pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFÂNTA TREIME 

Isus Cristos
pr. Eugen Popa

achizitionare: 14.01.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior ULTIMELE ZILE

După spusele profeților, Împărăția lui Dumnezeu trebuia să înceapă în Ierusalim (cf. Is 2, 3). De aceea Isus se îndreaptă spre acest oraș care a rezistat cu încăpățânare chemării și iubirii Lui: "Ierusalime, Ierusalime, de câte ori am vrut să adun pe fiii tăi precum cloșca puii, dar tu nu ai vrut". (M 23, 27).

Hotărârea de a merge în Ierusalim a însemnat o cotitură decizivă în viața Sa. În momentul culminant al misiunii Sale, păcatul omenirii, pe care a venit să-l ia asupra Sa, îl va prăbuși. În Ierusalim Isus se găsește față în față cu răul, contra căruia a luptat viața întreagă. Ce va face? Își va împlini cu hotărâre chemarea, voința Tatălui, în supunere și iubire. știa că Tatăl poate face să răsară Împărăția, chiar dintr-un trup chinuit, ca și spicul din sămânța ce moare sub glie (cf. I 12, 24).

Isus va muri prin mâna oamenilor. Mulți i s-au opus chiar de la început: Irodianii, partidul politic ce urma pe Irod; Fariseii care țineau cu rigoare legea lui Moise; casta liberală a mai marilor preoților; aristocrația laică formată din bătrânii poporului, și atâția alți oameni din popor care nu voiau să primească învățătura nouă predicată de Isus, sufocând în sufletele lor vocea Spiritului, punându-se astfel în situația imposibilității convertirii.

Toți aceștia au uneltit contra lor Isus și l-au dus la moarte. O moarte prezisă de profeți (cf. Is 53), moarte pe care El a dorit-o și a primit-o de bună voie (cf. L 12, 5; M 26, 51-54).

Prin această moarte, Isus se apropie și mai mult de viața noastră omenească, roasă de păcat, alunecând spre moarte. Astfel suferința sau moartea noastră, unită prin credință, abandon și iubire cu suferințele lui Isus, nu este o înfrângere. Ea primește o semnificație cu totul pozitivă; e gestul suprem de abandon, de credință și iubire. "Dureroasa descompunere și pierderea de sine și a lumii sale, acceptate cu răbdare și iubire, ne unesc cu viața noastră" (P. Smulders).

Intrarea în Ierusalim a fost triumfală, în aclamația mulțimii de galileeni, săracii patriei sale, care, la vestea sosirii lui Isus, își părăsesc corturile de pe muntele măslinilor, unde s-au adunat pentru sărbătoarea paștilor, îi ies înainte, aștern pe drum haine, ramuri de copaci și-i strigă: "Osana Fiul lui David!"

Dar adevăratul început al Împărăției, nu va fi acest triumf, ci moartea cerută chiar de cei care îl aclamă.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire