pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Fericitul Ieremia Valahul (1556-1625)
8 mai (calendarul latin)

În anul 1670 apărea la Napoli cartea despre "Viața și faptele minunate ale Cuviosului Ieremia Valahul, scrise de un confrate capucin contemporan, pr. Francisc Severini, transcrisă ulterior din dialectul local în limba italiană de Francisc Orestano. Aceasta este prima biografie a unui român scrisă în afara granițelor țării și aduce numeroase date din viața minunată a românului ajuns prin zelul credinței la perfecțiunea spirituală.

Despre patria și originea Venerabilului Ieremia Valahul, biograful său scrie: "Printre ținuturile răsăritene ale Europei, foarte întinsă este și Valahia, împărțită în Valahia Mare și Valahia Mică - numită Moldova - amândouă ocupând o parte din vechea Dacie. Valahia se mărginește în nord de fluviul Nistru, chemat de cei dinaintea noastră Tyras, care o desparte de Rusia, Podolia și Tartaria, iar la sud cu Dunărea, numită odinioară Istru, care o separă de Bosnia, Serbia și Bulgaria. La apus se mărtginește cu Transilvania, pe când la răsărit este scăldată de Marea Neagră...

În această țară, într-o localitate numiză Zaxo (foarte probabli Sasca, Suceava), la 29 iunie 1556, în sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel, se născu cuviosul Ieremia despre care se poate scrie întocmai ceea ce este scris despre Iov: "om simplu și drept, care se temea de Dumnezeu și se ferea de păcat" deoarece a fost prin excelență un om simplu, desăvârșit din orice punct de vedere, plin de frica lui Dumnezeu, fugind de orice rău, model de perfecțiune și de sfințenie.

Darul principal pe care l-a hărăzit Dumnezeu cuviosului Ieremia a fost cel de a se fi născut din părinți foarte evlavioși. Tatăl lui, pe care îl chema Costiște Stoica, era om de foarte modestă condiție socială, dar cinstit. Mama sa se numea Margareta Bărbat și din unirea lor s-au născut două fete și cinci băieți, dintre ca primul a fost Ieremia, botezat cu numele de Ion.

Tânăr de abia nouăsprezece ani, lipsit de orice pregătire, Ion porni la drum în anul 1575. Fără îndoială că aceasta a fost voința Celui de sus care îi îndrepta pașii în direcția Transilvaniei, spunând că se duce doar să-l vadă pe un frate al său care nu locuia în Zaxo. La Alba Iulia, capitala Transilvaniei, Ion l-a întâlnit pe Pietro Giacomo, medic chirurg de la Bari, Italia. Cu el a plecat trecând prin Ragusa și la Bari a intrat în slujba spițerului Cesare del Cuore. De aici, după un an și jumătate a plecat la Napoli unde s-a oprit la mănăstirea capucinilor."

Faima sfințeniei sale a cuprins mulțimile de orășeni și țărani până la mare distanță de Napoli, iar viziunile lui i-au întărit în credință pe toți cei care-l ascultau și îi înțelegeau rostul cuvântului. Autoritatea lui Ieremia asupra contemporanilor era atât de mare încât se prezenta ca un adevărat cult. Ea este mărturisită de biograf prin sinteza pe care o face descriind astfel despărțirea sa pământească de oameni:

"Mulțimea izbuti să rupă poarta și să dea buzna în mănăstire. Îmbulzeala a fost atât de mare, încât cu greu s-a făcut loc și unora din nobilime, printre care Don Fabrizio Caraffa, principe al Sacrului imperiu roman și al Rocellei, care cu lacrimi în ochi săruta mâinile mortului.

Evlavia și înflăcărarea cu care vizitatorii îi sărutau mâinile, picioarele și obrazul defunctului erau din cale afară de mari. Mai mult: unii, pe ascuns, îi trăgeau firele bărbii și părul din cap, ori tăiau cu foarfecele și cu cuțitele, bucățele din veșmânt... îmbrăcămintea era făcută fărâme, iar petecele dispăreau cât ai clipi în mulțime..."

Dispărut deci la 5 martie 1625, venerabilul Ieremia a fost imediat onorat de introducerea cauzei pentru sanctificare de către Papa Urban al VIII-lea în anul 1627 și susținută în chip deosebit de către Papa Inocențiu al XI-lea. Amintirea lui a rămas lăsată de contemporani legată de țara de origine și numele a străbătut prin timp, recunoscându-l și cinstindu-l în îmbinarea de fericit renume - Ieremia Valahul. Ieremia, numele profetului din Vechiul Testament, corespunde tăriei în credință și puterii ce izvorăște din mărturisirea ei.

Imediat după înmormântare, s-a procedat la strângerea documentelor în vederea proclamării oficiale a sfințeniei umilului călugăr; numai după doi ani, în 1627, dosarul a fost înaintat Papei Urban al VIII-lea, care l-a acceptat. Împrejurări necunoscute nouă au întrerupt desfășurarea în procesului de beatificare; ulterior, Papa Inocențiu al XI-lea a reluat cauza, dar iarăși au intervenit alte dificultăți și din nou actul beatificării a fost amânat. Procesul a fost reluat după 1900, pentru ca în final, la 30 octombrie 1983, Papa Ioan Paul al II-lea să îl declare fericit.

Între timp, venerarea Fericitului Ieremia a continuat să crească tot mai mult în orașul Napoli și în împrejurimi, ducând peste veacuri amintirea vieții lui sfinte, a puterii de mijlocire în fața lui Dumnezeu și a țării de origine, fiind invocat sub numele de Fericitul Ieremia Valahul.

Legătura de sânge ce ne unește cu Fericitul Ieremia Valahul este un motiv deosebit de a-i dărui cinstirea și încrederea noastră, care unite cu ale celor din ținutul Napoli, unde și-a sfârșit călătoria vieții, să apropie momentul fericit al ridicării lui la cinstea sfintelor altare în întreaga Biserică a lui Cristos Mântuitorul.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire