pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Egidiu
abate

1 septembrie (calendarul latin)

Numele Egidiu este cinstit și iubit în deosebi de către membrii familiei franciscane, deoarece a fost purtat de mulți fericiți din rândurile lor; cel mai cunoscut este Fericitul Egidiu, amintit la 23 aprilie, al treilea tovarăș de viață al Sfântului Francisc de Assisi. Provenind dintre țărani, a păstrat dragostea de muncă și spiritul de observație al țăranului și a fost un exemplu de candoare, întotdeauna însuflețit de "perfecta laetitia" -"desăvârșita bucurie", înzestrat cu un umor sănătos. - Sfântul Egidiu, comemorat la 1 septembrie, nu face parte din familia franciscană și a trăit cu câteva sute de ani înainte de Sfântul Francisc de Assisi; el este întemeietorul vestitei Mănăstiri "Saint-Gilles" (în limba franceză, Egidiu se spune Gilles) din regiunea de la gurile Rhonului, în sudul Franței. În apropierea acestei mănăstiri s-a format localitatea Saint Gilles (Sfântul Egidiu), nu departe de orașul Nîmes.

Două vitralii și o sculptură de pe portalul catedralei din Chartres îl arată pe Sfântul Egidiu slujind Sfânta Liturghie și primind de la Dumnezeu actul de iertare pentru un păcat al împăratului Carol cel Mare, păcat pe care împăratul nu avusese curajul să-l mărturisească nici unui preot. Este sigur însă că Egidiu a trăit înaintea marelui împărat, și imaginile din catedrală nu pot dovedi decât venerația ce i se acorda în timpul lui Carol cel Mare.

Un text din secolul al X-lea afirmă că Egidiu era de origine grec și a venit în Franța atras de renumele sfântului episcop Cezar de Arles; a trăit un timp ca pustnic, apoi a pus temeliile mănăstirii ce-i poartă numele, așezată într-un loc de trecere a pelerinilor spre Roma sau spre Spania. În timpul Evului Mediu, Mănăstirea "Sfântul Egidiu" - "Saint Gilles" a fost punct de oprire și de odihnă pentru mulțimile de credincioși ce se îndreptau spre mormintele Sfinților Apostoli din Cetatea Eternă, ori spre mormântul Sfântului Iacob la Compostella.

O povestire care a contribuit mult la popularizarea cultului Sfântului Egidiu spune că, în timp ce el se afla în pădure, departe de orice așezare omenească, Dumnezeu a trimis o căprioară ce-i aducea laptele pentru hrană. Într-o zi, căprioara a intrat în porțiunea cercetată de hăitașii unei vânători, condusă personal de rege. Regele vânător a urmărit prada care alerga spre locul știut; numai în momentul când a slobozit săgeata, regele a observat că animalul înspăimântat se află la picioarele unui om. Lovitura destinată căprioarei nevinovate l-a atins și pe pustnic. Incidentul a avut însă un sfârșit fericit. Regele a devenit prieten cu Egidiu și, drept dovadă de iertare, l-a rugat să primească o mare suprafață de teren pe care să ridice o mănăstire. Pustnicul a primit și, deși a pierdut pentru totdeauna liniștea și bucuria singurătății, a simțit o nebănuită fericire văzând cum din zi în zi creștea și devenea tot mai activă o mare comunitate de frați călugări, cărora el le era abate, adică părinte. Dumnezeu i-a răsplătit credința și jertfele, săvârșind multe minuni la rugăciunile lui; după moarte, mormântul său a fost considerat mormântul unui mare sfânt. Mulțimile de pelerini ce au trecut prin mănăstirea întemeiată de el i-au purtat numele de-a lungul Europei. Și astăzi, cultul său este răspândit în multe regiuni din Franța, Belgia, Olanda, unde credincioșii îl invocă și-i cer ajutor în cazuri de delir, de teamă obsesivă, de pierderea minții.

* * *

Prenumele Egidiu vine de la numele grecesc Aigidios; acesta are la bază cuvântul air - aigos = capră. Inițial, "aigidos" a fost un nume de alintare, în genul expresiilor: "puișorul mamei", "iepurașul mamei", "căpriorul mamei", care apoi s-a transformat în nume propriu. Se poate face o apropiere și de cuvântul latinesc aegis - aegidios, nume dat scutului purtat de Zeus - sau de Atena, scut acoperit cu piele de capră. După numele acestui scut, s-a format cuvântul egidă, cu înțeles de ocrotire, protecție superioară. Egidiu ar urma să însemne: "Om aflat sub egida, sub ocrotirea Atotputernicului". Este și gândul Psalmistului care îi amintește celui drept: "Scut și armură este adevărul Domnului; nu te vei teme de spaimele nopții și de săgeata care zboară la lumina zilei" (Ps 90,4-5).

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire