pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA TREIME 

Isus Cristos
pr. Eugen Popa

achizitionare: 14.01.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior EVANGHELIILE

Dar documentele cele mai importante în legătură cu viața și învățătura lui Isus Cristos sunt cărțile Noului Testament, în special cele patru Evanghelii.

Cuvântul evanghelie înseamnă "veste bună". În cele patru cărți se arată realizate profețiile Vechiului Testament care anunțau poporului marea bucurie a venirii "Domnului Dumnezeu ca un păstor care paște turma sa" (Is. 40, 10-11).

Cele peste 2300 manuscrise grecești, vechi de peste o mie de ani, apoi versiuni în limbi vechi în număr de peste 15, și numeroasele citate găsite în scrieri contemporane, dovedesc originalitatea substanțială a textului evanghelic.

Din evanghelia lui Matei, scrisă în limba aramaică între anii 30-40, avem o veche traducere grecească. Apostolul Matei a evanghelizat pe evreii din Palestina, și pentru ei a scris această evanghelie cu scopul de a dovedi că Isus este Mesia cel promis, în care se împlinesc profețiile Vechiului Testament.

Evanghelia Sf. Marcu transmite învățătura pe care acesta a auzit-o de la Sf. Petru, și e destinată Romanilor ca să le arate că Isus este Fiul lui Dumnezeu, care trebuie ascultat.

Sf. Luca, ca istoric, a cules informații, în special de la Fecioara Maria, și le-a prezentat în mod ordonat, cronologic, ca să facă cunoscut creștinilor convertiți de la păgânism pe Isus Mântuitorul.

A patra evanghelie a fost scrisă la începutul secolului al II-lea de către "învățăcelul pe care Isus îl iubea", apostolul Ioan, cu scopul de a conduce pe creștinii deja inițiați în doctrina evanghelică spre perfecțiunea credinței, prezentând pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu.

Examinarea critică a acestor cărți, făcută de atâția eminenți exegeți - în confruntare cu valul de teorii ce combat originea istorică a Evangheliilor și vreau să o reducă la un mit după care Isus nu ar fi decât un simplu muritor ridicat la rangul de Dumnezeu, de către niște învățăcei iluzioniști, sau o invenție mai târzie a unor creștini dornici de a-și exterioriza credința - ne dă siguranța autenticității lor.

Critica textuală este arta de a regăsi scrierea originală. Edițiile critice ale autorilor clasici profani se bazează pe date mai puțin solide decât edițiile critice ale Noului Testament.

Cărțile Noului Testament - ca oricare altă carte scrisă în antichitate - nu le avem în original. Se scria pe papirus, pe pergament, pe tablă de lemn acoperită cu ceară. Dacă materialul era învârtit se numea volumen, altfel se numea codex (forma cărții de azi). Cărțile erau citite, transmise din mână în mână, copiate, traduse. Originalul nu era posibil să reziste mult timp (Epistola către Romani a Sf. Pavel ar fi atins 3 m de papirus!).

Manuscrisele pe care le avem în limba greacă sunt totuși din secolul al III-lea, scrise pe papirus sau pergament. Cel mai vechi (sec. III/IV) se găsește la Philadelphia în Muzeul Universității (fragmente din Evanghelia Sf. Matei), altul la Paris în Biblioteca Națională (Sec. IV din Luca), altul la Londra în British Museum (sec. IV), mai multe manuscrise din Sec. III/IV la Oxford, la Manchester (sec. III), etc. Cele mai cunoscute sunt: Codex Sinaiticu (sec. III/IV) a fost întâi la Leningrad, iar acum e transferat în Anglia; Codex Vaticanus (sec. IV) la Vatican: Codex Alexandrinus (sec. V), la Londra, etc.

Aceste manuscrise nu au fiecare în întregime Noul Testament. Lacunele lor se suplinesc prin vechi traduceri și citate făcute de către sfinții Părinți.

Cele mai vechi traduceri sunt în limba latină, coptă, egipteană și siriacă, rămase în codici vechi, ca Palatinus (sec. IV/V) la Viena, Vercellensis (sec. IV/V) la Vercelli, Veronensis (sec. IV/V) la Verona, etc. Cea mai importantă traducere în limba latină a fost făcută de către Sf. Ieronim și a fost terminată în anul 380.

În operele Sf. Părinți găsim atâtea citate, încât cu ele se poate reconstitui întreg Noul Testament (cum a făcut Petru Sabatier în prima jumătate a sec. al XVIII-lea). Dintre ei amintesc pe cei mai vechi: Sf. Ignațiu din Antiohia (+107), Clemente din Roma (+ c.100), Hermas (sec. II), Policarp din Smirna (+167), Iustin (+ c.165) cu 330 citate, Irineu (+ c.200) cu 1819; Clemente din Alexandrina (+220) cu 2406 citate, Origen (+253) cu 17922 citate, etc. Pe lângă acestea există cărți ale căror autor e necunoscut, ca Didaché - compusă spre sfârșitul secolului I în Siria sau în Palestina - Scrisoarea lui Barnaba (c. 130) în Alexandria, etc.

Citatele găsite în aceste lucrări uneori sunt textuale, alteori libere. Dar ele dovedesc existența și autoritatea Noului Testament, cunoscut de către acești autori.

Din aceste documente reiese că Isus a fost o persoană reală, nu figură legendară sau mit imaginar.

Mitul nu are o existență determinată în timp și loc, o existență istorică, cum are Isus.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire