Traian: Întâlnire cu foştii logodnici din 2022

Sâmbătă, 11 februarie 2023, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian a avut loc întâlnirea logodnicilor din anul 2022. Evenimentul este parte din iniţiativele Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi are loc în fiecare an în preajma sărbătorii Sfântului Valentin.

Cel care ne-a întâmpinat pe fiecare în parte a fost chiar pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, invitându-ne, cum era mai plăcut la o aşa oră matinală, dacă nu, la o cafea sau cappuccino, în locul de socializare al Centrului „Gaudium et Spes”.

Aşadar, acolo am avut ocazia să ne cunoaştem mai bine între noi, cursanţi ai cursurilor pentru logodnici din ediţiile de anul trecut.

A urmat o conferinţă despre ceea ce înseamnă perioada de dinainte şi imediat după căsătorie, cu provocările, dar şi cu bucuriile ei. Am înţeles din cele spuse că „împreună şi la bine, şi la greu” nu înseamnă doar „la bine”, ci aşa cum spune expresia: „şi la greu”. Nu înseamnă că ne-am văzut „cu sacii în căruţă” şi iubirea noastră începe să „ruginească”.

Părintele ne-a îndemnat să nu uităm că ceea ce am promis în cadrul sacramentului Căsătoriei nu a fost ceva făcut doar în faţa unui om, a mirelui sau a miresei sau a tuturor celor prezenţi în biserică, ci chiar în faţa lui Dumnezeu, care a binecuvântat iubirea noastră, de aceea trebuie să ne şi ţinem de cuvânt, dacă am promis!

În cuvântul său de încurajare, doamna Eugenia Dămătăr ne-a îndemnat să nu pornim la drum cu idei preconcepute, mai ales negative, cu privire la partenerul de viaţă. „Şi eu am învăţat şi învăţ şi astăzi că iubirea trebuie construită, că nu are un punct terminus, spunea doamna şi că nu trebuie să obosit în a o consolida cu fiecare zi şi cu fiecare eveniment al căsniciei noastre”.

La predica de la Liturghie, pr. Felician ne-a conştientizat că noi ca familii avem datoria de a reface ceea ce Adam şi Eva au pierdut prin neascultarea lor, şi anume, paradisul pământesc. În familiile noastre nu trebuie să se spună că e „iadul pe pământ”, din contra, că este paradisul. „Cei care vă văd, spunea părintele, trebuie să-l vadă în voi pe Dumnezeu-Iubire, pe Dumnezeu care este Viaţa, care v-a întâlnit şi care v-a unit”.

A urmat prânzul „romantic”, urmat de o frumoasă şedinţă foto, într-un cadru specific momentului, semn al preţuirii pe care echipa de la Centrul „Gaudium et Spes” o are pentru cei care îi calcă pragul. Ne-am dat seama că nu s-a făcut rabat de la niciun efort, doar ca noi cei prezenţi să ne simţim bine, să fim în centrul atenţiei şi să învăţăm să ne respectăm şi mai mult, atât ca persoane, dar şi pentru efortul pe care îl facem reciproc spre binele nostru ca familie.

La final am primit cu toţii o sticlă de şampanie şi un mic poster cu legământul matrimonial, astfel încât să nu uităm ceea ce ne-am promis şi că avem datoria să ne iubim „până când moartea ne va despărţi”.

După-amiază întâlnirea s-a prelungit cu vizionarea unui film educativ, film care a avut rolul de a completa conferinţa de dimineaţă şi care s-a dovedit a fi o adevărată lecţie pedagogică pentru ceea ce înseamnă începutul vieţii noastre de familie.

Cum să nu mulţumim la capătul unei astfel de zile? Ne-am întâlnit, am auzit atâtea lucruri frumoase, am primit atâtea daruri, am primit şi şampanie, la capătul acestei întâlniri atât de bogate putem spune doar atât: „E frumos să fii familie şi să faci parte dintr-o dieceză care iubeşte familia! Ne-am simţit privilegiaţi”. Tuturor un mare şi sincer mulţumesc!

Cristina şi Ionuţ Avârvarei

 

Sursa: ercis.ro

 

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Roma: „Splendoarea ființei umane”. Reprezentanți din Dieceza de Iași la un congres internațional despre fertilitate

În perioada 16-18 octombrie 2026, trei membre din Asociația „Familia și Viața” au participat la Congresul internațional „Splendoarea ființei umane: a îngriji fertilitatea, a vindeca infertilitatea”, organizat la Universitatea Catolică „Sacro Cuore” din Roma, cu ocazia sărbătoririi celor 25 de ani de la fondarea Institutului Științific Internațional (ISI) „Paul al VI-lea” de cercetare asupra fertilității și infertilității umane pentru o procreație responsabilă și 50 de ani de activitate a Centrului pentru Reglarea Naturală a Fertilității. Au reprezentat asociația: Ionela-Delia Pogor, medic și formatoare de metodă, Iuliana Petruț, formatoare pentru metodă, și Diana-Georgiana Mateieș, medic rezident și voluntar al asociației.

Citește mai mult »

Prăjeşti: A XIII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor – „Euharistia, speranţa familiei”

Sâmbătă, 1 august 2026, în Parohia „Preasfânta Treime” din Prăjeşti a avut loc ediţia a XIII-a a Întâlnirii Diecezane a Familiilor, având ca temă: „Euharistia, speranţa familiei”. Evenimentul a reunit numeroşi credincioşi, familii, preoţi şi persoane consacrate, punând în lumină importanţa majoră a credinţei şi a Sfintelor Taine în viaţa de familie.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA