pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Ilie Proorocul
20 iulie (calendarul latin)
20 iulie (calendarul bizantin)

Unii dintre profeții Vechiului Testament și-au împlinit misiunea de vestitori și apărători ai legii divine fără a fi scris mesajul lor; aceștia sunt "profeții acțiunii", spre deosebire de profeții scriitori care, asemenea lui Isaia, Ieremia, Ezechiel, Daniel și alții, au lăsat scrieri, acum incluse în canonul Cărților Sfinte. Unul dintre cei mai mari profeți ai faptelor este Ilie, misiunea lui fiind aceea de a readuce poporul și a-l menține în credința într-un singur Dumnezeu, într-o perioadă în care cultul idolatric și licențios al Canaanului atrăsese pe mulți dintre Israeliți. Ilie s-a născut spre sfârșitul secolului al X-lea î.C., și cea mai mare parte a activității sale s-a desfășurat sub domnia timidului Achab (873-854), ajuns un instrument docil în mâinile soției sale Izabela, de origine feniciană, și care de la început a favorizat cultul lui Baal, pe care apoi l-a impus întregului popor.

Când credința într-un singur Dumnezeu aproape dispăruse, și majoritatea poporului îmbrățișase idolatria, Ilie s-a prezentat în fața regelui Achab și a anunțat o perioadă de trei ani de secetă, drept pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Pentru a dovedi falsitatea idolilor și puterea adevăratului Dumnezeu, Ilie convoacă pe Muntele Carmel pe regele Achab și pe delegații din toate triburile lui Israel, ca să participe la o probă a focului. Ilie a spus către popor: "Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați-l pe El; și dacă este Baal, urmați-l pe acesta ... Prooroc al Domnului am rămas numai eu singur, iar prooroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci de oameni și prooroci ai dumbrăvilor Astartei patru sute. Dați-ne doi junci; ei să-și aleagă unul, să-l taie în bucăți și să-l pună pe lemne, dar foc să nu aprindă; iar eu voi găti pe celălalt vițel și-l voi pune pe lemne și foc nu voi aprinde. Apoi voi chemați numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu. Și Dumnezeul care va răspunde cu foc, acela este Dumnezeu. Și a răspuns tot poporul: "Bine ai grăit!"" (IIIRegi 18,21-25). Proorocii lui Baal au pregătit primii altarul și au început să strige către cer: "și strigau cu glas mai tare și se înțepau după obiceiul lor cu săbii și lănci până ce curgea sânge. Trecuse de amiază și ei tot s-au zbuciumat mereu până la timpul jertfei, dar n-a fost nici un glas, nici răspuns, nici auzire" (IIIRegi 18,27-29). Ilie pregătește și el un altar, cere să se toarne apă pe lemne și în jurul altarului și apoi se roagă: "...auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că tu ești Dumnezeu în Israel ... Și s-a coborât foc de la Domnul și a mistuit arderea de tot și lemnele și pietrele și țărâna și a mistuit și toată apa care era în șanț. Și tot poporul, când a văzut aceasta, a căzut cu fața la pământ și a zis: "Domnul este Dumnezeu, Domnul este Dumnezeu!"" (IIIRegi 18,36-39).

Poporul entuziast a îndepărtat pe slujitorii cultului păgân și a reînnoit legământul de credință față de Iahve. Ilie considera că a sosit ceasul triumfului definitiv, dar nu peste mult timp, cu amărăciune și nedumerire în suflet, s-a văzut nevoit să fugă în pustiu pentru a scăpa de furia Izabelei.

Urmărit ca un animal de pradă, energicul și inflexibilul profet a trecut printr-un moment de descurajare. Munca depusă până atunci și însăși viața lui i s-au părut zadarnice și a rugat pe Dumnezeu să-i rupă firul care-l mai ținea legat de pământ. Dar un înger al Domnului îl încurajează, oferindu-i o pâine coaptă în vatră și un urcior cu apă; apoi îi apare însuși Dumnezeu care îi redă curajul neînfricat de altădată. Ilie a înțeles că Dumnezeu nu realizează triumful binelui prin gesturi spectaculoase, dar lucrează cu îndelungată răbdare, deoarece El este Cel Veșnic și timpul este supus Lui.

Profetul, cu forțe reîmprospătate, îmbrăcat într-o manta de piele peste șorțul aspru strâns în jurul coapselor, se reîntoarce în mijlocul poporului lui Dumnezeu, dar nu asistă la triumful deplin al credinței în Iahve. Opera de refacere spirituală, începută cu atâta trudă, va fi dusă la bun sfârșit de către ucenicul său Elizeu, căruia Ilie i-a transferat chemarea divină și spiritul său, aruncându-i pe spate mantaua. Elizeu a fost martorul unic al sfârșitului misterios al lui Ilie, întâmplat în anul 850 înainte de Cristos, prin urcarea lui într-un car de foc.

Prenumele Ilie, cu foarte multele lui variate, este printre cele mai răspândite, datorită faptului că sărbătorirea proorocului Ilie are loc în timpul de vârf al lucrărilor de seceriș, și numele lui este legat de două elemente foarte importante în aceste lucrări: focul și apa. La sărbătorirea proorocului Ilie s-au adăugat o serie de invocații și practici rituale străvechi, prin care se invocă depărtarea grindinilor și a incendiilor, ploaia pentru miriști. Și în cazul Sfântului Ilie, acumulările folclorice au dus la trecerea cu vederea peste înțelesul profund al cuvântului Ilie, format din alăturarea a două numiri vechi date lui Dumnezeu: El si Iahve, exprimând ideea: "Dumnezeul meu este Iahve". Este o mărturisire de credință în Dumnezeul Unic, o recunoaștere a stăpânirii sale asupra universului și a vieții oamenilor. Pentru acest motiv, proorocul Ilie este nu numai prin activitatea sa, ci și prin numele său, o sinteză a Vechiului Testament, o piatră de temelie a Noului Testament, o prezență obligatorie la opera de pregătire și încoronare a timpului mesianic. Creștinul a preluat acest nume cu respect, traducându-l în greacă și latină prin Helias și Elias. În românește are multe variante: Ilie, Elie, Lie, Ilia, Iliaș, Iliescu, Ilieș, Iliică, Ilioiu, Ilioaia, Ilaț, iar mai nou: Eliade, Eliana. La rostirea fiecăruia dintre aceste nume, creștinul își amintește crezul pe care proorocul Ilie l-a trăit și l-a apărat: "Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta. Cuvintele acestea pe care ți le spun eu astăzi, să le ai în inima ta și în sufletul tău; să le întipărești în sufletele fiilor tăi și să vorbești de ele când șezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci și când te scoli ..." (Deuteronom 6,4-7).

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire