Pildeşti: Zi de reculegere pentru familii

Duminică, 15 decembrie 2024, a avut loc la Liceul „La Salle” din Pildeşti o zi de reculegere pentru familii, predicator fiind pr. Lucian Horlescu, OFMConv.

Planificată din timp, ziua de reculegere reprezintă un moment important în itinerarul de credinţă pe care l-am început împreună în luna septembrie, atunci când ne-am fixat ca obiectiv să devenim pelerini ai speranţei şi discipoli misionari, în familie, în comunitate sau acolo unde Dumnezeu ne va călăuzi paşii şi inima. O zi a comuniunii şi a bucuriei, un binemeritat popas de o zi pentru a da spaţiu şi posibilitatea lui Dumnezeu să intervină în viaţa noastră.

Ce trebuie să facem ca această zi de reculegere să ne ajute să ne pregătim cât mai bine pentru venirea lui Isus?, l-am întrebat pe părintele Lucian.

Opreşte-te, intră în inima ta şi stai cu tine! Creează o oază în jurul tău! Opreşte-te şi bucură-te de acest lucru! Stai cu problemele tale şi încearcă să le dai un sens, a fost îndemnul părintelui pentru fiecare dintre noi.

„Credinţa este garanţia lucrurilor sperate, dovada realităţilor care nu se văd.” (Ev 11,1).

În jurul acestui citat a împletit părintele Lucian cele două meditaţii ale zilei. Mai concret, despre felul cum noi, oamenii, am fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu darul credinţei şi al speranţei.

Vorbim despre acelaşi lucru când vorbim despre credinţă şi speranţă?

Ce este credinţa? Ce este speranţa? În cine credem sau în cine ne punem speranţa? Au fost câteva întrebări care ne-au introdus în tematica meditaţiilor. Şi parcurgând împreună de-a lungul zilei prin Sfânta Scriptură, am ajuns la convingerea că da:

– Credinţa nu este identică cu speranţa, ele merg braţ la braţ.

– Credinţa este încrederea noastră totală în Dumnezeu, iar o credinţă trăită este o credinţă plină de bucurie. Credinţa presupune un proces, o convertire continuă: de la o credinţă imperfectă ca cea a lui Zaharia la o credinţă exemplară ca a Mariei („Fie mie după Cuvântul tău!”).

– Credinţa este fundamentul speranţei. Este necesar, aşadar, să întărim credinţa pentru a putea mări speranţa noastră.

Speranţa creştină este sigură, este o certitudine; astfel speranţa devine pentru orice creştin „o ancoră a sufletului, sigură şi puternică” (Ev 6,19), aşa cum o ancoră garantează unui vapor siguranţa în mijlocul mării. Deci, speranţa nu e un vis, o iluzie sau o reverie, ci este certitudinea împlinirii promisiunilor divine în care este profund ancorată.

Dacă în timpul meditaţiilor părintele ne-a provocat să ne analizăm credinţa şi mai apoi cum ştim să percepem darul speranţei, la cuvântul de învăţătura din timpul Sfintei Liturghii ne-a invitat să ne analizăm viaţa noastră în raport cu ceilalţi. Mai concret: să nu ne lăsăm duşi de ispita rolului sau a funcţiei pe care o avem ca să facem rău aproapelui. Pentru că răul uneori îl facem instinctual, însă binele este o alegere, necesită un efort.

Sunt doar câteva dintre gândurile şi îndemnurile pe care părintele Lucian le-a creionat la această zi de reculegere şi avem convingerea că şi-au lăsat amprenta în gândurile şi inimile noastre. Cu siguranţă aceste idei vor rezona şi vor avea mai mult ecou atunci când viaţa ne va aduce în cale nenumărate situaţii şi evenimente concrete când putem să le aplicăm în lumina celor învăţate şi trăite în această zi.

Mulţumim din toată inima tuturor celor care ne-au ajutat la buna desfăşurare a acestei zile de reculegere: părintelui Lucian Horlescu pentru tot sprijinul acordat pe tot parcursul anului pastoral, părintelui paroh Ionel Roşu pentru prezenţă şi încurajare, Fraţilor Şcolilor Creştine pentru găzduire şi o mare mulţumire celor care au participat.

Tuturor vă dorim din inimă un Crăciun binecuvântat şi un An nou fericit!

Gabriela Martişcă

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Roma: „Splendoarea ființei umane”. Reprezentanți din Dieceza de Iași la un congres internațional despre fertilitate

În perioada 16-18 octombrie 2026, trei membre din Asociația „Familia și Viața” au participat la Congresul internațional „Splendoarea ființei umane: a îngriji fertilitatea, a vindeca infertilitatea”, organizat la Universitatea Catolică „Sacro Cuore” din Roma, cu ocazia sărbătoririi celor 25 de ani de la fondarea Institutului Științific Internațional (ISI) „Paul al VI-lea” de cercetare asupra fertilității și infertilității umane pentru o procreație responsabilă și 50 de ani de activitate a Centrului pentru Reglarea Naturală a Fertilității. Au reprezentat asociația: Ionela-Delia Pogor, medic și formatoare de metodă, Iuliana Petruț, formatoare pentru metodă, și Diana-Georgiana Mateieș, medic rezident și voluntar al asociației.

Citește mai mult »

Prăjeşti: A XIII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor – „Euharistia, speranţa familiei”

Sâmbătă, 1 august 2026, în Parohia „Preasfânta Treime” din Prăjeşti a avut loc ediţia a XIII-a a Întâlnirii Diecezane a Familiilor, având ca temă: „Euharistia, speranţa familiei”. Evenimentul a reunit numeroşi credincioşi, familii, preoţi şi persoane consacrate, punând în lumină importanţa majoră a credinţei şi a Sfintelor Taine în viaţa de familie.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA