pregateste pagina pentru tiparire

































 
 STUDIU 

Lumină din lumină
Curs de introducere în Sfânta Scriptură
pr. Iosif Bisoc OFMConv

achizitionare: 12.09.2003; sursa: Editura Serafica

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Capitolul 2
Importanța limbilor în care Sfânta Scriptură a fost scrisă

Scrierile Sfintei Scripturi au fost făcute în 3 limbi: ebraică, aramaică și greacă. Să le vedem, împreună, pe scurt.

1. Limba ebraică

Cum am văzut până acum, Vechiul Testament a fost scris în limba ebraică [31]; această limbă va avea o influență deosebită asupra mesajului pe care îl va transmite Vechiul Testament. Un exemplu este faptul că limbile semitice nu au o formă a verbului "a fi". Verbele în ebraică nu indică timpul, ele indică doar un mod (de cine a fost făcută acțiunea). În felul acesta, deseori, același verb poate fi tradus la prezent, trecut și viitor. Trebuie deci judecat timpul din context și deseori e foarte dificil să distingem timpurile verbelor.

Apoi mai este faptul că aproape toate cuvintele ebraice sunt o construcție din trei consoane cu multe prefixe și sufixe. Deci cuvântul se poate găsi în trei rădăcini consonante și astfel descoperim o indicație asupra sensului cuvântului.

Un alt lucru important este acela că în ebraica scrisă înainte de secolul al IX-lea nu se foloseau vocalele, nici spațiul între cuvinte și nu exista nici o formă de punctuație:

"Csttxtfstscrsfrvcl" [32]

De o mare importanță este și faptul că în iudaismul târziu ebraica nu mai era o limbă vorbită; în timpul lui Isus limba ebraică era deja o limbă liturgică. În sinagogă, trebuiau traduse textele din ebraică în aramaică; și așa erau puțini cei care puteau citi textul pentru că limba deja nu se mai vorbea și, prin faptul că se citea fără vocale și nu se despărțeau cuvintele și nu exista o punctuație, se poate vedea foarte ușor ce confuzie se putea isca asupra semnificației textului.

Această confuzie este multiplicată și de textele poetice. În poezie se tinde să se folosească un vocabular un pic mai rafinat, folosind cuvinte aproape deloc vorbite în mod obișnuit. De fapt, mai mult de o treime din cuvintele folosite în Cartea Psalmilor și în Cartea lui Iob sunt hapax legomenon [33]. Dacă cuvintele sunt folosite doar o singură dată și aproape niciodată în limba vorbită, este foarte ușor să se piardă sensul a ceea ce a fost scris [34].

În sfârșit, o considerație importantă asupra dificultăților limbii ebraice este modul în care evreii construiesc poezia. Unul din elementele importante ale poeziei lor este ritmul. Ei pun două sau trei sau patru accente pe fiecare jumătate din verset. O anume combinație din aceste numere poate da poeziei o semnificație proprie. De exemplu ritmul trei plus doi este numit un qinah și este folosit mereu pentru a exprima durerea sau situațiile de moarte. Așadar, când se găsește acest ritm, chiar dacă poezia pare că este una de fericire, înseamnă că dedesubt este ceva care tinde spre tristețe.

Alt element important în poezia ebraică este paralelismul. Foarte des poetul spune un lucru și apoi îl repetă cu un cuvânt puțin diferit. De exemplu:

"Căile tale, Doamne, arată-mi,
și cărările tale mă învață". (Ps 24,4)

Se poate vedea această tehnică foarte bine în Psalmul 18, unde se folosesc șase sinonime pentru cuvântul "lege".

Alteori se spune un lucru o dată și după aceea se mai spune încă o dată, însă, de data aceasta, cu mai multă intensitate. De exemplu:

"Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor
și în calea păcătoșilor nu a stat
și pe scaunul hulitorilor n-a șezut (...)". (Ps 1,1)

În acest psalm se vede că orice parte din acest verset vorbește de un contrast mereu mai intim cu cei care sunt păcătoși și răi.

Cu alte ocazii paralelismul arată o propoziție contrară:

"Căci știe Domnul calea drepților,
Iar calea necredincioșilor va pieri". (Ps 1,6).

2. Limba aramaică

Cum am  văzut anterior, sunt câteva pasaje din Cartea lui Daniel și din Cartea lui Ezdra care au fost scrise în limba aramaică. Nu este clar încă de ce limba aramaică a fost folosită în aceste pasaje, în mod deosebit în Cartea lui Daniel, unde textul este scris în limba ebraică și deodată apar pasaje în limba aramaică. Limba aramaică era limba francă a Imperiului Babilonian, ea fiind o limbă semitică. După întoarcerea poporului izraelit din exil, aceasta devine limba vorbită în Israel.

Cu siguranță că în casa lui Isus se vorbea aramaica. În sinagogă, când Sfintele Scripturi erau citite, trebuiau traduse în limba aramaică pentru oamenii simpli: această traducere se cheamă "Targum". În timpul lui Isus era doar o tradiție orală, dar după aceea a fost pusă în formă scrisă de către rabini. Targum are o deosebită valoare, pentru că ea conține nu numai o tradiție, dar are și foarte multe explicații și povestiri (este mai mult un comentariu decât o simplă traducere).

Studiul limbii ebraice este de o valoare deosebită, deoarece a fost limba folosită de Isus pentru a învăța și predica. Un lucru de valoare în povestire este faptul că, atunci când se vorbește în limba aramaică, se tinde să se folosească expresii exagerate. De exemplu în Evanghelia lui Luca se citește că trebuie să se urască tatăl și mama atunci când trebuie să fie urmat Isus. Această expresie este tipică limbii aramaice și nu trebuie înțeleasă în mod literal. De fapt, când Matei scrie aceleași cuvinte spune că trebuie să-l iubim pe Dumnezeu mai mult decât pe mamă și tată.

Unele tradiții antice spun că prima Evanghelie a fost Evanghelia lui Matei și a fost scrisă în limba aramaică. Cum am văzut mai înainte, această propunere este foarte dificil de apărat; din text se pare că Marcu are o Evanghelie mai veche. Mai mult, studioșii spun că Evanghelia lui Matei pe care o avem astăzi nu este o traducere din aramaică. Este evident că această Evanghelie a fost scrisă inițial în limba greacă. Cum am mai văzut, se poate susține această poziție când se vorbește doar de o parte din Evanghelia lui Matei, care a fost scrisă în aramaică, și aceste cuvinte au fost găsite în "Q".

3. Limba greacă

Toate Cărțile Noului Testament au fost scrise în limba greacă; mai mult, aceasta este o limbă greacă vorbită de oamenii simpli, numită "koinè", și nu este limba greacă clasică. Acest fapt nu constituie o surpriză, pentru că limba greacă era limba francă a Imperiului Roman din acel timp.

De obicei, noi ne gândim că limba latină era limba cea mai importantă din Imperiul Roman, însă nu este așa. Limba latină era vorbită la Roma, în Italia și în nordul Africii, dar pentru restul imperiului limba greacă era cea folosită pentru comerț, educație, etc. ... De fapt, când Isus și Pilat s-au întâlnit în timpul procesului, au vorbit în limba greacă.

Nivelul limbii grecești depinde de autor. Cel mai sărac e probabil Marcu. Sunt foarte multe greșeli de gramatică și are un vocabular simplu, asemănător cuiva care nu vorbește limba greacă drept limbă maternă. Mai mult, Marcu are în scrierile sale foarte multe latinisme și semitisme. Un latinism este un cuvânt, sau o expresie care este de origine latină, însă este spus în limba greacă; la fel, un semitism este un cuvânt propriu unei limbi semitice (ebraică sau aramaică), care este spus în limba greacă. Povestirea Pătimirii lui Isus are două nivele. Primul nivel este o povestire completă a suferințelor și a morții lui Isus. Acest nivel pare să fie foarte vechi, pentru că conține foarte multe semitisme. Apoi un al doilea nivel din această povestire cuprinde o serie de narațiuni care nu formează o adevărată povestire despre pătimirile lui Isus. Probabil că erau niște narațiuni individuale, care au fost adăugate la narațiunea mai completă, pe care deja am văzut-o. Aceste povestiri au foarte multe latinisme. Aceasta înseamnă că narațiunea Pătimirii lui Isus era mult mai veche, însă Marcu, la Roma (pentru că limba latină era vorbită acolo), a adăugat aceste mici povestiri când a scris Evanghelia sa.

Unul dintre cei mai buni autori care au folosit limba greacă a fost Luca. Când el folosește materialul de la Marcu sau de la "Q", corectează gramatica și încearcă să spună lucrurile într-o formă mai sofisticată. 

În completarea limbii grecești koinè, folosită de Noul Testament, este și limba greacă a Septuagintei. Această limbă greacă nu este atât de diferită de limba greacă koinè, însă destul pentru a le deosebi. Într-un mod destul de interesant, Luca folosește această limbă greacă în narațiunile asupra copilăriei lui Isus. El face aceasta probabil pentru a crea o atmosferă mai arhaică. În comparație cu acest procedeu al lui Luca, sunt mulți regizori de film astăzi, care, pentru a realiza un efect deosebit în filmul color, introduc o parte în alb-negru.

Note

[31] Am văzut că anumite Cărți care au fost scrise în limba greacă nu au fost acceptate în Canonul Bibliei ebraice (desigur că Biserica Catolică le acceptă). Sunt și câteva fraze scrise în aramaică: Dn 2,4-7,28 și Esd 4,8-6; 7,12-26.

[32] "Acest text a fost scris fără vocale".

[33] HAPAX LEGOMENON înseamnă că aceste cuvinte erau folosite doar o singură dată în Sfânta Scriptură. HAPAX în limba greacă înseamnă "odată" și LEGOMENON este o formă a verbului "a citi" sau "a spune".

[34] O modalitate  pentru a depăși această confuzie este studierea limbilor asemănătoare limbii ebraice pentru a vedea dacă ei folosesc acest cuvânt precis sau posibil ca acest cuvânt să fie construit din aceleași consonante. Limbile EBLA (descoperită în 1970) și UGARIT (descoperită în 1929) sunt foarte mult folosite pentru acest studiu.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire