pregateste pagina pentru tiparire

































 
 STUDIU 

Lumină din lumină
Curs de introducere în Sfânta Scriptură
pr. Iosif Bisoc OFMConv

achizitionare: 12.09.2003; sursa: Editura Serafica

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul 4
Vechile manuscrise și critica textului

1. Introducere

Astăzi, noi nu avem nici un manuscris original din textele biblice, nici din Noul Testament, nici din Vechiul Testament. Se pune deci întrebarea: cum putem ști dacă textul ebraic sau grecesc - pe care le folosim astăzi - este cel corect? Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să ne întoarcem la manuscrisele din antichitate, pe care le avem la dispoziție.

2. Vechiul Testament

În cazul manuscriselor Vechiului Testament, este un pic mai dificil. Biserica creștină a uitat repede limba ebraică: Biserica din Occident a folosit ca text oficial Vulgata, iar cea din Orient a folosit Septuaginta, sau alte traduceri din limbile originare. În felul acesta, Vechiul Testament a fost lăsat pe mâna studioșilor evrei.

În secolele al IX-lea și al X-lea d. C., un grup de rabini a realizat o lucrare critică asupra textului Vechiului Testament. Ei au încercat să stabilească un text, care conserva înțelesul Vechiului Testament, pe care-l apăra: ei au mai adăugat și vocalele în text. Acest procedeu, (de a adăuga vocale textului), este acceptat, deoarece în acel timp erau multe persoane care vorbeau limba ebraică, însă încă de pe timpul lui Isus acel număr scădea mereu. Pentru a asista la liturghia din sinagogă și pentru însoțirea studiului Bibliei de către rabini, Mazoreti (studioșii evrei din Babilonia și din Palestina) au adăugat vocalele. Deja era destulă confuzie cu privire la textul de interpretat, în diferite puncte ale sale, și astfel pe marginile paginilor au scris un "Katib-Qere", adică, "Katib" - acesta este textul scris, și "Qere" - acela care citește textul trebuie să-l citească așa.

Se pare că cele mai multe manuscrise vechi au fost distruse pentru a nu se face confuzie cu privire la textul Bibliei. Acest fapt este problematic, pentru că aceasta înseamnă că trebuie să depindem de textul din secolul al X-lea, care a fost copiat de pe texte care au fost scrise cu aproximativ 2000 de ani înainte. Cum putem fi siguri că această copie duce mai departe tradiția textului în mod autentic?

Un mod de a verifica Textul mazoretic (prescurtarea acestui text este TM) este compararea lui cu traducerile vechi, cum ar fi LXX și Vulgata.

Există posibilitatea să comparăm TM cu un document scris de Origene. El a pregătit o copie a Sfintei Scripturi pe șase coloane, din care cinci erau traduceri în limba greacă. A doua coloană era un text ebraic transcris în greacă. Sunt însă două probleme cu acest text:
- transcrierea nu este atât de fidelă ebraicii originare;
- mai mult, doar câteva părți din acest document le mai găsim astăzi.

Un alt mod este acela de a compara TM cu descoperirile arheologice.

Prima descoperire importantă a fost făcută la Cairo (în 1890). Făcându-se niște săpături în partea veche a orașului, într-o sinagogă, arheologii au descoperit o "genița" (cameră). Evreii dădeau o foarte mare onoare textelor sacre și le păstrau cu multă atenție (cum noi păstrăm Euharistia). În momentul în care un text devenea prea vechi și nu mai putea fi folosit în timpul liturghiei, era pus într-o cameră care se chema "genița". Aceasta era o cameră unde se adunau bucăți de texte sacre. Nu se știe pentru care motiv această sinagogă din Cairo avea o "genița", care la un moment dat a fost ascunsă (probabil în timpul invadării musulmane din secolul al VII-lea d. C.). Cu trecerea timpului această cameră a fost uitată și doar în 1890, pe când se făceau lucrări, niște muncitori au descoperit această cameră. Documentele găsite aici sunt foarte vechi, unele chiar din timpul lui Isus.

Această descoperire ne oferă o posibilitate să vedem corectitudinea și fidelitatea față de tradiția TM. Se pare că se găsește pe aceeași linie cu textele sacre TM și că documentele găsite în această "genița" ne pot spune că ne putem baza pe TM. Există totuși o problemă, și anume: un document găsit aici e de fapt alcătuit din mai multe bucăți dintr-o copie din Cartea lui Ben Sirah în ebraică, o Carte care înainte de această descoperire se credea că a fost scrisă inițial în limba greacă.

Se mai găsește aici un alt punct interesant: un alt document, descoperit aici, care se cheamă "Codicele din Damasc", prezintă o formă de viață pentru o comunitate care se pregătește pentru un război escatologic [36]. Doar când s-a făcut descoperirea la Marea Moartă (Qumran) s-a putut decide cărei comunități aparținea acest Codice.

O altă importantă descoperire a fost aceea de la Qumran. În 1947, un păstor și-a pierdut caprele și a început să le caute. Văzând o grotă deasupra, a aruncat cu pietre să vadă dacă sunt ascunse caprele acolo. Dar, în loc de behăitul caprelor, a auzit cum ceva se sparge și intrând în grotă a găsit vase pline de documente.

La început, beduinii au luat documentele și le-au dus la Ierusalim pentru a le vinde la negru. Când un reprezentant de la "École Biblique", o școală dominicană, a auzit de aceste documente, a încercat să afle care este originea lor. Problema cea mare era că în acel timp era imposibil să meargă în jos la Marea Moartă, pentru că era în timpul războiului de independență din Israel. În 1951, părintele Roland de Vaux a făcut o expediție la Qumran. Aici el a găsit o comunitate monastică care fusese locuită între anii 135 și 110 î. C. și apoi între anii 67 și 31 î. C. și într-o ultimă perioadă în primul secol după Cristos, până în anul 68 (când romanii au distrus aceste locuri). Noi credem că această comunitate era cea a Esenilor, despre care Flavio Iosif a scris în primul secol după Cristos. Singura obiecție ar fi aceea că în nici un document găsit până acum nu s-a găsit numele de Qumran.

În cele 11 grote arheologii au găsit 600 de manuscrise, din care doar 10 erau complete, iar restul cuprindeau doar fragmente foarte mici și deseori în condiții care făceau descifrarea lor aproape imposibilă. Majoritatea documentelor sunt extrase din Sfânta Scriptură: unele sunt comentarii, altele sunt copii ale textelor Scripturii. Se găsesc și documente deosebite pentru acea comunitate: aceste documente au un accentuat caracter escatologic și dualist. Atunci când se urmărește limbajul acestei comunități apare întrebarea dacă Sfântul Ioan Botezătorul nu a trăit o perioadă și aici. Alții fac o legătură cu autorul Evangheliei după Ioan, iar alții se întreabă dacă nu cumva chiar Isus a trecut un timp pe aici.

Pentru noi, documentele cele mai importante sunt acelea care conțin textul ebraic al Sfintei Scripturi. Cum am văzut până acum la genița din Cairo, aceste texte ne arată că TM este cel mai fidel tradiției.

De asemenea foarte interesant este, ca și la Cairo, un text ebraic care a fost găsit la Qumran; mai multe bucăți dintr-o copie din Cartea lui Tobia în aramaică ce erau pierdute (până în acel moment se găsea Cartea lui Tobia doar în limba greacă).

Cum această descoperire este așa de mare și sunt atâtea manuscrise, arheologii au elaborat un sistem de identificare a fiecărui document.

De exemplu se vorbește de 2QDt4: în acest sistem 2 înseamnă a doua grotă descoperită de arheologi; Q înseamnă Qumran; Dt înseamnă că documentul este o copie a Cărții din Deuteronom; și 4 înseamnă a patra copie sau bucățică găsită în locul acela.

Mai sunt și alte documente care au fost găsite la Qumran și care nu au fost încă publicate. Imediat după descoperire, multe documente au fost publicate: toate acele documente care erau intacte și care se puteau citi au fost tipărite. Dar acele documente care erau foarte greu de descifrat sau acelea care erau foarte mici nu au fost publicate. Guvernul israelian a stabilit o comisie care trebuia să efectueze toată munca de descifrare prin tehnica modernă și apoi să publice rezultatele. A fost un scandal internațional, pentru că au trecut foarte mulți ani de la descoperirea acestor documente și încă nu au fost date rezultatele finale. Se pare că membrii comisiei au făcut un lucru foarte metodic, dar care a durat mult timp. Ei doreau să scrie cărți asupra acestor documente. În cele din urmă, o școală din USA, care a primit o copie din aceste documente în formă de fotografie și a promis Israelului că nu o va publica până când comisia nu va da rezultatele oficiale, odată ajunsă în posesia acestui document, l-a publicat într-o revistă de arheologie. Acum se pare că va fi o publicare a tuturor documentelor și descifrarea lor. Cu toate aceste evenimente, mass-media a spus că aceste noi descoperiri vor schimba modul în care noi privim religia creștină. Acest fapt este desigur o mare exagerare: poate că aceste documente ne vor da câteva idei noi asupra conceptului de Mesia la eseni, dar nu se crede că vor da și alte concepte.

După descoperirea de la Qumran s-au făcut nenumărate lucrări arheologice în deșertul din Israel și câteva descoperiri importante s-au mai făcut (nu însă la nivelul celei de la Qumran). La Wadi Marabba'at câteva documente au fost descoperite și datarea lor a fost apreciată la circa al doilea război contra Romei (aproximativ 132-135 d. C.). Se cheamă această rebeliune "Rebeliunea de la Bar Kochba". La En Gedi și Masada au fost descoperite alte documente. În general, până astăzi, s-au mai făcut noi descoperiri, dar în cele mai multe cazuri sunt doar bucățele de documente (de exemplu, în aceste zile s-au găsit mici bucățele de manuscrise într-o grotă la Ierihon).

Toate aceste descoperiri, inclusiv manuscrisele din TM, toate traducerile din Vechiul Testament în alte limbi, în mod deosebit traducerea LXX, sunt izvoare pentru cine vrea să facă critica textuală asupra Vechiului Testament.

În timpurile moderne, studioșii au stabilit un text critic care este folosit pentru toate traducerile Vechiului Testament în limbile moderne. Această ediție se cheamă "Biblia Hebraica Stuttgartensia".

3. Noul Testament

Critica textuală e mai dificilă pentru Noul Testament decât pentru Vechiul Testament. Pentru Vechiul Testament, prin distrugerea manuscriselor după publicarea TM, avem foarte puține documente pentru studiu. Pentru Noul Testament nu a avut niciodată loc un fapt asemănător și din această cauză, pentru a pregăti un text critic asupra Noului Testament, trebuie consultate circa 5.000 de manuscrise.

Să vedem împreună câteva dintre cele mai importante papirusuri. Din 1890, circa 90 de papirusuri au fost descoperite și clasificate: cele enumerate pot fi identificate mai ușor. Dintre acestea avem:

  • P5 care conține 2 foi dintr-un codice care datează din secolul al III-lea. A fost găsit la Oxyrhynchus, Egipt. Conține textul din In 1 și In 20;

  • P45 se cheamă "Chester Beatty Papyrus I" și conține 30 de foi dintr-un codice din prima parte a secolul al III -lea. Are în componența sa pasaje din Evanghelii și din Faptele Apostolilor;

  • P46 se cheamă "Chester Beatty Papyrus II" și conține 86 de foi dintr-un codice care a fost scris în jurul anului 200 d. C. Are în componența sa Scrisorile Sfântului Paul și Scrisoarea către Evrei, exceptând Scrisorile pastorale;

  • P52 se cheamă "Rylands Papyrus" și este o foarte mică bucățică de papirus pe care se găsesc scrise 4 versete din Evanghelia lui Ioan. Este cel mai vechi, scris probabil în 135 d. C.

Acum să trecem la câteva codice onciale:

"Codex Vaticanus" (prescurtat "B") din secolul al IV-lea. Cuprinde Noul Testament, cu excepția ultimei părți, care s-a pierdut. A fost scris cu probabilitate în Alexandria [37]. În 1400 a fost transportat la Constantinopol și apoi a fost dat Papei ca dar la Conciliul din Florența. Este conservat în Biblioteca Vaticană. Textul este scris inițial de un autor și apoi un alt autor l-a recopiat, dar având tendința de a-l corecta gramatical.

"Codex Siniaiticus" (prescurtat cu "S" sau cu litera ebraică "aleph"). Acest codice a fost scris la jumătatea secolului al IV-lea. Acesta este unicul codice care conține tot Noul Testament. Au fost trei scribi care au copiat textul original: acela care a transcris cea mai mare parte din text, probabil, l-a copiat ascultând textul citit (se știe acest lucru pentru că sunt foarte multe greșeli). După aceea au fost circa 9 scribi care au încercat să corijeze textul și acest lucru a durat până în secolul al XII-lea. În secolul al XIX-lea, textul a și fost pus la punct la curtea țarului din Rusia (drept mulțumire pentru contribuția pe care el a adus-o la restaurarea unei mănăstiri dedicate Sfintei Caterina pe muntele Sinai). În 1933, comuniștii l-au vândut Muzeului Britanic.

"Codex Alessandrinus" (prescurtat "A"). A fost scris în prima jumătate a secolului al V-lea și conține tot Noul Testament, însă mare parte din anumite Cărți s-au pierdut (de exemplu Mt 1-24). Mai cuprinde și 1 și a 2 Scrisoare a lui Clemente (este foarte interesant de știut dacă Biserica locală s-a gândit că aceste Scrisori sunt canonice). A fost copiat de 2 scribi și a avut cel puțin un redactor. A fost dăruit de Patriarhul de Alexandria regelui Angliei în 1627.

"Codex Ephraemi Rescriptus" (prescurtat "C"). A fost scris în secolul al V-lea. Este un palimpsest, adică un text scris pe pergament. La un moment dat, cineva a decis să șteargă acest prim text, (cu un cuțit a încercat să dea la o parte cerneala), și apoi a scris un alt text deasupra. Textul de dedesubt este cel mai important, pentru că aparține secolului al V-lea, pe când cel rescris este din secolul al XII-lea. Este posibil să se citească textul original cu o mașină fotografică "infared".

În adăugarea acestor manuscrise, din care noi am extras un mic număr, mai sunt și alte manuscrise, cum ar fi: lecționarii, scrieri ale Sfinților Părinți ai Bisericii care citează textele biblice, traduceri vechi asupra textului Noului Testament.

Deja în 1500, câțiva studioși au încercat să stabilească un text critic pentru Noul Testament.

Am auzit deja de lucrarea lui Erasmus din Amsterdam care a publicat în 1516 Noul Testament. În 1522 un Noul Testament, care era într-adevăr parte dintr-o Biblie poliglotă, a fost publicat de cardinalul Ximense din Spania. Problema cu aceste tentative era că lucrul critic era sărac. Acești editori au ales mai mereu un text din manuscrise ca text de bază și apoi ei au încercat să corijeze textul. Acest procedeu i-a făcut dependenți de textul original.

În schimb, studioșii de astăzi au mai multe documente la dispoziție. În acest secol, ei au folosit toate descoperirile studiului biblic și alte științe pentru a stabili un text critic asupra Noului Testament. Pentru mult timp au fost două texte: primul se chema "Textul lui Nestle/Alan" și al doilea se chema "Greek New Testament". În 1979 toți studioșii au găsit, în sfârșit, un singur text pentru cele două ediții critice ale Noului Testament. Astfel, acest text poate fi folosit ca text de bază pentru o traducere din limba greacă originară în oricare limbă de pe pământ.

Note

[36] "Eschaton" înseamnă timpurile finale, sfârșitul. Un război escatologic ar fi un concept apocaliptic care este o mare bătălie între forțele binelui și forțele răului, înainte de sfârșitul lumii.

[37] Se poate deduce acest fapt din stilul abordat în scrisori, din materia folosită pentru manuscris, din cerneala folosită, din tendința de a corecta gramatica textului într-un mod anume, etc.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire