pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Hramul Bazilicilor Sfinților Apostoli Petru și Pavel
18 noiembrie (calendarul latin)

După edictul din Milano (313), prin care împăratul Constantin acorda libertate Bisericii creștine, multe din edificiile publice, zidite pe cheltuiala împăratului (bazileul) și numite bazilici, au fost transformate în lăcașuri de închinare pentru credincioșii creștini, păstrându-și numele de bazilică, nume de la care provine cuvântul biserică, și care ulterior a fost atribuit tuturor lăcașurilor de cult. Consfințirea pentru serviciul divin a acestor lăcașuri se făcea în cadrul unei ceremonii solemne, la care edificiul era consacrat prin ungere cu Mirul sfințit de Episcop și apoi dedicat unui sfânt martir, sau Preacuratei Fecioare Maria, ori celebrării unui mister din viața Mântuitorului. Comemorarea anuală a zilei în care a avut loc sfințirea și dedicația constituie o sărbătoare deosebit de fastuoasă pentru credincioșii bisericii respective. Dacă o anumită biserică prezintă imporianță pentru întreaga creștinătate, hramul ei este sărbătorit, în cadrul slujbelor liturgice, de către toate celelalte biserici. Urmând această tradiție, Biserica Romano-Catolică sărbătorește în ziua de 18 noiembrie hramul Bazilicii Sfântului Petru, aflată în Vatican, și al Bazilicii Sfântului Pavel, aflată pe calea ce duce I.a Ostia, afară de zidurile vechii cetăți a Romei.

Bazilica Sfântului Petru a fost ridicată pe locul unde se aflau rămășitele pământești ale Marelui Apostol, crucificat și îngropat pe colina Vaticană, în timpul persecuției împăratului Nero; consacrarea a fost făcută de către Papa Silvestru I (314-335). La început era formată dintr-un edificiu dreptunghiular, având cinci nave despărțite prin coloane de marmură și o absidă decorată cu mozaicuri. În decursul timpului i s-au adus diferite modificări, iar Papa Iuliu al II-lea, folosind calitățile artistice geniale ale lui Bramante și Michelangelo, și ale multor altor artiști, i-a dat forma și strălucirea actuală. Între anii 1656 și 1665, un alt geniu al renașterii, Bernini, a adăugat cele 284 coloane masive, formând două brațe imense deschise, pentru a îmbrătișa mulțimile ce se adună în Piața Sf. Petru.

Bazilica Vaticană a devenit cel mai mare și mai ilustru templu ai creștinătății; aici se desfășoară ceremoniile pontificale, și creștinii veniți din toată lumea se întâlnesc ca frați în casa părintelui comun. Între 11 octombrie 1962 și 8 decembrie 1965, sub cupola maiestoasă a acestei bazilici au avut loc sesiunile solemne ale Conciliului Ecumenic Vatican II; cei peste 2500 de Părinți conciliari - Cardinali, Episcopi, conducători supremi de ordine călugărești, teologi cu renume - împreună cu delegații trimiși de toate confesiunile creștine și reprezentanți din diferite state ale lumii, au format o expresie vie a Bisericii lui Cristos, zidită pe temelia Sfinților Apostoli, din rândul cărora lui Petru i s-a încredințat slujirea unității.

Biserica din Roma a voit să aducă o cinstire deosebită și Sfântului Apostol Pavel, executat prin tăierea capului în timpul aceleiași persecuții a lui Nero, probabil cu un an mai târziu decât Sfântul Petru. Execuția a avut loc în afara Romei, la locul numit astăzi Tre Fontane - trei izvoare, apărute, după cum spune tradiția, în locurile atinse de capul tăiat al apostolului; acolo a fost înmormântat și trupul neînsuflețit. Pe acest loc s-a început, în anul 386, clădirea unei bazilici care să amintească și să cinstească pe marele apostol al neamurilor. Lucrările au fost terminate în anul 394 și bazilica a fost consacrată de către Papa Siriciu (384-399). Papa Leon cel Mare (440-461) a restaurat-o și a împodobit-o cu diverse elemente artistice, dintre care se păstrează și astăzi mozaicul de pe arcul triumfal de la absidă, mozaic reprezentându-l pe Cristos "Pantocrator", simbolurile celor patru evangheliști, și cei 24 de bătrâni din Apocalips. Ulterior, lângă bazilică s-a ridicat o mănăstire benedictină ce a intrat în istoria Bisericii. Unul dintre stareți, Hildebrand Aldobrandeschi, a devenit Papa Grigore al VII-lea (1073-1085); tot aici, la 15 mai 1377, a venit de la Avignon Papa Grigore al XI-lea și a reașezat în Roma scaunul papal. În zilele de 15-16 iulie 1823, clădirea a fost distrusă de un incendiu; este reconstruită, și apoi consacrată din nou în 1854 de către Papa Pius al IX-lea. Aici, la slujba solemnă ce a avut loc în sărbătoarea convertirii Sfântului Pavel (25 ianuarie) din anul 1959, slujbă prezidată de însuși Papa Ioan al XXIII-lea, înconjurat de colegiul Cardinalilor, Suveranul Pontif a propus convocarea unui Conciliu Ecumenic: "Venerabili frați și iubiți fii; rostim în fața voastră, cu inima tremurând de emoție, dar și cu gândul hotărât, numele și propunerea a două fapte mărețe: un Sinod diecezan pentru orașul Roma, și un Conciliu Ecumenic pentru Biserica Universală".

Pentru toate aceste motive, de ordin religios, istoric și artistic, Biserica Catolică participă în întregime la celebrarea hramului celor două bazilici, fixată pentru data de 18 noiembrie. Este o nouă ocazie, a patra în cursul unui an bisericesc, de a reflecta la viața și opera Principilor Apostolilor și la cultul excepțional ce li se acordă de-a lungul veacurilor. Sfinții Petru și Pavel, ajungând spre sfârșitul vieții, în mod firesc au încercat să facă un bilanț a ceea ce Domnul a lucrat prin ei.

Apostolul Petru, scriind: "celor care prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Cristos au primit aceeași credință prețioasă ca și noi", declara: "Cât timp mai sunt în viață, socot de datoria mea să vă țin sufletul treaz cu această aducere aminte, a adevărurilor Evangheliei, deoarece știu că sfârșitul vieții mele se aproprie, așa cum mi-a destăinuit și Domnul nostru Isus Cristos. Dar eu mă voi strădui ca și după plecarea mea să păstrați mereu amintirea acestor lucruri. Căci noi, nu pe temeiul unor basme bine ticluite v-am adus la cunoștintă venirea plină de putere a Domnului nostru Isus Cristos, ci pentru că am văzut cu ochii noștri măreția lui" (2 Petru 1,13-16). La rândul său, Sfântul Pavel mărturisea lui Timotei, "adevărat copil al meu în credință": "Îi mulțumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care mi-a dat putere, pentru că m-a socotit vrednic de încredere când m-a pus în slujba sa, pe mine care mai înainte eram un blestemător, un prigonitor și un asupritor. Dar am aflat îndurare, deoarece în necredința mea, o făceam din neștiință. Da, harul Domnului nostru s-a revărsat din plin, cu credinta și dragostea în Isus Cristos... Tocmai de aceea am aflat milostivire, ca în mine cel dintâi să-și arate Isus Cristos întreaga sa răbdare, spre pildă celor care vor crede în el în vederea vieții veșnice" (1Timotei 1,12-16).

Hramul Bazilicilor Sfinților Petru și Pavel este o chemare și un îndemn ca, urmând cuvântul și exemplul marilor apostoli, să lucrăm la întărirea și înfrumusețarea bazilicii interioare: "Nu știți oare că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? (1Corinteni 3,16).

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire