Traian: Întâlnire cu persoanele văduve

Sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, la Centrul „Gaudium et Spes” din Traian (NT) a avut loc întâlnirea de toamnă a persoanelor văduve. Tema întâlnirii a fost: „Toamnă afară, dar vară în suflet”. Numărul foarte mare de participanţi a făcut ca întâlnirea să nu avea loc în Aula magna a centrului, ci în capela „Sfânta Familie”.

După salutul de bun venit al părintelui Felician Tiba, coordonatorul pastoraţiei familiei în Dieceza de Iaşi, a urmat conferinţa doamnei Irina Frenţ, din Rotunda, angajat al Centrului de Îngrijire la Domiciliu în zona Roman.

Doamna Irina a insistat foarte mult pe nevoia de a ne deschide, de a dialoga, de a nu ne închide în eticheta „sunt văduvă, nu mai am nicio perspectivă”. „Viaţa are frumuseţea ei şi depinde doar de noi să o împărtăşim şi să ne bucurăm de ea”, a precizat conferenţiara.

A urmat Sfânta Liturghie celebrată de către pr. Felician, iar la predică, folosindu-se de evanghelia zilei, în care a fost vorba de văduva insistentă şi de judecătorul indiferent, ne-a îndemnat să folosim darurile pe care ni le-a oferit Dumnezeu şi asemenea văduvei să „insistăm”, să ne rugăm pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru soţul decedat sau soţia decedată, să ne rugăm pentru episcopi, preoţi şi noi vocaţii la preoţie, viaţa consacrată, dar şi la viaţa de familie.

„Insistaţi, spunea părintele, dumneavoastră, spre deosebire de femeile căsătorite, aveţi mai mult timp, rugaţi-vă mult, oferiţi dificultatea statutului şi fiţi exemple pentru generaţiile tinere de astăzi”.

După prânz a urmat conferinţa părintelui Felician Tiba, în cadrul căreia ne-a arătat cum putem să transformăm toamna din afara noastră în vară în sufletul nostru. „Învăţaţi să daţi sens, spunea părintele, să preţuiţi tot ceea ce aveţi şi sunteţi. În fond nimic nu ni se cuvinte, totul este dar. Dumneavoastră sunteţi un dar pentru Biserică şi pentru societate. Staţi-ne alături, ca să vă stăm alături!”

La final întregul grup a făcut o vizită ghidată în Parcul „Laudato Si?”, apreciind, nu doar munca, ci şi ingeniozitatea ideii.

Vii mulţumiri echipei de la Centrul „Gaudium et Spes” pentru disponibilitatea în a ne primi, doamnelor care au oferit sarmalele şi cozonacul, doamnei Irina Frenţ pentru disponibilitatea în a ne împărtăşi din experienţa sa şi pentru că zilele acestea împlineşte o frumoasă vârstă îi spunem din inimă „La mulţi ani!”.

Dorina Ciobanu

Sursa: ercis.ro

Share:

Articole din aceiași secțiune ...

Roma: „Splendoarea ființei umane”. Reprezentanți din Dieceza de Iași la un congres internațional despre fertilitate

În perioada 16-18 octombrie 2026, trei membre din Asociația „Familia și Viața” au participat la Congresul internațional „Splendoarea ființei umane: a îngriji fertilitatea, a vindeca infertilitatea”, organizat la Universitatea Catolică „Sacro Cuore” din Roma, cu ocazia sărbătoririi celor 25 de ani de la fondarea Institutului Științific Internațional (ISI) „Paul al VI-lea” de cercetare asupra fertilității și infertilității umane pentru o procreație responsabilă și 50 de ani de activitate a Centrului pentru Reglarea Naturală a Fertilității. Au reprezentat asociația: Ionela-Delia Pogor, medic și formatoare de metodă, Iuliana Petruț, formatoare pentru metodă, și Diana-Georgiana Mateieș, medic rezident și voluntar al asociației.

Citește mai mult »

Prăjeşti: A XIII-a Întâlnire Diecezană a Familiilor – „Euharistia, speranţa familiei”

Sâmbătă, 1 august 2026, în Parohia „Preasfânta Treime” din Prăjeşti a avut loc ediţia a XIII-a a Întâlnirii Diecezane a Familiilor, având ca temă: „Euharistia, speranţa familiei”. Evenimentul a reunit numeroşi credincioşi, familii, preoţi şi persoane consacrate, punând în lumină importanţa majoră a credinţei şi a Sfintelor Taine în viaţa de familie.

Citește mai mult »

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

Pastorația familiilor catolice din România

profamiliacat@gmail.com

© Copyright 2021 - 2026 | PAGINĂ SUSȚINUTĂ DE CONFERINȚA EPISCOPILOR CATOLICI DIN ROMÂNIA