pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Ioan Nepomuk (1320-1383)
preot

16 mai (calendarul latin)

Nepomuk este o mică localitate din Boemia despre care poate nu s-ar fi știut nimic niciodată, dacă în anul 1320 nu s-ar fi născut aici, dintr-o familie de oameni înaintați în vârstă, care s-au rugat mult lui Dumnezeu să aibă și ei un copil, acela care avea să rămână în istoria Bisericii cu numele de Ioan Nepomuk. De mic se simțea atras spre viața de reculegere și rugăciune pe care a descoperit-o în mănăstirea cistercienilor din apropierea casei părintești. După ce a terminat studiile superioare la universitatea recent înființată de Carol al IV-lea în Praga, a fost sfințit preot și i s-a încredințat misiunea de predicator la catedrala orașului. Locuitorii din Praga, și îndeosebi studenții, simțeau că o lumină răsare în mijlocul lor, de aceea îl înconjurau cu drag și îi ascultau cuvântul. I s-a oferit un scaun episcopal, de asemenea și alte posturi de mare însemnătate și cu venituri substanțiale, dar el a refuzat categoric; a acceptat numai oficiul de administrator al operelor de binefacere, considerând că astfel va avea posibilitatea de a veni în ajutorul celor mulți și lipsiți.

Ioan nu s-a mulțumit numai să împartă ajutoare materiale, să hrănească sufletele cu predicile și apostolatul său, ci și-a oferit serviciile și în apărarea drepturilor oamenilor simpli în conflictele cu cei înstăriți și sus-puși. Această activitatea a trezit împotriva lui o ură ascunsă cu grijă, dar neadormită, chiar și în sufletul tânărului rege Venceslau. Venceslau avea și alte motive pentru a nu-l vedea cu ochi buni pe neobositul propovăduitor al Evangheliei. Crescut de o mamă frivolă, amețit de lingușelile unor supuși interesați, tânărul Venceslau se lăsă pradă unei vieți dezordonate, călcând în picioare iubirea sinceră a soției sale Ioana, care trebuia să suporte o viață de chin. Pentru liniștirea și întărirea sufletului ei, ea s-a adresat în spovadă preotului Ioan. Acesta i-a dat îndrumările și încurajarea credinței, care au ajutat-o pe Ioana să își recâștige calmul și curajul vieții. Venceslau, ca orice soț incorect, a început să o bănuiască pe soție de complicitate la acțiuni organizate împotriva lui; s-a adresat duhovnicului soției și i-a cerut, prin ademeniri și lingușiri, să îi descopere destăinuirile din spovadă ale Ioanei. Preotul, păstrându-și calmul și demnitatea a răspuns: "Non licet" "Nu este îngăduit". Regele a recurs la amenințări, dar de tot atâtea ori a primit același răspuns: "Non licet". Atunci a poruncit să fie aruncat în carceră și torturat; a fost întins pe scaunul de tortură, i s-au rupt câteva coaste, membrele i-au fost arse cu torțe aprinse; Ioan spuse doar atât: "Isuse, Maria!".

Deoarece nu a reușit să obțină nici o declarație, regele l-a pus în libertate cerându-i să se mai gândească. În ajunul sărbătorii Înălțării Domnului, în ziua de 16 mai 1383, preotul trecea prin fața palatului. Venceslau l-a văzut și a trimis să fie adus la dânsul: "Ori vorbești, ori vei muri chiar în noaptea aceasta", i-a spus, în culmea mâniei, Venceslau. Ioan tăcea și îl privea compătimitor. "Luați-l din ochii mei și aruncați-l în râu". Călăii dinainte pregătiți au pus mâna pe el și de pe podul care leagă Praga Mare de Praga Mică l-au aruncat în apele râului Moldava. În timpul nopții o lumină plutea încet deasupra apei. Regina, din apartamentul ei, a văzut neobișnuitul fenomen și a alergat la rege să îl întrebe: "Ce să fie oare acea lumină pe apă?". Cuprins de remușcări și spaimă, Venceslau alergă din cameră în cameră negăsindu-și liniștea. Trupul martirului - martir al secretului spovezii - a fost pescuit și înmormântat în catedrala mitropolitană. În ziua de 14 aprilie 1719, după mai bine de 300 de ani, corpul a fost deshumat și, spre uimirea tuturor, limba a fost găsită intactă. Și astăzi, un relicvar împodobit cu 1200 diamante păstrează limba care a știut să tacă chiar în fața morții. Pe placa funerară a mormântului sunt săpate următoarele cuvinte: "Sub această lespede zace trupul fericitului și slăvitului făcător de minuni Ioan Nepomuk, doctor, canonic al acestei biserici și duhovnic al reginei; care, deoarece a păstrat secretul spovezii, a fost chinuit crunt și apoi aruncat de pe podul din Praga în râul Moldava, din porunca lui Venceslau al IV-lea regele Boemiei, în anul 1383". Confirmând cinstirea adusă de veacuri și minunile săvârșite la mormântul lui Ioan Nepomuk, Papa Benedict al XII-lea, în anul 1729, l-a ridicat la cinstea sfintelor altare. Și astăzi, limba care a știut să tacă vorbește lumii întregi.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire