Sătulă să simtă că nu are niciodată suficient timp, Denise Jelinek a decis să schimbe macazul.
Creierul tău se gândește vreodată că nu ai suficient timp, ca și cum Dumnezeu ți-ar fi luat pe nedrept minutele din ziua ta?
Timp de mulți ani, am crezut că acest lucru este 100% de necontestat.
Credeam că toate lucrurile pe care trebuia să le fac necesitau mult mai mult timp decât aveam la dispoziție. O privire rapidă la lista mea impresionantă de lucruri de făcut ar dovedi acest lucru.
Listele mele lungi de lucruri de făcut și sentimentul cronic de lipsă de timp duceau la zile care se simțeau grele și neîmplinite.
Aveam o bănuială că ceva nu era în regulă, dar nu știam cum să trăiesc altfel.
Lumina Duhului Sfânt Într-o zi, Duhul Sfânt mi-a dezvăluit un adevăr greu de înghițit: Exista o singură persoană care făcea ca în viața mea să mi se pară că nu era niciodată suficient timp. Și acea persoană se uita la mine în oglindă.
Încet, Domnul mi-a dezvăluit că la rădăcina acestei mentalități de lipsă de timp și a excesului de acțiuni se afla o dorință mai profundă de a fi „suficient de bun”.
Mi-am dat seama că, în subconștient, creasem liste de lucruri de făcut ambițioase pentru a-mi arăta motivația, impulsul, concentrarea, entuziasmul și determinarea. Credeam că bifarea elementelor de pe lista mea de lucruri de făcut era o reflectare a ceea ce eram și îmi dovedea valoarea.
Din moment ce îmi legam valoarea de lista mea de sarcini, nu era de mirare că mă agățam atât de strâns de ea, crezând că totul trebuie să fie făcut. Era vorba de mai mult decât de finalizarea unei sarcini; era o confirmare că eram „suficient de bună”.
Dar nu a funcționat Dacă toate aceste realizări erau suficiente, atunci de ce eram într-o stare constantă de neliniște și tot nu mă simțeam „suficient”? De ce lista mea devenea tot mai lungă, dar nu mă simțeam mai bine?
Am aflat că aveam o gaură în suflet, o gaură pe care încercam să o umplu prin ocupație excesivă, productivitate și mulțumire cronică a oamenilor. Nu a funcționat, pentru că nu de asta aveam nevoie. Aveam nevoie de Domnul, dar nu Îi puteam auzi vocea din zgomotul vieții mele.
Nu m-am gândit niciodată la ceea ce voia El să fac. Mi-am umplut paharul emoțional căutând validarea și aprobarea altor oameni.
Dorința mea de a fi „suficient de bună” m-a condus spre o viață grea și haotică, pe care o puneam pe seama celorlalți. Pentru a face față stresului, am mâncat și am băut prea mult, ceea ce nu a făcut decât să-mi îngreuneze viața.
Mai rău nu se poate Trebuia să se oprească.
Mi-am atins în sfârșit limita cu mâncatul pe bază emoțională. Mă simțeam mizerabil. Mă simțeam oribil în legătură cu corpul meu și cu mine însămi și uram ceea ce făceam și cum mă simțeam. Ceva trebuia să se schimbe.
Oricât de dureroasă a fost acea perioadă, sunt recunoscătoare pentru ea, deoarece a fost punctul de cotitură pentru a opri goana pentru a fi „suficient de bună”. Am decis să-mi îndrept întreaga viață într-o nouă direcție: spre Dumnezeu.
Una câte una, am înfruntat problemele de care fugisem, iar Domnul m-a ajutat să repar relația cu mine însămi, să-mi învăț adevărata valoare și să mă vindec.
Am încetat să mă mai uit la alți oameni pentru a-mi găsi valoarea. Ei nu mă pot umple NICIODATĂ ca Domnul, pentru că nu au fost creați să facă asta.
Această libertate regăsită, în mod ciudat, mi-a oferit în sfârșit suficient timp în ziua mea.
Dar cum? Nu mai am nevoie să-mi supraîncarc ziua pentru a dovedi ceva. Da, încă mai fac liste de lucruri de făcut, dar Îl întreb pe Dumnezeu ce vrea El și sunt dispus să las lucruri nefăcute.
Dacă există ceva „pe care trebuie să îl fac”, știu de ce aleg să fac asta. Acum, motivele mele sunt: „Vreau să mi-l iau de pe creier” sau „Îmi va face ziua de mâine mai ușoară”. Nu mai fac nimic pentru a-mi dovedi mie însumi că sunt suficient de bun.
Dacă viața mea pare grea și haotică, de obicei este pentru că îndeplinesc o sarcină pentru a dovedi celorlalți că sunt bună. Acum, s-ar putea să aleg în continuare să fac acea sarcină, dar cel puțin știu de ce o fac și pot alege să păstrez haosul sau să renunț la el.
Mă rog să începem cu toții să facem ceea ce știm că El vrea pentru noi, astfel încât viețile noastre să se simtă mai liniștite și mai simple. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Iar bucuria în familie trebuie căutată în mod constant, după exemplul Nunţii din Cana: „Mirii au rămas fără vin, simbol al bucuriei, al harului, iar transformarea apei (lichid incolor, inodor şi fără gust) în vin (în har, în bucurie) trasează vocaţia familiei, aceea de a căuta adevăra bucurie, pace şi linişte sufletească, în fidelitate (eu sunt acolo când tu ai nevoie), în rugăciune şi prin actul conjugal”.
Amintind celebrarea celei de-a patra Zile Mondiale a Bunicilor și Persoanelor Vârstnice după Angelus de duminică, 28 iulie, Papa Francisc i-a chemat pe toți «să asculte vocea bătrânilor care
spun: „Nu mă abandona!”, și să răspundă: „Nu te voi abandona!”».
Acesta este spiritul în care comunitățile creștine din întreaga lume au trăit o zi care este sărbătorită an de an într-un număr tot mai mare de dieceze.
Tema aleasă pentru întâlnirea din acest an a fost Mergând cu inima arzândă, care amintește de pasajul din Evanghelia ucenicilor din Emaus (Luca 24:5-35), asupra căruia soții au meditat întreaga săptămână. Profesorul Gabriella Gambino, subsecretar al Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață, a luat cuvântul sâmbătă, 20 iulie 2024, și a încheiat întâlnirea cu un gând-mandat: un apel din partea Dicasterului pentru toți membrii END să participe la masa euharistică și să devină mărturii reale ale bucuriei Duhului primit, dar și să transforme liturghia euharistică într-o liturghie zilnică a misiunii.