pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Felix
preot martir

30 august (calendarul latin)

Martirologiul Roman amintește 68 de sfinți care au purtat numele de Felix. În ziua de 30 august se comemorează un preot din orașul Roma, martirizat în timpul împăratului Dioclețian. Când era condus la locul de execuție, un necunoscut din mulțime a cerut să fie omorât și el pentru Cristos. Dorința i s-a împlinit, dar când au căutat să-i afle numele, nu au reușit să dea de nici un indiciu; atunci, l-au menționat cu numele Adauctus, care ar putea fi tradus alăturatul sau adăugatul. Istoria acestor doi martiri este interesantă și din punct de vedere arheologic.

După execuția lor, au fost îngropați într-o criptă din Cimitirul Commodillei, pe Calea Celor Șapte Biserici, nu departe de Bazilica "Sfântului Pavel" și dincolo de zidurile orașului. Cripta a fost transferată de papa Siriciu în bazilică, apoi mărită și decorată cu fresce de către papii Ioan I și Leon al III-lea. A devenit astfel un loc căutat de pelerini și de credincioșii evlavioși, până spre sfârșitul Evului Mediu, când multe catacombe și sanctuare subterane au căzut în uitare și au fost devastate. Cimitirul Commodillei, cu mormântul lui Felix și al lui Adauctus, a fost descoperit în anul 1720, dar bucuria descoperirii lor a durat puțin, deoarece bolta micii bazilici subterane s-a prăbușit. Peste ruine s-au așternut din nou uitarea și părăsirea, până în 1903, când bazilica a fost restaurată definitiv. Cu această ocazie, s-a descoperit una dintre cele mai vechi fresce paleocreștine, în care este reprezentat Sfântul Petru primind cheile în prezența Sfinților Ștefan, Paul, Felix și Adauctus.

După autorul unei Passio, "Istorie a suferințelor", scrisă în secolul al VII-lea, când cultul lor era în plină înflorire, Felix a fost un preot al bisericii din Roma, condamnat la moarte în timpul persecuției lui Dioclețian. Pe când se îndrepta spre locul execuției, pe drumul care duce la Ostia, din mulțimea de frați în credință, dar și de curioși, s-a desprins un necunoscut care s-a îndreptat spre convoiul ce înainta încet; a ajuns la un pas de ostașii însărcinați cu îndeplinirea sentinței, a strigat cu glas puternic că și el este creștin și că vrea să aibă aceeași soartă ca și preotul Felix. A fost ascultat pe loc. După ce i-au tăiat capul lui Felix, cu aceeași sabie au retezat și capul cutezătorului care a îndrăznit să sfideze legile împăratului. Dar cine era el? Nimeni dintre cei prezenți nu-l cunoștea și, pentru aceasta, comandantul ostașilor a însemnat "unus adauctus", "unul care s-a adăugat", de unde și numele de Adauctus, "eo quod sancto Felici auctus sit ad coronam martyrii" - "deoarece s-a alăturat de sfântul Felix la coroana martiriului".

Episodul a rămas viu în amintirea Bisericii Romane, care i-a unit pe cei doi martiri într-o singură comemorare, ajungându-se până acolo încât unele izvoare scrise îi consideră frați. Însemnarea cea mai veche despre cei doi martiri apare într-un poem al papei Damasus, care îl elogiază pe preotul Varus pentru faptul că le-a împodobit mormântul. Răspândirea cultului lor în Europa de nord se datorează prezenței unor fragmente din osemintele lor, dăruite soției lui Lotar, Ermengarda, de către papa Leon al IV-lea.

Prenumele Adauctus se poate traduce prin "Asociatul" sau "Alăturatul", sau "Omul de alături"; deși a fost folosit o singură dată, el sugerează datoria pe care creștinul o are de a-i respecta și a-i iubi și pe aceia cărora nu le cunoaște numele, dar care călătoresc alături de el pe acest pământ.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire