pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Dominic Savio
6 mai (calendarul latin)

O viață trăită simplu, în intervalul scurt de numai cincisprezece ani, folosind cu grijă harurile oferite de Dumnezeu în fiecare zi, a dat Bisericii un sfânt, iar tinerilor creștini de astăzi un model la îndemâna tuturor: pentru "a ne realiza" ca oameni și creștini adevărați este suficient să folosim mijloacele obișnuite ale harului divin, rugăciunea și Sfintele Sacramente, să împlinim cu bucurie datoriile stării proprii și să ne dedicăm cu iubire semenilor noștri. Dominic Savio, declarat Sfânt în anul 1957 de către Papa Pius al XII-lea, era fiul unor oameni foarte modești: un fierar și o croitoreasă. S-a născut la Riva di Chieri (Italia, lângă Torino) în 1842. La vârsta de 7 ani a primit prima împărtășanie; cu această ocazie și-a formulat programul de viață, scris cu mâna lui de copil pe o pagină de caiet, și cuprins în deviza lapidară: "La morte piutosto che peccare - Mai degrabă moartea, decât să păcătuiesc". Părinții s-au mutat apoi la Mondonio.

Sfântul Ioan Bosco, care timp de trei ani de zile l-a avut între elevii săi, în biografia scrisă îndată după moartea tânărului admirat și de colegi și de profesori, reconstituie viața și chipul luminos al lui Dominic dintr-un mozaic de întâmplări grăitoare. La vârsta de 10 ani, când unul dintre colegi a săvârșit o greșeală gravă pe care nu a voit să o mărturisească, Dominic a luat vina asupra sa, declarându-se autorul faptei. În urma cercetării atente a faptelor, profesorul a descoperit adevărul și l-a întrebat pentru ce a procedat așa; Dominic a răspuns cu candoare: "Colegul meu, date fiind antecedentele, ar fi trebuit eliminat din școală; eu aveam speranța să fiu iertat".

La doisprezece ani l-a rugat pe Don Bosco să îl ia și pe el la Torino, printre elevii săi. "Mi se pare și mie că ai în tine o stofă bună pentru un veșmânt demn de a fi oferit Domnului", îi spune Don Bosco. Dominic îi răspunde: "Eu dau stofa, Sfinția Voastră să fiți croitorul". "Dacă nu devin Sfânt - spunea odată Dominic - viața mea nu va fi decât un mare nimic. De ce este nevoie ca să pot ajunge Sfânt?" "De curaj, nu de ani", a fost răspunsul lui Don Bosco. Într-o zi a observat pe doi oameni care se certaseră și acum se pregăteau să înceapă un periculos duel cu pietre; Dominic sare, se așează între ei și le strigă: "Prima piatră aruncați-o în mine!" Glasul de argint, privirea de înger, inima de aur a unui copil sfânt, au dezarmat brațele stăpânite de ură. Deseori îl cuprindea dorul de a deveni preot, dar presimțind că sfârșitul vieții nu e departe, oferea lui Dumnezeu sincera lui bunăvoință.

Deoarece din zi în zi slăbea tot mai mult, cu regret a trebuit să părăsească colegiul și să se reîntoarcă la Mondonio, la părinți. Colegilor, care cu lacrimi în ochi îl salutau și-l încurajau, le-a spus: "Ne vom revedea acolo unde vom fi împreună cu Domnul pentru totdeauna!" Asemenea lui Don Bosco, a avut diferite viziuni și presentimente ce s-au realizat întocmai. Într-una din zile, medicul familiei, după ce l-a consultat din nou cu atenție, le-a spus că de acum este înafară de orice pericol. Dar imediat după ce medicul a părăsit camera, Dominic îl roagă pe tatăl său să recite împreună cu el rugăciunea pentru o moarte bună. Când tatăl se apropie, copilul îi adresează aceste cuvinte: "Adio, dragă tăticule; părintele paroh mai avea să-mi vorbească, dar nu pot să-mi amintesc. Ah, ce lucruri frumoase văd eu acum!" Au fost ultimele cuvinte. Era ziua de 9 martie 1857.

* * *

Prenumele Dominic este printre puținele de proveniență pur creștină. Are și o formă feminină, Dominica, cu variantele Domnica, Domna, Domnița, Duminica, Domnina. Toate sunt provenite din numele Dominus=stăpân; în cultul creștin cuvântul Dominus este atribuit numai lui Dumnezeu, îndeosebit în persoana lui Isus Cristos. Deoarece în Vechiul Testament era interzis a se pronunța numele lui Dumnezeu=Iahve, credincioșii i se adresau cu cuvântul Adonay=stăpânul (cerului și al pământului). Grecii au tradus cuvântul Adonay prin Kyrios, iar romanii prin Dominus. De aici a derivat adjectivul dominicus, însemnând ceva ce aparține lui Dumnezeu. Creștinii dădeau acest nume copiilor născuți în zi de duminică, sau acelora pe care îi ofereau în chip deosebit lui Dumnezeu.

De fapt prin numele de Dominic, Domnica, se exprimă condiția fundamentală a ființei umane, aceea de a fi destinată să-și găsească desăvârșita împlinire în Dumnezeu. Sfântul Augustin a mărturisit în numele tuturor oamenilor: "Pentru Tine ne-ai creat, Doamne, și neliniștit este sufletul nostru până când nu se va odihni în Tine". Dominic Savio a răspuns acestei cerințe vitale atunci când a afirmat că fără sfințenie viața lui ar rămâne un mare gol.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire