pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Stanislau Kostka (1550-1568)
13 noiembrie (calendarul latin)

Între marii sfinți care au dat strălucire Bisericii Catolice în veacul al XVI-lea, veacul Reformei, se află și doi tineri: Stanislau Kostka și Alois Gonzaga. Față de Ignațiu de Loyola, Carol Boromeu, Francisc Xaveriu, Tereza de Avila, viața și activitatea lor este foarte limitată, dar credința, iubirea și curajul lor sunt deopotrivă de mari.

Stanislau a fost copilul mai mic al familiei Kostka, familie de nobili polonezi din ținutul Rostkov. S-a născut în anul 1550 și a primit o creștere îngrijită din partea mamei, care i-a transmis o devoțiune adâncă față de Preacurata Fecioară Maria. Când oaspeții castelului, încălziți de băutură și antrenați în petrecere, începeau să uite că printre dânșii se află și copii, Stanislau se retrăgea în camera lui și întreținea conversații copilărești cu Maica Domnului din icoana de pe perete. De altfel era foarte vioi, îi plăcea să călărească, se antrena în jocuri cu fratele și verișorii săi, dar devenea serios, chiar sever, dacă îi auzea vorbind necuviincios. La vârsta de 13 ani a fost trimis împreună cu fratele său Paul și cu un preceptor la Viena, ca să-și completeze studiile, în colegiul condus de călugării iezuiți.

Tocmai în această perioadă, împăratul Austriei a luat o serie de măsuri împotriva Societății lui Isus, interzicându-le să mai primească în internatul lor elevi veniți din alte țări. Aceștia au trebuit să-și caute locuință cu chirie. Paul, fratele mai mare, împreună cu preceptorul, au fost foarte bucuroși că aveau ocazia să se despartă de Stanislau; erau nemulțumiți de faptul că în fiecare seară îl vedeau îngenunchind și spunându-și rugăciunea, și de observațiile pe care le făcea privitor la modul lor de viață; Stanislau a fost plasat la o familie de religie protestantă, iar ei și-au ales o altă locuință. Datorită eforturilor cerute de programul școlar, precum și vieții aspre pe care și-a impus-o, tânărul Stanislau s-a îmbolnăvit grav, ajungând chiar pe pragul morții. A cerut să i se aducă un preot, dar gazda nu a permis să-i calce pragul nici un "preot catolic". Nu peste mult, spre mirarea tuturor, s-a însănătoșit și a prevestit cu nedescrisă emoție cum doi îngeri au venit și i-au dat Sfânta Împărtășanie, iar Preacurata Fecioară Maria i-a redat sănătatea și l-a îndemnat să se alăture Fiului Său; el a înțeles aceste cuvinte ca o indicație de a cere admiterea în Societatea lui Isus, lucru la care se gândea de multă vreme.

Știa că tatăl său nu ar putea fi de acord cu o astfel de hotărâre. La plecarea lor din Polonia, le spusese: "Dacă vreunul din voi va intra la iezuiți, voi interveni la rege să fie dați cu toții afară din Polonia". Neștiind ce să facă, se travestește în țăran și pe ascuns fuge la Dillingen, unde se afla superiorul iezuiților, Petru Canisiu. După o săptămînă de drum greu, sleit de puteri, ajunge la Dillingen. Petru Canisiu îl înțelege și îl ajută să se refacă, apoi îl trimite la Roma, pentru a face noviciatul. Ajuns aici, se dăruiește cu toate puterile studiului filosofiei în Colegiul Roman și vieții călugărești. Suferințele morale și fizice suportate la Viena, oboseala drumului și clima umedă, călduroasă, a Romei au făcut ca necruțătoarea tuberculoză, pe atunci incurabilă, să-l aducă pe marginea mormântului. Era perfect conștient de situația în care se afla, și plin de bucurie spunea tuturor că Maica Domnului i-a promis să-l ia la una dintre sărbătorile ei. Și așa a fost; în ziua de 15 August 1568, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Stanislau Kostka și-a luat zborul spre împărăția luminoasă a "Maicii" sale. Papa Benedict al XIII-lea (1724-1730) l-a declarat sfânt în ziua de 13 noiembrie, zi ce a rămas dedicată comemorării Sfântului Stanislau Kostka

***

Și Stanislau Kostka, asemenea concetățeanului său, Sfântul Stanislau, sărbătorit la 11 aprilie, au onorat prin viața lor numele ce l-au purtat. Cuvântul Stanislau este format din două elemente: primul are la bază rădăcina sta, a sta drept, în picioare - de unde cuvântul statuie și verbul a sta -, și slava cu înțelesul de: mărire, cinstire; împreună înseamnă "Om totdeauna vrednic de cinste". Și tânărul Kostka merită această laudă.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire