pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SOȚI   /   PĂRINȚI 

Bobocul
de pr. Emil Puni, SJ

achizitionare: 15.09.2003

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior XIV. PATERNITATEA COMBINATĂ CU MATERNITATEA:
INFORMARE MODEL PENTRU BĂIEȚI,
LA VÂRSTA CÂND POATE FI ÎNȚELEASĂ «PATERNITATEA»

Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva ca oameni maturi (oameni mari), cu trup vizibil și cu suflet spiritual - invizibil, care-i dătătorul de viață a trupului - a omului. Prin sufletul său spiritual, omul se aseamănă lui Dumnezeu. Dumnezeu a putut face acest lucru fiind El atotputernic. Sf. Scriptură spune în legătură cu crearea lumii, a tuturor creaturilor, văzute și nevăzute: «Dumnezeu a zis, și s-au făcut... din nimic».

De la Adam și Eva încoace însă, toți oameni se nasc din partea mamei lor, ca și copii mici. Și trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu că lucrurile se întâmplă așa cum se întâmplă azi. Căci ar fi foarte straniu ca omul să apară deodată pe lume ca și om matur-om mare. Atunci omul (și noi toți) n-ar avea nici tată, nici mamă, nici frați și nici surori pe acest pământ; n-ar exista familia-căminul familial, în sânul căruia noi ne simțim bine, acasă la noi. Omul ar apărea așa, deodată pe lume: străin de ceilalți, simțindu-se singur și izolat. Ce dezolant ar fi așa ceva!

Dumnezeu, ca un Tată bun ce este, pentru noi a aranjat lucrurile în felul următor: cu toții ne naștem dintr-o mamă a noastră, ca și copilașii mici. Ea ne-a purtat 9 luni sub inima ei mai înainte de a ne naște - de a veni pe lume. În ea ne-a dat Dumnezeu un puternic sprijin, care, din prima clipă a vieții noastre și până ajungem mari (maturi), mereu ne înconjoară cu cea mai fierbinte dragoste: ea stă zi și noapte de veghe lângă plăpândul ei copilaș; ea îl nutrește în primele luni ale vieții lui la sânul ei, cu propriul ei lapte; se uită pe sine însăși, jertfindu-se cu totul pentru copilașul ei drag. Și deci, fiindcă fiecare copil (viitor om) provine de la o mamă, care întreaga sa viață îl va copleși cu cea mai înfocată dragoste și cea mai atentă grijă, niciodată un copil nu-și va putea uita propria sa mamă... și, fiecare om - sănătos la minte - va arăta cel mai profund respect fiecărei mame (ai auzit despre respectul matroanelor romane).

Dar în afara dragostei pentru mamă, fiecare copil va trebui să nutrească în inima sa și o dragoste profundă împreună cu respectul cuvenit pentru tatăl său. Tata ocupă un loc de frunte în planul creator a lui Dumnezeu, în legătură cu nașterea și creșterea copilului.

Noi știm că întreaga natura vie din jurul nostru provine - răsare sau se naște, dintr-o sămânță (sâmburele vieții). De exemplu: când mâncăm o prună, în mijlocul ei găsim un sâmbure; dacă acest sâmbure va fi pus în pământ bun (umed și hrănit cu îngrășăminte) va încolți, va crește din el un alt prun, care, după ce va deveni matur (arbore mare) va înflori și va face și el la rândul său fruncte-prune, cu sâmburele vieții în ele.

Exact la fel se întâmplă și cu viața omenească: sămânța vieții omenești se seamănă într-un fel de pământ-mamă: trupul unei femei căsătorite, în regiunea de sub inima ei, unde ca într-o răsadniță încolțește, crește și se dezvoltă timp de 9 luni viitorul om. Dar această răsadniță, mama viitorului copil, are nevoie de îngrijire - atât ea cât și copilul pe care îl va naște. Dumnezeu i-a dat un îngrijitor - «scut și apărător», un soț de viață, în persoana unui bărbat. Însă Dumnezeu, în nemărginita Sa înțelepciune, nu l-a creat pe bărbat numai pentru a fi un îngrijitor al soției și «tată crescător» al copilului, ci să fie și el părinte al copilului - egal în contribuție cu mama, soția sa - la aducerea în viață a copilului. Acest copil îi va zice «tată», va fi și copilul său, copilul ambilor soți-părinți. Pentru a se putea realiza acest lucru, Dumnezeu l-a creat pe bărbat în așa fel ca trupul lui să producă sămânță bărbătească, o componentă a viitorului copil, adică spermatozoidul (cam așa cum se întâmplă la plante și la animale) și are posibilitatea de a depune această sămânță în trupul femeii. De altă parte, Dumnezeu în așa fel a creat și trupul femeii ca el să poată primi această sămânță.

Când doi soți căsătoriți, un bărbat și o femeie, în intimitate se îmbrățișează, ei se unesc devenind «doi un trup», după vorba Sfintei Scripturi. Atunci sămânța vieții noului om părăsește trupul bărbatului și este depusă la o intrare în partea inferioară a trupului femeii. Această sămânță bărbătească are în sine suficientă energie ca să se poată mișca singură spre a pătrunde mai adânc în trupul femeii (în abdomen). Acolo se va uni cu sămânța femeiască: ovulul; are loc așa zisa fecundare: două celule (Spermatozoidul și Ovulul) devin una numită ou. Această celulă mai mare se va fixa în trupul mamei, în așa-zisul uter (primul leagăn al viitorului copil). După ce a avut loc fecundarea, se spune despre acea femeie că «a conceput» sau «a zămislit» copil, ea fiind acum «gravidă» sau în «stare binecuvântată». Și într-adevăr, putem vorbi despre «o stare binecuvântată», căci atunci când femeia în cadrul căsătoriei a început să devină mamă (așa cum am descris mai sus), s-a întâmplat cea mai intimă colaborare între atotputernicul Dumnezeu și acești doi oameni muritori: un bărbat și o femeie. Cum? Iată cum: în momentul fecundării celor două celule seminale (spermatozoidul bărbătesc și ovulul femeiesc) Dumnezeu creează în noua celulă-ou puterea spirituală, care dă viață omenească acelei celule ce îndată va deveni embrion omenesc, adică sufletul - un suflet omenesc, nemuritor. Deci pentru ca un nou om să vină pe lume - să se nască, este nevoie de o colaborare în trei: tata și mama produc și pun la dispoziție partea materială-vizibilă-sensibilă, adică sămânță bărbătească și cea femeiască, iar Dumnezeu creează în acea materie sufletul viitorului om. Așadar, când un tată și o mamă se apleacă asupra leagănului copilului lor nou născut și-și zic unul altuia, cu multă bucurie, «acesta-i copilul nostru drag», mai este și al Treilea, adică Dumnezeu, care împreună cu tata și cu mama, poate zice pe bună dreptate: «Acesta-i copilul nostru...».

Dumnezeu este acela care a dispus ca trupul omenesc să aibă acele puteri (capacități de a...) pe care noi le numim izvoarele vieții omenești, despre care am vorbit mai înainte. Acesta este motivul pentru care băiatul și tânăra fată trebuie să aibă un mare respect pentru acele părți (organe) din trupul lor: prin ele și cu ele, ei colaborează cu Dumnezeu la nașterea unei vieți noi, a unui copil (este vorba despre organele genitale; am vorbit despre ele în instructajul Pubertății). Ei trebuie să păstreze integru și nevătămat (nepângărit, nebatjocorit, nedeflorat) izvorul vieții din ei, până în ziua nunții (cununiei - căsătoriei religioase). Dumnezeu va apela la ei ca să pună aceste organe în serviciul planului Său de perpetuare și înmulțire a neamului omenesc.

Acum tu vei înțelege desigur că acele organe din trupul tău și folosirea lor conform naturii lor (pentru care ele au fost create de Dumnezeu), în cadrul căsătoriei (așa cum am explicat mai sus), este ceva bun, deci onest, cinstit, frumos și nerușinos. Numai cu ele și prin ele (aceste organe și acțiunea-lucrarea lor), putem colabora cu Dumnezeu la cea mai sublimă lucrare de pe pământ: să dăm viață (prin naștere) supremei ființe terestre - omul. De aceea ele pot fi considerate ca cele mai nobile, mai prețioase organe ale trupului nostru: mereu le ținem acoperite, bine închise și ferite.

Dar, durere, omul, datorită slăbiciunii sale «omenești» (ca urmare a păcatului strămoșesc al lui Adam și al Evei, a influențelor rele din partea mediului înconjurător - oamenii răi, etc.), este în stare să corupă - să strice și să folosească rău ceea ce este în natura sa (așa cum l-a lăsat Dumnezeu) bun. În cazul nostru: organele genitale și întrebuințarea lor. Pentru că ele sunt destinate să fie folosite numai în cadrul căsătoriei, și încă și acolo numai conform naturii lor, Dumnezeu a oprit folosirea lor în mod greșit (în afara căsătoriei și contrar naturii lor) printr-o lege imprimată în conștiința noastră (ne este rușine să facem lucruri nerușinate) și formulată în Porunca a 6-a dumnezeiască: «Să nu faci fapte desfrânate». Ba mai mult, prin Porunca a 9-a dumnezeiască: «Să nu dorești femeia aproapelui tău», Dumnezeu oprește toate dorințele, gândurile și închipuirile «necurate», adică delectarea (plăcerea) în mod conștient (atent și treaz) și voit (liber și cu plăcere consimțit) - în afara căsătoriei - în acele lucruri despre care ne este rușine să vorbim sau să le facem în fața părinților noștri (tot ce-i în legătură cu organele genitale).

Natural că în această opreliște se includ și vorbele, conversațiile, glumele, cântecele și lecturile - inclusiv vizionarea pozelor - filmelor, de acest gen, precum și desenarea - scrierea lor.

Se înțelege de la sine că atunci când atingerea acestor părți ale trupului este necesară, ea este permisă: satisfacerea nevoilor naturale omenești și observarea regulilor de igienă intimă - spălarea lor. S-ar putea întâmpla câteodată ca, datorită unei atingeri necesare ori numai întâmplătoare, să avem o senzație (simțământ) de încordare în aceste organe ale trupului nostru. Tu nu trebuie atunci să te neliniștești: este vorba atunci numai despre ceea ce noi numim o excitație sau erecție, care poate avea mai multe cauze. Așa de exemplu: datorită creșterii-dezvoltării acestor organe, ca să-și mențină proporția cu restul trupului în creștere (mai ales dimineața, când te trezești din somn); urgentarea (te scapi...) eliminării urinei; neglijență personală în ceea ce privește igiena intimă (curățirea prin spălare a murdăriilor provenite din transpirația organelor genitale) și mai ales datorită Ispitei, adică a prezentării atenției noastre a unui lucru rău-greșit (în cazul de față a unui lucru necurat) într-un mod atractiv-seducător. Ispita poate veni din interiorul nostru (din partea diavolului care ne aduce imagini necurate, sau din partea instinctului nostru sexual rebel) sau din exteriorul nostru (lumea cu vorbele și îndemnurile la rău...) Oricărui tânăr i se pot întâmpla astfel de lucruri; de regulă cei cu un trup sănătos și normal dezvoltat au multe neplăceri de felul celor descrise mai sus. Înlăturând aceste cauze, enumerate aici mai sus, vor dispare și efectele lor neplăcute (erecții, etc.). Nu-i nici o rușine să ai erecții sau să fii ispitit, îndemnat sau atras spre lucruri rușinoase; rușine și rău este numai atunci când tu cauți cu bună știință ocazia și cauza ivirii acestor simțăminte sau ispite necurate (de exemplu căutarea societății în care se vorbesc sau arată lucruri rușinoase); la fel, ar fi rușinos când simțămintele și ispitele necurate, ivite spontan - fără ca tu să le fi căutat, din vina ta au devenit mai puternice, mai insistente... Și bineînțeles că ar fi culmea rușinii când ai accepta ispita, adică ți-ai da în mod conștient, liber și cu plăcere consimțământul pentru a călca Poruncile a 6-a și a 9-a, în felurile descrise mai înainte: ai comite un păcat de necurăție. Acest păcat poate fi greu sau de moarte, dacă plăcerea necurată este gustată din plin - știind și voind - și deci ar avea drept urmare răsplata chinurilor veșnice ale iadului (în cazul când moartea te-ar surprinde nepocăit). Dacă aceste păcate se repetă deseori, e pericol că va lua naștere o înclinare - un obicei rău, foarte greu apoi de stăpânit sau de îndreptat: este viciul sau patima desfrâului (necurăției).

Când vei avea de luptat cu astfel de simțăminte și de ispite, caută de îndată să-ți îndrepți toată atenția în altă parte; ia de îndată o altă poziție a trupului; fă câteva mișcări de gimnastică; cântă-ți cântecul preferat ori distrează-te în orice fel cinstit; cere ajutorul lui Dumnezeu făcându-ți o cruce, al Sfintei Fecioare Maria recitând o «Născătoare...» («Bucură-te Marie»). În felul acesta trupul tău va reveni pe încetul, de la sine, la normal, și se va liniști, iar ispita va dispare.

Să nu te mire faptul (să nu te revolte) că vei avea poate de îndurat deseori neplăceri de ordin sexual; ispite stăruitoare, neliniște în conștiință, etc. Uite cum stau lucrurile:

Am văzut cum Dumnezeu ne-a încredințat o sarcină onorabilă: să păstrăm integru și incorupt izvorul vieții, - cei ce se vor căsători, până la căsătorie, iar cei ce nu se vor căsători, până la moarte. Fără îndoială, Dumnezeu fiind atotștiutor și atotputernic, tot ce a făcut și face este făcut cum nici nu se poate mai bine. Acesta este cazul și în ceea ce privește omul și diferitele organe din trupul său.

Astfel: Dumnezeu ne-a dat o inimă - organ de importanță primordială și vitală pentru viața omului; dacă ea ar fi expusă leziunilor și astfel ar fi împiedecată într-un fel oricât de mic în activitatea sa normală (o lovitură, o înțepătură de ac), asta ar însemna o adevărată nenorocire (dezastru) pentru bunăstarea întregului trup și a vieții omului. Dar Dumnezeu, înțelept și bun, a ocrotit-o cu un paravan de coaste.

La fel și plămânii, care n-ar putea suporta nici cea mai mică leziune, au fost ocrotiți în același fel. Ficatul și rinichii, la fel sunt bine ocrotiți. Creierul, organul și instrumentul de lucru al minții omenești, este minunat de bine ocrotit în cutia craniană.

La fel de bine, Dumnezeu ar fi putut aranja-forma și așeza în trupul nostru organele genitale (izvorul vieții celei noi) în așa fel ca noi să nu putem avea asupra lor absolut nici o influență. Totuși El n-a făcut aceasta! În schimb ne-a dat o minte ca să înțelegem clar la ce servesc aceste organe; ne-a dat o voință bărbătească, prin care să putem fi stăpâni pe noi înșine (și deci avem capacitatea de a stăpâni și rebelul nostru instinct sexual). Așa precum Dumnezeu cere libera noastră cooperare la nașterea unei noi vieți omenești, prin căsătorie: te căsătorești dacă vrei, când vrei, cu cine vrei și vei aduce pe lume atâția copii - și atunci, câți și când vrei; la fel, Dumnezeu dorește ca omul, în mod omenesc, adică liber și conștient (stăpân pe soarta sa!) să ocrotească izvorul vieții noi omenești din trupul lui - organele genitale - de orice leziune și întrebuințare greșită (în felurile descrise mai înainte...).

În consecință, păzirea intactă (așa cum am explicat mai sus) a propriului trup, și în cazul de față, a organelor generatoare de viață nouă, este o sarcină de cinste, pe care Dumnezeu a pus-o pe umerii fiecărui om, datorită încrederii pe care El o are în om, în puterile omului. Prețuiește această încredere pe care Dumnezeu și-a pus-o și în tine și o du la bun sfârșit, cu demnitate de om!

Fără îndoială, îndeplinirea acestei sarcini costă, înseamnă luptă... căci fiecare tânăr va fi din când în când ispitit la păcate de necurăție (unul mai mult, altul mai puțin...). Ce să-i facem? În această viață trebuie să luptăm mereu, mereu... (O luptă e viața...). Ba chiar și mai târziu, când vei fi deja om matur, în decursul întregii tale vieți... va trebui să fii tare, dârz și hotărât în lupta vieții și în lupta contra ispitelor și instinctului sexual rebel. Dacă tu vei da acum dovadă că poți și că vrei să lupți ca să-ți păstrezi nevinovăția (fecioria), ar fi semnul cel mai sigur că tu ești un tânăr de caracter, un om capabil să trăiască viața omenească în mod corect.

Dar toate aceste lucruri bune și frumoase tu nu le vei putea duce la un bun sfârșit, fără o voință tare. Pentru asta va trebui să faci mereu și zi de zi exerciții de întărire a voinței - ori de câte ori ți se dă ocazie. Iată câteva exemple:

  • Dimineața scoală-te din pat de îndată ce a sosit timpul deșteptării, fie că te-ai trezit singur, fie că ai fost trezit din partea altora. În felul acesta vei ajunge să fii stăpân pe tine însuți și în momente de somnolență și plictiseală.

  • Când îți va fi foame sau sete, mai rabdă nițel... fără să te plângi, mai înainte de a-ți satisface aceste cerințe...

  • Când îți va fi frig sau prea cald, ori te va fi prins ploaia... etc. încercă să te stăpânești, să stai deasupra simțămintelor depresive și păstrează-ți mereu calmul și umorul - buna dispoziție...

  • Fă «mici jertfe», ca: renunțarea pentru un timp... la dulciuri (de exemplu în timp de Post), etc....

  • Fă-ți datoriile zilnice (lecțiile, etc....) cu o deosebită conștiinciozitate, chiar dacă n-ai avea nici o poftă... în ziua respectivă.

În felul acesta, dacă te vei stăpâni pe tine însuți în ceea ce-i permis, vei putea fi stăpân pe tine și în cele oprite... când va veni ispita...

Voința ta, spre a putea fi într-adevăr tare, va trebui ajutată - susținută în slăbiciunea ei omenească de harul (ajutorul) divin. Pentru obținerea acestuia îți recomand următoarele:

  • Rugăciuni dese către Maica noastră cerească Sf. Fecioară Maria: «Prin Neprihănita Ta zămislire, o Marie...» (Vezi Instructaj Pubertate).

  • Rugăciuni (oricât de scurte, prin cuvinte proprii-simple...) către: Sf. Iosif-Tatăl crescător al lui Isus, soțul Sf. Fecioare și Patronul Sfintei Biserici; către Îngerul Păzitor; către sfinții patroni ai tineretului: Sf. Aloisiu Gonzaga S.J. (24 ani), Sf. Ioan Berchmans S.J. (22 de ani), Sf. Stanislau Kostka S.J. (18 ani), Sf. Dominic Savio (16 ani-sec. XIX). În toți acești sfinți tineri a strălucit castitatea.

  • Mai presus de toate Spovedește-te și Împărtășește-te des... În Taina Spovezii caută să-ți deschizi cu toată sinceritatea și încrederea sufletul preotului - locțiitor al lui Dumnezeu și părinte al sufletului tău.

  • Cel mai bun prieten al tău să fie Părintele tău sufletesc (Duhovnicul) ales de tine - ca, în afara Scaunului de Spovadă, să te întreții cu dânsul (secretul conștiinței fiind asigurat) în anii grei, dar frumoși, ai adolescenței tale, sincer și deschis, cu deplină încredere (știe dânsul de ce spune... ceea ce spune...). Urmând întru toate îndrumările pe care le vei primi, vei reuși să ieși victorios-triumfător în lupta pentru păstrarea fecioriei sau câștigarea virtuții castității.

Comportându-te astfel, nevinovăția ta feciorelnică, virtutea castității tale, va fi farul luminos al vieții tale, care va răspândi în jurul său lumină, pace și adevărată dragoste; el este alimentat de harul lui Dumnezeu (cerut prin mijloacele expuse mai sus).

Acest far este ancorat contra furtunilor (ispitelor) de 3 pilaștri uriași și de neclintit: Curajul, adică simțul răspunderii tale de om și conștiința demnității tale de fiu al lui Dumnezeu; Sinceritatea, adică o inimă deschisă - largă și o minte plină numai de adevăr; Tăria, adică ținută de om hotărât și statornic.

Nimic nu-i mai frumos și mai măreț pe lume - în rândul oamenilor - decât un astfel de tânăr, care mereu va fi tânăr...

«Fecioria n-are vârstă...» a zis Michel Angelo.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire