pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Grigore Taumaturgul (?-270)
Episcop

17 noiembrie (calendarul bizantin)

S-a născut în orașul Neo-Cezareea din Pont, dintr-o familie păgână, distinsă prin rangul și averea sa. Părinții i-au dat numele de Teodor, dar când va primi botezul își va lua numele de Grigore, și posteritatea îi va acorda supranumele de Taumaturgul, adică Făcătorul de minuni, pentru multele minuni săvârșite prin rugăciunile și mijlocirea lui. Deoarece tatăl său a murit pe când el avea numai patrusprezece ani, mama l-a îndemnat să urmeze retorica și limba latină, considerând că avocatura îi va putea asigura o situatie fericită. Dar viața avea să-l conducă pe alte căi. La invitația unui cumnat al său, viceguvernator în Cezareea Palestinei, ajunge să cunoască renumita școală din oraș tocmai în perioada când marele Origene începuse să predea la această școală, după ce părăsise Alexandria, în anul 231, din cauza neplăcerilor din partea Episcopului Dimitrie. Deoarece întregul Orient cunoștea și admira credința imensă a lui Origene, lecțiile lui erau urmărite de foartă multă lume și Teodor împreună cu fratele sau Atenodor s-au amestecat în rândul studenților. Origene și-a început cursul de filosofie prin a arăta că primul pas ce trebuie să-l facă o ființă rațională este acela de a se cunoaște pe sine însăși, de a cunoaște căile ce duc la perfecționarea spiritului și piedicile ce-i stau în cale și trebuiesc îndepărtate. El spunea: "Nimic nu este mai ridicol pentru om, decât a voi să cunoască ceea ce este în afară de el și a nu cunoaște ceea ce este cu adevărat însemnat pentru el însuși și trebuie să formeze fericirea sa. Trebuie deci să-și îndrepte cercetările spre cunoașterea adevăratului bine și a adevăratului rău, ca să îmbrătișeze pe unul și să înlăture pe altul". Sub îndrumarea unui astfel de maestru, Teodor și fratele său au ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu și a descoperirii divine prin Cristos.

Între timp, în anul 235, Origene a trebuit să se ascundă pentru mai multă vreme, pentru a scăpa de urmăririle unor dușmani. Ca să nu piardă timpul, cei doi frați au mers la Alexandria, dorind să urmeze cursurile de medicină și filosofie. Aici, purtarea demnă și succesele la învățătură i-au atras lui Teodor admirația profesorilor, dar și ura multor colegi care căutau să-l calomnieze atribuindu-i fapte nedemne. După trei ani se reîntoarce la Neo-Cezareea Palestinei și mai stă cinci ani la școala lui Origene, care-și reluase cursurile. Nu se știe precis când a primit botezul și numele de Grigore, dar este sigur că la reîntoarcerea în orașul natal, Mitropolitul provinciei Pont l-a căutat pentru a-l sfinți Episcop pentru foarte puținii creștini ce trăiau acolo. Grigore a încercat să fugă, dar în urma unei vedenii, în care i s-au arătat Sfântul Ioan Evanghelistul și Preacurata Fecioară Maria și i-au dat o mărturisire de credință despre Sfânta Treime, mărturisire pe care el a transcris-o în timpul vedeniei, a primit sfințirea și a început activitatea de apostol și păstor.

Printre primii convertiți la credința creștină a fost și un preot al templului păgân, cutremurat de vederea puterii pe care sfântul Episcop o avea asupra duhurilor necurate. La îndemnul Sfântului Grigore, creștinii au clădit o biserică a lor, ajutați chiar de unii păgâni, admiratori ai păstorului lor; spre uimirea tuturor și bucuria creștinilor, atunci când un cutremur puternic a dărâmat o mulțime de case și temple, această biserică a rămas neatinsă. Una din nenorocirile orașului Neo-Cezareea erau desele și pustiitoarele revărsări ale râului Lycos, astăzi numit Niksar. Sfântul Grigore s-a rugat lui Dumnezeu îndelung, apoi s-a dus pe malul râului și la un anumit loc a înfipt bastonul său în pămînt, poruncind apelor, în numele lui Dumnezeu, să nu treacă mai departe; de atunci râul nu s-a mai revărsat, iar bastonul a prins rădăcini și a devenit un arbore falnic. Se amintește de asemenea cazul a doi frați care se certau pentru un lac ce făcea parte din moștenirea rămasă de la părinți. Deoarece nu reușeau să se înțeleagă, au apelat la judecata Episcopului Grigore; acesta le-a propus diferite soluții, ei însă nu au fost de acord cu niciuna și în cele din urmă au hotărât să recurgă la arme. Sfântul, dorind să împiedice o vărsare de sânge, s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să intervină cu puterea sa; spre mirarea tuturor, în ajunul zilei fixate pentru duel, lacul a secat. Frații au renunțat la planul lor și s-au împăcat. Cu prilejul alegerii unui nou Episcop pentru Biserica din Comana a fost invitat să participe și Sfântul Grigore. Cei mai mulți dintre alegători propuneau pe cineva renumit prin talentele sale și trecerea de care se bucura, dar Episcopul de Neo-Cezareea a propus, spre surprinderea tuturor, pe cărbunarul Alexandru, un om liniștit, umil, care trăia din munca mâinilor sale. Făcându-se cercetare, s-a aflat că de fapt Alexandru avea o pregătire temeinică și era înzestrat cu multă înțelepciune; el a condus Dieceza de Comana cu mult zel și sfințenie și și-a sfârșit viața dându-și sângele pentru Cristos.

Pe când Sf. Grigore păstorea în Neo-Cezareea, a avut loc o incursiune a Goților în provincia Pont; furia și cruzimea lor au făcut ca mulți cetățeni să-și părăsească locuințele și să fugă în alte părți. După plecarea năvălitorilor, unii creștini au început să ia din lucrurile rămase fără stăpâni. Grigore scrie atunci "epistola canonică" în care stabilește pedepsele pentru asemenea cazuri. "Nimeni să nu se amăgească pe sine că a găsit ceva. Nu este îngăduit a se folosi ce a fost găsit... Dacă în timp de pace este oprit a căuta folosul nostru în dauna unui vrăjmaș, cu atât mai mult va fi oprit a-și însuși ceea ce nenorociții părăsesc de nevoie și pentru ca să scape prin fugă de furia vrăjmașilor... Oare dacă Borazii și Goții au prădat pe cineva, e îngăduit ca acesta să devină borad și got pentru alții?"

Spre sfârșitul vieții a voit să știe câți păgîni mai sunt în oraș. După cercetările făcute s-a constatat că mai erau șaptesprezece persoane care nu îmbrățișaseră religia creștină. "Mulțumesc ție, Doamne", a spus bătrânul, amintindu-și că la venirea lui ca Episcop găsise în Neo-Cezareea doar șaptesprezece creștini. Înainte de a muri a rugat pe prietenii săi să nu cumpere un loc separat pentru înmormântarea lui, ci să-i așeze trupul în cimitirul comun. "Ca un străin am trăit pe acest pământ și nu vreau să fiu altfel după moarte. Nici un loc nu trebuie să poarte numele lui Grigore". Împotriva acestei dorințe izvorâte din adânca lui umilință, numele Sfântului Grigore a rămas adânc întipărit în inima credincioșilor și în istoria Bisericii. A încetat din viață în anul 270, sau 271, probabil în ziua de 19 noiembrie; el este una dintre gloriile mari ale Orientului creștin.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire