pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SOȚI   /   PĂRINȚI 

Planificarea familială după morala catolică
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 18.03.2003; sursa: Editura Presa Bună

Castitatea conjugală presupune credință și sacrificiuCuprinsMalthusianism și neomalthusianism
Reglementare nașterilor

Pentru Biserică există problema reglementărilor nașterilor, dar ca problemă numai a cuplului conjugal, ca problemă familială. Biserica se străduiește să rezolve această problemă, ținând cont întotdeauna de legile morale și fără a trăda spiritul evangheliei. Deja Conciliul semnala prezența unei atari probleme: "Conciliul știe că soții, în strădanie lor de a-și orândui armonios viața conjugală sunt adesea stingheriți de unele condiții ale vieții de astăzi și pot ajunge în situații în care, numărul copiilor nu poate fi sporit, cel puțin pentru o vreme!" (6). În reglementarea nașterilor însă, soții nu pot proceda după bunul plac: "În ultimă instanță soții sunt aceia care trebuie să hotărască, în fața lui Dumnezeu în această privință. În modul lor de a acționa, soții creștini trebuie să fie conștienți că nu pot proceda după bunul lor plac, ci trebuie totdeauna să fie călăuziți de conștiința lor, conștiință care trebuie să se conformeze legii divine, ascultând de magisteriul Bisericii, care interpretează în mod autentic această lege în lumina Evangheliei" (7).

Magisteriul Bisericii și-a spus clar și definitiv cuvântul în această privință prin enciclica Papei Paul VI, Humanae vitae din 25 iulie 1968. În continuare vom urma directivele acestui document fundamental în prezentarea poziției Bisericii catolice cu privire la reglementarea nașterilor. Enciclica recunoaște că sunt motive pentru care soții nu pot și nici nu trebuie să primească toți copiii care pot veni pe lume. Motivele pot fi variate: de ordin social, economic, medical: starea sănătății, sau se prevede că va fi adus pe lume un copil bolnav sau handicapat, condiții de muncă, de locuință, mai ales în mediul urban ș.a.m.d. Biserica în trecut nu și-a pus această problemă fiindcă în societatea agrară nu existau problemele din societatea actuală urbanizată. Dar Biserica nu a reproșat niciodată vreunei familii faptul că nu a adus pe lume toți copiii posibili. Biserica s-a mulțumit să facă ceea ce face și astăzi, și anume, să-i elogieze pe soții care, "printr-o hotărâre bine gândită, luată în comun, primesc cu generozitate să crească în mod corespunzător chiar și un număr mai mare de copii" (8). Decizia în stabilirea numărului copiilor revine soților și nu autorităților politice. Guvernanților li se adresează un apel de a nu recurge la măsuri radicale și nedemne de om pentru a rezolva problema demografică, măsuri care decurg dintr-o concepție materialistă cu privire la om și la viață. Soții sunt cei care judecă și decid, dar nu în sensul că ei judecă și decid dacă legile morale, interpretate de Biserică sau metodele de reglementare a nașterilor propuse de Biserică sunt bune sau nu, deoarece conștiința individuală nu poate judeca legea, ci trebuie să se supună ei. Soții trebuie să judece în această situație nu după criterii personale subiective, ci după criterii obiective așa cum stabilește învățătura Conciliului: "Atunci când este vorba de a pune de acord dragostea conjugală cu transmiterea responsabilă a vieții, moralitatea comportamentului nu depinde numai de sinceritatea intenției și de aprecierea motivelor, ci ea trebuie determinată după criterii obiective ce decurg din natura persoanei umane și a actelor ei, criterii ce respectă semnificația totală a dăruirii reciproce și a procreării umane în contextul adevăratei iubiri; acest lucru nu este posibil decât dacă este cultivată cu sinceritate virtutea castității conjugale. Întemeiați pe acest principiu, fiilor Bisericii nu le este îngăduit, în reglementarea procreării, să meargă pe căi ce sunt condamnate de Magisteriu, în interpretarea legii divine" (9). Soții judecă în conștiință dacă sunt motive suficiente pentru a recurge la metodele indicate de Biserică spre a reduce numărul copiilor. Această judecată nu trebuie să se lase influențată nici de egoism, nici de capriciu, nici de mentalitatea curentă, nici de sugestiile pasiunii. "Viața umană trebuie considerată nu numai sub aspectele ei parțiale - de ordin biologic, psihologic, demografic, sociologic - ci în lumina unei viziuni integrale a omului, nu numai naturale și pământești, dar totodată supranaturale și veșnice" (10).

Enciclica Humanae vitae scoate și ea în evidență cele două scopuri ale actului conjugal despre care vorbește Conciliul. Ele nu se pot disocia: "Prin dăruirea personală reciprocă... soții tind la comuniunea persoanelor lor, prin care se îmbogățesc reciproc, prin care colaborează cu Dumnezeu în vederea nașterii și educării unei noi vieți!" (11).

Aceste două aspecte esențiale și de nedesfăcut sunt expresia voinței lui Dumnezeu, sunt legi înscrise în ființa bărbatului și a femeii și numai respectându-le pe amândouă, actul conjugal își păstrează integral sensul de iubire reciprocă și adevărată. Orice act conjugal trebuie să rămână deschis transmiterii vieții. În felul acesta soții recunosc că ei nu sunt proprietarii izvoarelor vieții, ei simpli colaboratori ai lui Dumnezeu.

Prin urmare, tot ceea ce împiedică procrearea, tot ceea ce în mod intenționat și artificial face actul conjugal nefecund constituie păcat. Astfel Biserica condamnă onania (coitus interruptus), mijloacele fizice și cele chimice de împiedicare a conceperii - prezervativele, anticoncepționalele, sterilizarea provizorie sau definitivă atât a bărbatului cât și a femeii, avortul - ca mijloace de reglementare a nașterilor. Actele conjugale prin care este împiedicată fecunditatea nu pot fi justificate invocând motivul că din două rele se alege răul cel mai mic, deoarece nu este îngăduit nici pentru cele mai grave motive să săvârșești răul ca să vină prin el binele. Uneori se face în favoarea folosirii contraceptivelor următoarea argumentație: decât să se facă avort, este preferabil să se recurgă la anticoncepționale. Argumentația aparține unei mentalități care îi recunoaște lui Dumnezeu numai jumătate din drepturile de proprietate asupra vieții, adică: îi recunoaște lui Dumnezeu dreptul asupra vieții, adică îi recunoaște lui Dumnezeu dreptul asupra vieții, dar nu și asupra mecanismelor delicate care stau la originea vieții. Atât avortul cât și contracepția fac parte, la nivele diferite, dintr-o cultură care refuză viața și refuză invitația dea fi simpli colaboratori ai lui Dumnezeu în transmiterea vieții. Ele au la bază orgoliul omului, care își asumă dreptul de a da sau de a lua viața. Fiecare act conjugal în care este blocată în mod voit transmiterea vieții conține în sine dezordine, este nedemn de persoana umană și, ca atare "este păcat". "Și ar fi o eroare a gândi că un act conjugal, făcut în mod voit nefecund, și ca atare în sine vinovat, poate deveni nevinovat printr-o viață conjugală fecundă în ansambul ei" (12).

Papa Paul al VI-lea, stabilind aceste lucruri, nu făcea altceva decât să reamintească doctrina morală pe care Biserica a profesat-o în întreaga sa istorie. Ea fusese amintită și de înaintașii săi. De pildă Papa Pius al XI-lea scrisese într-un document dedicat aceleiași probleme: "Biserica catolică... proclamă solemn prin cuvântul nostru că orice mod de a uza de căsătorie, în care, prin răutate omenească, actul este privat de puterea sa naturală de procreare, se îndreaptă împotriva legii lui Dumnezeu și a naturii și că cei care îndrăznesc să facă asemenea fapte se fac vinovați de păcat grav" (13).

Iar Pius al XII-lea în discursul către moașe: "Orice atentat din partea soților în săvârșirea actului conjugal ori în dezvoltarea consecințelor sale naturale, atentat ca are drept scop privarea lui de forța care îi este înnăscută și împiedicarea procreării unei vieți noi, este imoral".

În schimb, nu constituie păcat actele conjugale săvârșite în perioade și la vârste din natura lucrurilor infertile. "Ele nu încetează să fie legitime dacă, din cauze independente de voința soților se prevede că vor fi nefecunde, deoarece rămân destinate să întărească unirea lor. De fapt, după cum atestă experiența, nu urmează o nouă viață din fiecare unire conjugală. Dumnezeu a orânduit cu înțelepciune legile și ritmurile fecundității care distanțează nașterile" (14).

Nu există vreo metodă artificială de control al nașterilor lipsită de consecințe negative, mai mult sau mai puțin grave, pe plan fizic pentru femeie și pe plan psiho-fizic pentru amândoi soții. Deja înțelepciunea păgână ajunsese la concluzia că ceea ce este imoral este întotdeauna vătămător: "Nici un lucru nu este folositor dacă nu este conform moralei: nu pentru că ceea ce este folositor e moral, dar pentru că ceea ce este moral este folositor!" (15). "În plus avem motive să ne teme că bărbatul, obișnuindu-se cu practicile anticoncepționale, să sfârșească prin a pierde respectul față de femeie, și, fără a mai da atenție echilibrului ei psihic, să ajungă să o considere drept un simplu instrument de plăcere egoistă și nu o însoțitoare de viață, respectată și iubită" (16).

Documentul lui Paul al VI-lea reamintește învățătura Bisericii cu privire la programarea și reglementarea nașterilor: abținerea definitivă sau temporară de la raporturile conjugale.

"Dacă așadar pentru a distanța nașterile există motive serioase rezultând din condițiile fizice sau psihice ale soților sau din împrejurările din afară, Biserica învață că atunci este permis să se țină cont de ciclurile naturale pe care le au funcțiile de reproducere pentru a uza de căsătorie numai în perioadele infertile și a reglementa astfel nașterile fără a încălca câtuși de puțin principiile morale" (17).

Această metodă naturală, spre deosebire de metodele artificiale, este întotdeauna inofensivă întrucât nu lezează trupurile soților cu substanțe chimice sau cu alte instrumente întotdeauna dăunătoare.

Zilele fertile ale ciclului menstrual la femeie sunt puține. Există semne care permit să fie identificată cu o anumită precizie această perioadă. Orice cuplu poate cunoaște aceste semne și cu ajutorul lor poate cunoaște care zile sunt fertile și care sunt infertile. Dacă cuplul dorește să evite sarcina va trebui să se abțină de la raporturile sexuale în zilele de fertilitate sigură sau probabilă. Aceste metode naturale, dacă sunt folosite corect, după constatările învățaților au un grad înalt de siguranță.

Prima metodă de stabilire a perioadelor fertile și infertile a fost metoda Ogino-Knaus. Ulterior s-au descoperit și altele care sunt și mai sigure.

Paul al VI-lea subliniază în enciclica sa că luând această poziție nu face altceva decât să-și împlinească misiunea de Păstor Suprem al Bisericii pe care i-a încredințat-o Cristos: "Isus Cristos, încredințând lui Petru și apostolilor autoritatea sa dumnezeiască și trimițându-i la toate popoarele să învețe poruncile sale, îi orânduia păstori și interpreți autentici ai întregii legi morale, adică nu numai ai legii evanghelice, dar și ai celei naturale. Deoarece și legea naturală este expresia voinței lui Dumnezeu, iar împlinirea ei cu fidelitate duce în egală măsură la mântuirea veșnică a oamenilor" (18).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire