pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Anselm (1033-1109)
21 aprilie (calendarul latin)

În anul 1033, în orașul Aosta, localitate la picioarele munților Alpi, se năștea acela care avea să devină marele învățător al Bisericii, Sfântul Anselm. Vlăstar al unei familii nobile, este încredințat călugărilor benedictini care, văzând calitățile lui deosebite, îl ajută să-și însușească o profundă formație religioasă și culturală. Încă din primii ani, în sufletul lui Anselm se înfiripează și devine tot mai puternică dorința de a se consacra și el acestei vieți de rugăciune, de studiu și de muncă. Tatăl său, Gandulfo, nici nu vrea să audă despre așa ceva: întâiul născut al familiei nu trebuie să devină călugăr, ci să continue activitatea și planurile tatălui său. Anselm suferă atât de mult din pricina acestui refuz, încât cade greu bolnav: tatăl însă rămâne neclintit. După ce se face sănătos, tânărul pare că și-a schimbat gândurile și începe să participe la viața mondenă a palatului, dovedindu-se dispus să nu refuze ocaziile de amuzament pe care rangul său i le oferea: în inimă însă ardea în continuare flacăra idealului său din prima tinerețe. De fapt, nu după mult timp, părăsește căminul părintesc, trece în grabă munții Alpi, rătăcește prin Franța și se oprește în Normandia, la mănăstirea benedictină de lângă Bec, unde avea catedră de teologie învățatul călugăr Lanfranco.

Anselm se dăruiește studiului cu o sete nemărginită, sete de a cunoaște tot ceea ce Dumnezeu a propus minții omului în universul material și în Sfintele Scripturi; el formulează principiul care va sta la baza dezvoltării ulterioare a teologiei, "fides quarens intellectum" - "credința în căutarea intelectului luminat spre a fi cunoscută și prețuită". Urmează pe maestrul său atât de aproape, încât atunci când Lanfranco este luat de Willhelm Cuceritorul și numit Arhiepiscop de Canterbury și Primat al Angliei, Anselm, deși tânăr, este numit abate al mănăstirii și profesor de teologie. Predicator neobosit, reformator hotărât al vieții călugărești, teolog profund în lecțiile și scrierile sale, el devine o lumină a Bisericii. Viața aspră pe care și-a impus-o, obligând și pe ceilalți călugări să și-a însușească, a trezit multe și vii împotriviri, dar amabilitatea lui netulburată a sfârșit prin a captiva iubirea și stima chiar și a celor mai puțini entuziaști. Era un geniu metafizic, cu o inimă sublimă și plină de credință: se apropia de tainele descoperirii dumnezeiești cu mintea, dar și cu inima. El scria: "Te rog, Doamne, dă-mi harul să simt cu inima ceea ce ating cu mintea".

Operele sale cele mai cunoscute sunt: "Monologium", sau metodă de a medita asupra motivelor actului de credință, și "Proslogium", sau credința în căutarea intelectului. Este necesar, spunea el, să pătrundem din ce în ce mai mult cu mintea în credința noastră, în așteptarea înțelegerii depline și dătătoare de fericire pe care o vom realiza în cer. Lucrările sale filosofice precum și considerațiile asupra răscumpărării izvorau dintr-un elan viu al inimii și al minții: sub acest aspect el este apropiat de Sfântul Augustin. Prin geniul și lucrările sale, Anselm a pus bazele învățământului sistematic al teologiei și este considerat Părintele Scolasticii.

Când Lanfranco a încetat din viață, în 1079, Wilhelm cel Roșu, urmașul lui Wilhelm Cuceritorul, îl roagă pe Anselm să primească demnitatea de Arhiepiscop de Canterbury și Primat al Angliei. Învățatul și umilul abate de la Bec, trece Canalul Mânecii și ia în primire scaunul episcopal vacant; în curând însă, între rege și Episcop apar unele neînțelegeri care l-au determinat pe Anselm de două ori să fugă în exil, așteptând liniștirea apelor.

A făcut o călătorie la Roma pentru a cere recunoașterea drepturilor sale, dar și pentru a obține ușurarea pedepselor decretate împotriva adversarilor său, evitând astfel pericolul unei rupturi grave. Înțelegerea și calmul său au făcut ca armele răzbunării să fie date la o parte și să se realizeze o pace adevărată. Anselm moare la Canterbury în ziua de 21 aprilie 1109, fiind cinstit de toți drept un mare apostol al adevărului și al iubirii. În anul 1720, Papa Clement al XI-lea l-a proclamat "Învățător al Bisericii".

* * *

Anselm este un nume teoforic, exprimând o formă de relație a omului cu Dumnezeu; este format din două cuvinte: Ans, o denumire a divinității la vechile popoare nordice, și helm, cască, însemnând un obiect solid care protejează capul, iar la figurat, puterea lui Dumnezeu care apără viața concentrată în ceea ce are omul specific: gândirea. Atribuirea acestui nume ar putea exprima dorința părinților ca Dumnezeu să apere viața, capul, mintea copilului lor. Nu știm dacă părinții lui Anselm din Aosta au cunoscut această etimologie, dar viața lui ne-a arătat că sub ocrotirea lui Dumnezeu, gândirea omului este capabilă nu numai de o cunoaștere rece, dar și de o iubire creatoare de viață și de pace.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire