetare asupra fertilității și infertilității umane pentru o procreație responsabilă și 50 de ani de activitate a Centrului pentru Reglarea Naturală a Fertilității. Au reprezentat asociația: Ionela-Delia Pogor, medic și formatoare de metodă, Iuliana Petruț, formatoare pentru metodă, și Diana-Georgiana Mateieș, medic rezident și voluntar al asociației.

Citește mai mult »

Prăjeşti: A XIII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor – „Euharistia, speranţa familiei”

Sâmbătă, 1 august 2026, în Parohia „Preasfânta Treime” din Prăjeşti a avut loc ediţia a XIII-a a Întâlnirii Diecezane a Familiilor, având ca temă: „Euharistia, speranţa familiei”. Evenimentul a reunit numeroşi credincioşi, familii, preoţi şi persoane consacrate, punând în lumină importanţa majoră a credinţei şi a Sfintelor Taine în viaţa de familie.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA