pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Veronica Giuliani (1660 - 1727)
9 iulie (calendarul latin)

Sfânta Veronica Giuliani este una dintre marile "mistice" ale secolului al XVIII-lea.

În epoca modernă se constată tendința de a se da înțelesuri profane unor termeni privind realități și trăiri sufletești ale vieții creștine. Astfel, cuvântul "dumnezeiesc" este folosit cu înțelesul de: splendid, minunat; cuvântul "martir", la început rezervat pentru a preamări pe creștinii care și-au dat viața mărturisind credința lor pentru Cristos, astăzi este atribuit tuturor celor care și-au pus viața în primejdie, ori chiar și-au pierdut viața în apărarea unei cauze sau idei. La fel, s-a dat alt înțeles cuvintelor "mistic", "mistică", vorbindu-se de o "mistică a rasei" sau "mistică a supraomului". Înțelesul cuvântului "mistic", folosit și popularizat în lucrările de spiritualitate creștină, se referă la apropierea dintre sufletul omenesc și Dumnezeu, și se atribuie persoanelor privilegiate care, prin har divin și corespundere totală din partea lor, au ajuns să cunoască și simtă realitatea profundă a iubirii, puterii și înțelepciunii lui Dumnezeu. Trăirea obișnuită a vieții spirituale și experiența mistică pot fi comparate cu modul în care cunoaștem organismul omenesc privindu-l cu ochiul liber sau cu ajutorul razelor X. Pentru profanul neavizat, aparatura și mișcările radiologului apar ca ceva fără înțeles, uneori bizare. Tot așa, din experiența misticilor, creștinul cu viață spirituală obișnuită nu sesizează decât latura exterioară, uneori spectaculoasă, așa numitul spectacol mistic, cum ar fi: minunile, profețiile, stăpânirea asupra forțelor naturii, chiar manifestările diabolice, viziunile, extazele, incendiile interioare, stigmatele.

Sfânta pe care o amintim în ziua de 9 iulie s-a născut în anul 1660 la Mercatelle, lângă Urbino (Italia), fiind a șaptea fiică a soților Francisc și Benedicta Giuliani. La vârsta de șaptesprezece ani a intrat la mănăstirea călugărițelor clarise din Citta di Castello, luându-și numele de Veronica, în amintirea acelei femei pioase care cu dragoste și curaj a șters cu marama ei fața plină de sânge a lui Isus, pe când se îndrepta spre muntele Golgota. După mai mulți ani de umilă viață călugărească, trăită cu dăruire în rugăciune și muncă, Veronica începe o experiență mistică extraordinară. Despre aceasta nu s-ar fi aflat nimic în afara zidurilor aspre ale mănăstirii, dacă duhovnicul său nu i-ar fi poruncit să noteze zilnic în jurnalul personal destăinuirile pe care i le făcea Isus Răscumpărătorul, ale cărui suferințe Veronica le retrăia periodic în toate amănuntele. "În anul 1697 - citim în jurnalul ei - în ziua de Vinerea Sfântă, dimineața înainte de a se lumina ... Dumnezeu a revărsat asupra mea un har deosebit, dăruindu-mi semnele și durerile pe care Cuvântul Divin făcut om le-a purtat pentru mântuirea mea. Simțeam în adâncul inimii mele o durere de moarte."

Astfel descrie ea primirea stigmatelor (semnele rănilor Domnului): "Am văzut din Preasfintele Sale răni cinci raze strălucitoare și toate se îndreptau spre fața mea ... În patru raze erau cuiele și în una se afla lancea, ca de aur, toată numai foc; ea mi-a străpuns inima." În anul 1727, în ziua de vineri 9 iulie, după o boală grea care durase 33 zile, Veronica, împreună cu Cristos răstignit își încredințează sufletul în mâinile Tatălui Ceresc. După moarte, trupul său, care purta încă semnele rănilor Domnului, a fost supus unei autopsii și medicii au constatat că într-adevăr inima era străpunsă dintr-o parte în alta. "Când am văzut stigmatele - mărturisește Veronica în jurnalul său - am plâns mult și din toată inima l-am rugat pe Domnul să binevoiască a face ca ele să fie ascunse de privirile altora." Dorința i-a fost ascultată, deoarece din ordinul superiorilor a trăit toată viața într-o încăpere mică, separată de contactul cu alte persoane. Dar filele numeroase ale jurnalelor sale, scrise într-o perioadă de mai bine de 30 de ani și care publicate cuprind un număr de 44 de volume, sunt un adevărat tezaur ascuns, care a îmbogățit literatura mistică creștină cu nenumărate pagini luminoase, izvoare de lumină și curaj pentru sufletele iubitoare de autentică trăire a vieții în Dumnezeu.

Deși Ursula Giuliani, alegându-și la intrarea în mănăstire, numele de Veronica, nu s-a gândit la sensul etimologic al cuvântului, e bine de amintit că acest nume traduce numele grecesc Berenike, cu sensul de: purtătoare, aducătoare de victorie (pherein = a aduce, a purta; nike = victorie). De asemenea, numele de Veronica a fost pus în legătură și cu expresia formată din cuvintele: vera = adevărata și eikon = asemănare, imagine, icoană, atribuindu-se unei pânze pe care se află imaginea feței lui Isus Cristos, pânză considerată a fi marama cu care o femeie din Ierusalim a șters fața lui Isus din Nazaret, pe când își ducea crucea spre locul execuției. Alăturând cele două interpretări ale numelui Veronica, el ne reamintește gândul adânc al Sfântului Pavel: "Aceia pe care Dumnezeu i-a știut mai dinainte, i-a ales să poarte Chipul Fiului Său ... și i-a condus la mărirea Sa" (Rom. 8, 30).

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire