pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SOȚI   /   PĂRINȚI 

Planificarea familială după morala catolică
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 18.03.2003; sursa: Editura Presa Bună

Malthusianism și neomalthusianismCuprins
Demnitatea căsătoriei și a actului conjugal

Pentru creștini, căsătoria este o realitate voită și orânduită de Dumnezeu, înălțată de Cristos la demnitatea de sacrament, întrucât reprezintă unirea fecundă dintre Cristos și Biserica sa.

Înalta prețuire a căsătoriei apare, de pildă, în cursul istoriei, în lupta pe care Biserica a purtat-o cu maniheii, care, fie că interziceau complet căsătoria adepților lor, fie că, în cazul că o aprobau, interziceau raporturile sexuale în perioadele de fertilitate. În concepția lor, materia este rea, întrucât ar proveni de la diavol și a procrea un copil înseamnă a încarcera un suflet spiritual într-un trup material. Acestor sectari Biserica le punea în față cuvintele sfântului Pavel: "Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul cel roșu în însuși cugetul lor. Ei opresc căsătoria... Vreau, așadar ca, văduvele tinere să se mărite și să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea dușmanului prilej de ocară!" (1Tim 4,1-3; 5,1).

"Să nu vă lipsiți unul pe altul de datoria de soți, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea; apoi să vă împreunați iarăși, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestămpânirii voastre!" (1Cor 7,5).

Conciliul Vatican II apără legitimitatea raporturilor conjugale: "Actele prin care soții se unesc în curăție și intimitate sunt oneste și vrednice de mare cinste!" (1). Ele au din partea Creatorului destinații precise. Mai întâi, exprimând și întreținând prin ele dragostea reciprocă, soții se realizează ca persoane umane: "Dacă sunt împlinite în mod cu adevărat uman, ele semnifică și favorizează dăruirea reciprocă prin care ei se îmbogățesc unul pe altul cu bucurie și recunoștință!" (2).

În al doilea rând au drept scop transmiterea vieții, procrearea. Copilul este rodul natural al iubirii exprimate prin actul conjugal. Soții sunt colaboratorii lui Dumnezeu Creatorul:

"Trăirea autentică a iubirii conjugale, precum și întreaga structură a vieții de familie care izvorăște din ea, tind, fără a subestima celelalte scopuri, ale căsătoriei, să-i dispună pe soți să colaboreze cu tărie sufletească, la iubirea Creatorului și a Mântuitorului care, prin ei, își sporește și își îmbogățește neîncetat familia!" (3).

Dacă unul din scopurile raporturilor sexuale este realizarea soților ca persoane umane nu înseamnă că ele sunt mijlocul unic și necesar pentru ca omul să se realizeze. Isus Cristos, care nu a fost căsătorit, persoanele care îmbrățișează viața de celibat sau feciorie pentru împărăția cerurilor, după exemplul lui Cristos, și din îndemnul sfântului Pavel (4), sau chiar acelea care, din motive ascetice renunță la raporturile conjugale, sunt persoane pe deplin realizate.

În textul conciliar amintit este o expresie de o extremă importanță care vine și se cere explicată: "Dacă actele conjugale sunt împlinite într-un mod cu adevărat uman!" Ce condiții se cer pentru ca actul conjugal să fie săvârșit într-un mod cu adevărat uman și nu la nivel animalic? Mai întâi să se țină cont de cele două scopuri pentru care Creatorul l-a orânduit. Ele nu se pot separa. Primul scop este de ordin spiritual și vizează dezvoltarea afectivă: iubirea și prietenia dintre soți. Al doilea este de ordin biologic și vizează transmiterea vieții. Dar trupul uman, cu legile sale biologice este parte integrantă a persoanei umane. Actul sexual este întotdeauna, ca orice act uman, spiritual și biologic. Astfel încât, dacă din actul sexual soții elimina în mod voit al doilea scop, transmiterea vieții, nu se va realiza nici primul scop, îmbogățirea și dezvoltarea reciprocă a personalității lor, dimpotrivă soții se degradează, devenind simple instrumente de plăcere unul pentru celălalt.

Actul conjugal este cu adevărat uman atunci când nu este dominat de instinct și de pasiune, ca la animale, ci este controlat de judecată și de voință, care sunt proprii omului, și mai ales atunci când se naște din iubire autentic umană. Actul suprem de iubire din partea soților este acela de-a transmite unei alte persoane umane, copilul, scânteia vieții pe care și ei au primit-o la rândul lor și care aparține Creatorului. Dacă soții exclud din raporturile lor conjugale transmiterea vieții, acestea nu mai sunt expresia iubirii, ci expresia unui egoism în doi și a unui edonism steril, lipsit de sens, ei devenind astfel sclavii instinctelor și pasiunilor oarbe, profanând iubirea conjugală autentică.

Mai este un aspect de care trebuie ținut cont pentru ca actele conjugale să fie săvârșite într-un mod cu adevărat uman. La animale atracția sexuală cunoaște o periodicitate bine definită. Reglementarea nașterilor se realizează prin legi precise, care țin de instinct. La om, în schimb, atracția sexuală este permanentă, și în acest caz omul, înzestrat cu minte și cu voință, trebuie să facă ordine în domeniul sexualității așa cum trebuie să facă ordine în atâtea alte domenii ale existenței umane. După cum vom vedea mai departe, când vom trata despre reglementarea nașterilor, soții trebuie să realizeze o paternitate responsabilă și o maternitate responsabilă, cu deplina respectare a legilor morale, orânduite de Dumnezeu.

Din cele afirmate până aici se poate deduce că nici plăcerea legată de actul sexual nu constituie vreun păcat în sine și că este voită și orânduită și ea de Dumnezeu. Deoarece, însuși Creatorul a pus în funcția de reproducere "o plăcere și o fericire a trupului și a sufletului, soții nu săvârșesc nici un păcat căutând și bucurându-se de această plăcere" (5).

Această plăcere devine păcat, numai atunci când, din mijloc devine scop, atunci când actul sexual este viciat în el însuși, fiind exclus în mod voit scopul, actului sexual, adică transmiterea vieții, și odată cu el, celelalte scopuri: îmbogățirea reciprocă prin iubire și potolirea pasiunii (remedium concupiscentiae).

Plăcerea căutată în ea însăși, fără o finalitate, nu potolește pasiunea, ci o exacerbează, transformând-o în tiran nicicând satisfăcut.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire