pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Felix de Valois (?- 1212)
pustnic

20 noiembrie (calendarul latin)

Mulți dintre regii Frantei au aparținut unei mari familii numită Valois, după numele ținutului în care strămoșii lor și-au avut proprietățile și castelele, ținut aflat la nord de Paris. Între strămoșii îndepărtați ai dinastiei Valois se află și Sfântul Felix de Valois. El a trăit în veacul al XIII-lea. În această perioadă, Europa și creștinătatea au avut de suferit foarte mult din partea piraților care veneau pe Marea Mediterană, și coborând pe uscat luau ostatici și-i vindeau apoi ca sclavi în nordul Africii. Pentru răscumpărarea acestora se cereau sume mari de bani sau alți oameni în schimb.

Felix, fiul unei familii nobile din Valois, renunțând la comoditățile oferite de situația lui, s-a retras într-o pădure, spre a-și afla pacea sufletului în desăvârșita unire cu Dumnezeu, petrecându-și viața în rugăciune și în muncă. Aici a fost vizitat într-o zi de către un profesor de la universitatea din Paris, Ioan de Matha (1160-1213), venit să-i ceară sfatul asupra unui gând ce-i frământa sufletul de multă vreme: i se părea că Dumnezeu îl cheamă să părăsească activitatea plăcută a învățământului și să încerce a traduce în faptă legea iubirii creștine, făcând ceva pentru eliberarea nenumăraților creștini aflați în suferințele și primejdiile robiei. Pustnicul Felix i-a destăinuit că și el a avut acea inspirație. După ce s-au rugat împreună, au hotărât să întemeieze un institut, sub forma de ordin călugăresc, care să cultive în inimile creștinilor conștiința responsabilității față de soarta fraților lor căzuți în sclavie, să pregătească bărbați vrednici, capabili de a se jertfi pe ei îșiși, să adune fondurile necesare și să organizeze acțiunea de eliberare. Institutul a fost pus sub ocrotirea Preasfintei Treimi, izvorul și icoana vie a Iubirii, iar membrii institutului s-au numit trinitarieni. După ce în anul 1198 au primit aprobarea Papei Inocențiu al III-lea, Felix a întemeiat și a condus un institut al "Sfintei Treimi" în Franța, iar Ioan a făcut același lucru în Italia.

Istoria ne arată că inițiativa lor a redat libertatea și chiar viața la mii de creștini căzuți în mâinile piraților; acesta este rodul prețios al înțelepciunii și iubirii Sfântului Felix de Valois și a prietenului său, Sfântul Ioan de Matha, care au înțeles că deplina unire cu Dumnezeu se realizează în slujirea aproapelui aflat în suferință, slujire ce este adevărată și statornică numai dacă izvorăște și se hrănește din studiu și din rugăciune.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire