pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Marcu (sec. I)
evanghelist

25 aprilie (calendarul latin)
25 aprilie (calendarul bizantin)

În Noul Testament, Marcu este amintit de zece ori, mai întâi cu numele ebraic, Ioan, apoi cu numele roman de Marcu, și de câteva ori sub numele de Ioan-Marcu. Pentru unii istorici se pare că ar fi fost vorba de două persoane diferite; noi însă ținem părerea tradițională și cea mai probabilă că este vorba de un singur Ioan-Marcu, fiu al acelei Maria în casa căreia se adunau primii creștini din Ierusalim și unde s-a refugiat însuși Sfântul Petru, după ce fusese eliberat în mod mirculos din închisoare. Faptele Apostolilor (cap.12) istorisesc: "Și Petru, venindu-și în sine, a zis: 'Acum știu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a scos din mâna lui Irod și din toate câte aștepta poporul iudeilor'. Și chibzuind a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit și Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau."

Marcu, evreu de originie, s-a născut probabil înafara Palestinei, dintr-o familie înstărită. Sfântul Petru, care îl numește "fiul meu", l-a luat cu sine în călătoriile sale misionare prin Orient și la Roma. Din această îndelungată apropiere, Marcu a reținut și a scris ceea ce Petru vorbea despre Isus Cristos: în felul acesta ne-a rămas Evanghelia care îi poartă numele. Antichitatea creștină, începând cu Papias (+130), îl numește pe Marcu - "tălmaciul lui Petru": "Marcu, un interpret al lui Petru, a consemnat în scris tot ceea ce își amintea. Astfel a scris ceea ce Domnul a învățat și a făcut, fără să urmeze însă ordinea faptelor. Adică Marcu nu l-a auzit direct pe Cristos, nici nu a stat în preajma Lui, ci mai târziu l-a ascultat pe Petru, care își expunea învățătura după cum cereau împrejurările."

Pe lângă de familiaritatea cu Sfântul Petru, Evanghelistul Marcu a beneficiat și de o îndelungată comunitate de viață cu apostolul Pavel, pe care l-a întâlnit prima dată în anul 44, când Paul și Barnaba aduseseră la Ierusalim ajutoarele generoase oferite de comunitățile din Antiohia. La întoarcere, Barnaba l-a luat cu sine pe tânărul său nepot Marcu. După ce au vestit Evanghelia în insula Cipru, Pavel a proiectat o grea și riscantă călătorie în inima Asiei Mici, printre populațiile războinice ale munților Taurus; la acest moment, ne spun Faptele Apostolilor, "Marcu s-a despărțit de Paul și Barnaba, și s-a reîntors la Ierusalim". Mai târziu, Marcu se va întoarce lângă Sfântul Pavel, când acesta va fi în închisoare la Roma. "Adu-l cu tine pe Marcu, voi avea multă nevoie de ajutorul lui", scrie Sfântul Pavel din închisoarea romană ucenicului său Timotei, în anul 66.

Datele cronologice privitoare la viața Sfântului Marcu rămân nesigure. Este probabil că a murit în anul al 14-lea al domniei lui Nero, 68, după unii de moarte naturală, după alții ca martir al credinței, în orașul Alexandria din Egipt. "Acta Marci" - "Istoria faptelui lui Marcu", o scriere de la jumătatea secolului al IV-lea, ne spune că în ziua de 24 aprilie, Sfântul Marcu a fost legat de gât cu o funie și târât de către păgâni pe străzile Alexandriei, în râsul și batjocura mulțimii aprinse de ură.

Aruncat în închisoare peste noapte, în ziua următoare a fost supus acelorași chinuri, dar nu a mai rezistat mult, și a murit. Trupul i-a fost aruncat pe un rug aprins, dar creștinii au reușit să-l sustragă și să-i facă înmormântarea cuvenită sfinților martiri. Se spune că în anul 828, doi negustori venețieni au reușit să obțină trupul Sfântului Marcu și l-au dus la Veneția; aici, între anii 976-1071 s-a înălțat splendida Bazilică venețiană închinată Sfântului Marcu, autorul celei de-a doua Evanghelii a creștinătății. Între figurile simbolice pe care Apocalipsa le propune pentru cei patru evangheliști, Sfântului Marcu i se atribui semnul "leul", deoarece în Evanghelia sa scoate în evidență puterea dumnezeiască a lui Isus, biruitor al duhurilor rele, al celor ce i-au voit moartea, a tot răul și al morții.

* * *

În împărăția romană, care cuprindea popoare de diferite origini etnice, deseori aceeași persoană purta două nume: unul roman și unul local. Așa a fost și cu Sfântul Marcu: el a rămas cunoscut prin numele său roman - Marcu; acesta era un supranume, dat persoanelor pe care părinții îi închinau zeului războiului, Marte. Ulterior se dădea copiilor născuți în luna martie, având diferite forme pentru bărbați și pentru femei.

Pentru bărbați: Marcu, Martin, Marcel, Marcelin, Mărcan, Marcoci, Marcaș, Mărcuș, Marchian, etc. Pentru femei: Martina, Marcela (diminutiv Zela), Marcelina, Marcina. Mai mult, romanii au dat numele de Marte și planetei pe care au observat pete roșii, gândind că sunt fluvii de sânge, vărsat în războaie.

Numele și prenumele din această familie ne pot aminti chipul sfinților îndrăgostiți de Cristos, între ei Marcu având un loc de frunte, care și-au dăruit sângele propriu pentru a aduce pe pământ un strop de iubire și de pace.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire