Dragi prieteni, bună ziua!

Sunt bucuros să vă întâlnesc cu ocazia adunării voastre, pentru care urez cele mai bune roade, şi asta îmi oferă oportunitatea de a împărtăşi cu voi câteva reflecţii despre vocaţia şi misiunea părinţilor.

A deveni părinţi este una din cele mai mari bucurii ale vieţii. Trezeşte noi energii, elan şi entuziasm în cupluri. Dar imediat se află în faţa îndatoririlor educative pentru care adesea se află nepregătiţi. De exemplu: a avea grijă cu iubire de copii şi în acelaşi timp a-i stimula să se maturizeze şi să devină autonomi; a-i ajuta să dobândească obişnuinţe sănătoase şi stiluri bune de viaţă, respectând personalitatea lor şi darurile lor, fără a le impune aşteptările noastre; a-i ajuta să înfrunte cu seninătate parcursul şcolar. De asemenea: a le transmite o formare pozitivă la afectivitate şi la sexualitate; a-i apăra de ameninţări precum intimidarea, alcoolul, fumatul, pornografia, jocurile video violente, jocurile de noroc, drogurile, etc.

Pentru aceasta sunt foarte importante reţelele de sprijin pentru părinţi, precum asociaţiile voastre. Prin împărtăşirea de experienţe şi de parcursuri formative, el îi ajută pe părinţi să fie mai pregătiţi şi mai ales să nu se simtă singuri şi să nu se descurajeze.

Misiunea educativă a părinţilor nu este favorizată desigur astăzi de contextul cultural, cel puţin în Europa. De fapt el este marcat de subiectivismul etic şi de un materialism practic. Demnitatea persoanei umane este afirmată mereu, dar uneori nu este respectată de fapt. Părinţii îşi dau seama foarte repede că ai lor copii sunt cufundaţi în această atmosferă culturală. Ceea ce ei „respiră”, ceea ce absorb din media este adesea în contrast cu ceea ce în urmă cu puţine decenii era considerat „normal”, dar care acum pare să nu mai fie aşa. Pentru aceasta părinţii ajung să trebuiască să arate în fiecare zi copiilor lor bunătatea şi raţionalitatea alegerilor şi valorilor care nu se mai pot considera sigure, ca de exemplu însăşi valoarea căsătoriei şi a familiei, sau alegerea de a-i primi pe copii ca dar al lui Dumnezeu. Şi acest lucru nu este uşor, pentru că este vorba de realităţi care se transmit numai cu mărturia vieţii!

În faţa acestor dificultăţi, care pot să fie descurajante, trebuie să ne susţinem reciproc pentru a aprinde în părinţi o „pasiune” pentru educaţie. A educa înseamnă a umaniza, înseamnă a-l face pe om pe deplin om. Este adevărat, cultura s-a schimbat, dar exigenţele inimii umane păstrează un nucleu imutabil care mai devreme sau mai târziu vin afară şi în copii. De acolo trebuie repornit mereu. Dumnezeu însuşi a înscris în natura noastră exigenţele de nesuprimat de iubire, de adevăr, de frumuseţe, de relaţionalitate şi de dăruire, de deschidere spre tu-ul celuilalt şi de deschidere spre Tu-ul transcendent. Aceste exigenţe ale inimii sunt aliaţi puternici ai fiecărui educator. Făcându-le să se evidenţieze, învăţând să le ascultăm, şi copiilor noştri nu le va fi greu să vadă binele, valoarea propunerilor educative ale părinţilor lor.

Misiunea educativă se poate declara reuşită atunci când copiii descoperă pozitivitatea fundamentală a existenţei lor, a faptului de a fi în lume şi atunci când, întăriţi de această convingere, înfruntă cu încredere şi curaj aventura vieţii, convinşi că şi ei au o misiune de desfăşurat, o misiune în care vor găsi realizarea lor şi fericirea lor.

Toate acestea, dragi prieteni, presupun descoperirea marii iubiri a lui Dumnezeu faţă de noi. Cine descoperă că la rădăcina propriei fiinţe este iubirea lui Dumnezeu Tatăl recunoaşte şi că viaţa este bună, că a fi născuţi este un bine şi că a iubi este un bine. Însuşi Dumnezeu a făcut din mine un dar bun şi eu însumi sunt un dar pentru cei dragi ai mei şi pentru lume, şi fiecare poate spune asta. Această certitudine ajută să nu trăiască mişcaţi numai de o tendinţă deprimantă „spre cruţare”, în preocuparea continuă de a mă proteja, de a nu mă implica prea mult, de a nu-mi murdări mâinile. Există aceste capcane… În schimb viaţa se deschide la toată bogăţia sa atunci când se dă, când se dăruieşte. Aceasta este marea misiune educativă a părinţilor: a forma persoane libere şi generoase care au cunoscut iubirea lui Dumnezeu şi care dăruiesc cu mâini pline ceea ce ştiu că au primit ca dar. Este un pic – să spunem aşa – transmiterea gratuităţii, care nu este uşor de a transmite.

Şi aici sunt şi rădăcinile unei societăţi sănătoase. De aceea este important ca să fie recunoscut la toate nivelurile rolul social al părinţilor. A educa un copil este o adevărată operă socială, pentru că înseamnă a-l forma la relaţionalitate, la respectarea celorlalţi, la cooperare în vederea unui obiectiv comun, a-l forma la responsabilitate, la simţul datoriei, la valoarea sacrificiului pentru binele comun. Frumoasă lucrare este aceasta! Toate sunt valori care fac dintr-un tânăr, dintr-o tânără, o persoană credibilă şi leală, capabilă să dea contribuţia sa muncă, la convieţuirea civilă, la solidaritate. Altminteri copiii cresc ca „insule”, dezlegaţi de ceilalţi, incapabili de o viziune comună, obişnuiţi să considere propriile dorinţe ca valori absolute: copii alintaţi, dar de obicei asta se întâmplă când părinţii sunt alintaţi! Şi astfel societatea se deconstruieşte, se sărăceşte şi devine tot mai slabă şi inumană.

Pentru aceasta este necesar a tutela dreptul părinţilor de a-i creşte şi a-i educa pe copii cu libertate, fără a fi constrânşi în niciun domeniu, îndeosebi în cel şcolar, să trebuiască să accepte programe educative care sunt în contrast cu convingerile lor şi cu valorile lor. Aceasta este o provocare foarte mare în acest moment.

Biserica este mamă, Biserica merge alături de părinţi şi de familii pentru a-i susţine în misiunea lor educativă. Biserica suntem noi. În aceşti ani duce înainte un „Pact educativ global”, pentru a consolida angajarea comună cu toate instituţiile care se ocupă de tineri. Şi în acelaşi timp şi un „Pact pentru familie”, între actori culturali, academici, instituţionali şi pastorali, pentru a pune în centru familia şi relaţiile sale: bărbat-femeie, părinţi-copii, legături fraterne. Intenţia este aceea de a depăşi unele „fracturi” care slăbesc actualmente procesele educative: fractura dintre educaţie şi transcendenţă, fractura în relaţiile interpersonale, fractura care îndepărtează societatea de familie creând inegalităţi şi noi sărăcii.

Dragi prieteni, vă încurajez să mergeţi înainte cu speranţă în angajarea voastră – şi cu curaj, este nevoie de curaj astăzi -, găsind mereu inspiraţie şi sprijin în mărturiile evanghelice ale sfinţilor părinţi Maria şi Iosif. Vă binecuvântez din inimă. Şi, ca întotdeauna, trebuie să plătiţi intrarea şi să vă rugaţi pentru papa! Am nevoie de asta! Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Foto: Vatican Media

Sursa: ercis.ro