pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Maria Goretti (1890-1902)
6 iulie (calendarul latin)

În seara zilei de 24 iunie a anului 1950, o mulțime imensă umplea până la refuz piața Bazilicii Sf. Petru din Roma; într-o tăcere adâncă, așteptau cu toții cuvântarea Suveranului Pontif la slujba de canonizare - declararea oficială ca Sfântă a Mariei Goretti. Deodată, tăcerea începe să vorbească prin glasul sonor al Papei Pius al XII-lea: "În această strălucitoare seară de vară, Biserica lui Cristos ridică la cea mai înaltă cinste pe o fiică modestă a poporului credincios ... De ce sunteți mișcați până la lacrimi când citiți sau auziți vorbindu-se de viața scurtă a acestei fetițe? Această viață, chiar și în sfârșitul ei violent, imprevizibil, este atât de simplă și modestă, atât de transparentă și luminoasă atât de vie și generoasă, încât ni se pare o istorioară din Sfânta Evanghelie..." Apoi, Sfântul Părinte prezintă în cuvinte emoționante viața și virtuțile Mariei Goretti, asemănând-o cu Sfânta martiră Agnesa din primele veacuri ale creștinismului și o propune tineretului creștin drept model și încurajare. La fastuoasa solemnitate a canonizării erau de față mama Mariei, Assunta, frații mai mici și un mare număr dintre consătenii ei din Corinaldo și Nettuno (N).

Familia Goretti este originară din Corinaldo, mică localitate în provincia Ancona din Centrul Italiei. Aici s-a născut Maria, la 16 octombrie 1890; în familie i se spunea Marietta. La vârsta de 6 ani se spovedește pentru prima oară și este confirmată potrivit obiceiului de atunci; prima Sfântă Împărtășanie o va face mai târziu, la 11 ani. Cu trecerea anilor, familia se mărește și pâinea pe masă devine tot mai puțină. Luigi Goretti, mânat de speranța că-și va putea îmbunătăți condițiile de viață, emigrează împreună cu întreaga familie în Câmpia Romană. Aici se așează la Ferriere de Conca, pe moșia unui principe, care le pune la dispoziție o casă cu parter (pentru vite) și etaj (pentru oameni), în comun cu o altă familie, formată din văduvul Serenelli și copilul său Alexandru. Câmpia era într-adevăr mănoasă, dar din mlaștinile alăturate adesea își făcea apariția malaria ucigătoare. După un an de zile va cădea victimă chiar Luigi Goretti, "il mio caro babbo", cum îl numea Marietta, acum în vârstă de 10 ani.

Assunta, soția lui Luigi, rămasă văduvă, va trebui să înlocuiască și pe soțul ei la muncile câmpului, pentru a câștiga cele necesare traiului. Grija de gospodăria casnică și de cei patru copii mai mici rămâne în seama Mariettei, care se dovedește o bună gospodină și o educatoare înțeleaptă pentru frățiorii ei, deși nu știa decât foarte puțină carte; de acum va renunța și la orele de școală la care se ducea din când în când; nu a renunțat la orele de catehism, în vederea pregătirii pentru prima Sfântă Împărtășanie. În fiecare duminică făcea un drum de 11 km până la orășelul apropiat Nettuno, unde lua parte la Sf. Liturghie și la orele de învățătură creștinească. La un an după moartea tatălui, într-o frumoasă duminică de mai, îmbrăcată cu o rochie albă simplă, dăruită de vecine, Marietta primește pentru prima oară Sfânta Împărtășanie. Conștiința prezenței lui Isus Mântuitorul în sufletul ei îi întărește hotărârea de a nu-L supăra nici chiar cu cea mai mică greșeală. Assunta era felicitată pentru comoara pe care i-a dat-o Dumnezeu în persoana Mariettei; toate vecinele o iubeau pe această copilă modestă, harnică și respectuoasă față de toți.

Dar într-o zi, în cuibul liniștit al văduvei Goretti s-a strecurat o viperă. Alexandru, copil lăsat în voia lui de un tată văduv și dedat băuturii, ajuns în grupul unor tineri fără teamă de Dumnezeu și fără rușine față de oameni, de mai multe ori a îndreptat asupra Mariettei priviri tulburătoare și chiar i-a adresat cuvinte cu înțelesuri necuviincioase. Marietta, care, după cum spunea și mama Assunta, "era foarte dezvoltată pentru vârsta ei" și, ca orice fată de țară cunoștea sensul anumitor atitudini și expresii, evita cu grijă orice întâlnire cu tânărul lipsit de bună-cuviință, deși, în baza înțelegerii dintre familii, trebuia să facă mâncare și să spele rufele și pentru cei doi Serenelli.

În dimineața zilei de 5 iulie 1902, Assunta împreună cu vecinii ei au plecat la câmp, având de treierat fasolea. Nu peste mult timp, Marietta observă, spre uimirea ei, că Alexandru se întoarce singur acasă. Atunci, ia pe surioara ei mai mică care dormea încă și se așează în față ușii pe treapta cea mai de sus a scării de la cerdac, continuându-și lucrul de mână început în casă. Alexandru urcă scările și-i spune Mariettei să intre în cameră ca să-i repare o haină ruptă; ea refuză, cerând să-i aducă haina afară. Deodată, cu mâinile lui puternice, Alexandru o trage în cameră și-i spune pe față gândul murdar ce-l stăpânea. "Nu! Nu! Dumnezeu nu permite! E păcat!" strigă Marietta din toate puterile. Nereușind să-și ducă planul la îndeplinire, Alexandru scoate pumnalul pe care-l purta totdeauna la el și, cuprins de furie, lovește în neștire. La strigătele disperate ale Mariettei, surioara ei se trezește și începe să plângă și să țipe. Cei de la arie, auzind țipetele neobișnuite, cuprinși de o presimțire tulburătoare, aleargă spre casă și urcă pe cerdacul unde se afla fetița. Când intră în cameră o găsesc pe Marietta într-un lac de sânge, dar încă în viață; la întrebarea lor, răspunde în șoaptă: "Alexandru!" Se caută în grabă o șaretă și este transportată la spitalul din Nettuno. Alexandru este dat pe mâna carabinierilor, care au trebuit să intervină energic pentru ca mulțimea adunată să nu-l ucidă cu furcile și coasele.

Ca un fulger vestea despre cele întâmplate s-a răspândit în tot ținutul. Din inimile tuturor porneau gânduri și cuvinte de compătimire și admirație pentru curajul și demnitatea dovedite de tânăra copilă a Assuntei Goretti și a pământului lor. Cu toate îngrijirile medicale acordate, în ziua de 6 iulie 1902, sufletul eroic al Mariettei, purtând în mână crinul curăției, părăsește trupul răpus de loviturile crunte ale orbirii sufletești, dar neatins de tina păcatului. Ultimele cuvinte înainte de a muri au fost: "Din dragoste către Isus îl iert (pe Alexandru) și vreau sa ajungă în cer și el".

Alexandru Serenelli a fost condamnat la muncă silnică pe viață. În anul 1910, după cum mărturisește el, i s-a arătat Maria Goretti în mijlocul unui câmp cu crini și l-a chemat să vină după ea. Faptul concret este că începând cu această dată, viața lui s-a schimbat total, astfel încât după împlinirea a 27 de ani de executare a pedepsei, a fost eliberat pentru buna purtare dovedită.

Sfânta Maria Tereza Goretti - sau Sfânta Marietta, după numele pe care i-l dădeau cei din familie, nu este numai copila care a preferat să moară, mai degrabă decât să cedeze în fața propunerilor murdare ale unui tânăr depravat. Aproape zilnic, în diferite părți ale lumii, se petrec acte de violență față de tinerețea lipsită de apărare și de cele mai multe ori, amintirea lor se păstrează numai în istoria criminalității. Cazul Mariei Goretti însă reprezintă afirmarea supremă a unui principiu de morală creștină, apărat de Biserică chiar în perioadele de cea mai mare decădere, supremația sufletului și a valorilor sufletești asupra trupului. Această copilă ne este propusă ca exemplu nu numai pentru faptul de a-și fi apărat până la moarte virtutea curăției, dar și pentru întreaga ei viață, întemeiată nu doar pe sentimentul onoarei și al demnității umane, ci pe recunoașterea conștientă și supunerea față de Legea lui Dumnezeu și pe ajutorul harului divin.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire