pregateste pagina pentru tiparire

































 
 TINERI   /   COPII 

Dragoste, libertate și sex responsabil
IPS Andrei Andreicuț

achizitionare: 25.09.2003; sursa: Editura Reîntregirea

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior 4. Dragostea și nașterea de prunci

Căsătoria nu-i un mijloc lesnicios de a câștiga plăceri, nici o asigurare împotriva neputințelor de la bătrânețe, ci este comuniune și dăruire. Scopul căsătoriei este desăvârșirea personală a soților și procreația. Și totuși în lumea postmodernă tot mai multe familii nu-și doresc copii. Sunt și familii sterile, care nu pot face copii. De aceea trebuie precizat faptul că sexul nu este numai pentru copii, ci și pentru comuniune. Este un mod de a-și manifesta dragostea soții, unul față de celălalt. Din această perspectivă scopul final al relației conjugale nu este numai procrearea, și nici împlinirea personală, ci lucrarea reciprocă a soților la mântuirea lor.

Unii argumentează atitudinea lor potrivnică pruncilor cu faptul că n-au mijloacele necesare pentru a crește copii, n-au o casă a lor. Din nefericire însă la spatele tuturor acestor argumente stă un egoism dus până la limite. A avea copii înseamnă a primi binecuvântarea lui Dumnezeu în casa ta.

Când vezi o mamă cu pruncul în brațe trebuie să te gândești la cuvintele Domnului Hristos: "cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește" (Matei 18, 5).

Spuneam că mulți soți tineri nu-și doresc copii. Sunt și educați, într-o societate fără Dumnezeu, să apeleze la contracepție. Și dacă totuși copilul se plămădește în pântece recurg la cea mai oribilă crimă: avortul.

Nu numai oamenii Bisericii, ci și medicii, antropologii și biologii cinstiți, ne spun că avortul, din moment ce întrerupe o viață cu identitate separată este crimă. Embrionul este viață cu existență și identitate de sine, individ cu toate drepturile, din momentul conceperii.

În virtutea acestui principiu Sfântul Vasile cel Mare ne spune că femeia "care leapădă pruncul este supusă judecății pentru ucidere". [12] Și nu numai ele, ci și cei care dau medicamente avortive sunt ucigași. Și ei și cele care administrează otrăvuri ucigătoare de embrioni (Sfântul Vasile cel Mare, Canonul 8).

Complicitatea la avort a soțului, și a medicului ginecolog care provoacă avortul, este complicitate la crimă. Pentru Biserica Creștină avortul, sau întreruperea sarcinii, nu este un simplu act moral nepermis, ci este ucidere. Este ucidere premeditată. Este ucidere mai vinovată, mai păcătoasă și mai urâtă de Dumnezeu decât orice ucidere, pentru că ia dreptul la viață unei ființe omenești înainte de a gusta din aceasta și mai ales înainte de a se învrednici de Sfântul Botez.

Lipsurile materiale nu sunt un argument prin care poți justifica avortul. Poți ucide pe altul ca să trăiești tu? Și apoi Dumnezeu îi dă fiecăruia bucata de pâine necesară.

Paradoxal, s-a observat că aversiunea față de copil crește odată cu înavuțirea. Natalitatea în țările "civilizate" este tot mai mică. Națiunile din vest îmbătrânesc, iar în lumea a treia este explozie de populație.

Din nefericire și noi românii ne împuținăm. A scăzut alarmant numărul de nașteri și de căsătorii. În zece ani de zile s-a diminuat populația țării cu echivalentul unui județ.

Copiii, dacă gândim creștinește, trebuie primiți ca o binecuvântare a cerului. Cea mai sfântă comuniune ți-o oferă familia. Sfântul Ioan Gură de Aur numește familia "mica biserică".

Un poet român consacrat ne-a lăsat scrisă o cugetare rară legată de familia creștină: "Locul unde se întemeiază rânduiala unei Patrii și statornicii, în spiritul legilor morale, al jertfei de sine, al răbdării, încrederii și dragostei este acest cuib arhaic și sacru unde doi oameni, mai întâi un tânăr bărbat și o fată, se hotărăsc să-și unească viața în cuget și simțire, prin legământul de aur al inelului nunții care desăvârșește cerul pe pământ în vederea lucrării și privegherii, a nașterii de prunci și împlinirii spirituale în lumina moștenirilor părinților". [13]

Note


12 Canonul 2, Pravila Bisericească, Buzău, 1999, p.28

13 Ioan Alexandru, Iubirea de Patrie, București, 1985, p. 94.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire