pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Felix de Nicosia (1715-1787)

Felix de Nicosia s-a născut din căsătoria soților Filippo Amoroso și Carmela Pirro, în Nicosia, Sicilia, la 5 noiembrie 1715. A fost botezat în aceeași zi, primind numele de Filippo Giacomo. Tatăl său, vânzător de încălțăminte, a murit la 12 octombrie 1715, lăsând-o pe mama lor singură cu trei copii. Familia a fost săracă, dar foarte credincioasă. Ca băiat, Filippo a lucrat a lucrat în atelierul pantofarului Giovanni Cavarelli, aproape de frații capucini, pe care astfel avea ocazia să îi viziteze adesea, să îi cunoască și să le admire stilul de viață. Ca majoritatea băieților sicilieni de atunci, nu a urmat nici o școală. Cu cât petrecea mai mult timp cu călugării, cu atât se simțea mai atras de viața lor: de austeritatea fericită, de sărăcia eliberatoare, de penitența și rugăciunile lor, de caritatea și de spiritul lor misionar.

La vârsta de 20 de ani i-a cerut superiorului călugărilor din Nicosia să vorbească pentru el cu părintele provincial din Messina, pentru ca să poată fi admis în Ordin ca laic. Fiind analfabet, el nu putea fi admis ca cleric, dar vocația de laic i se și potrivea mai bine naturii sale umile și simple. Cererea a fost repetată timp de opt ani, de fiecare dată primind răspuns negativ. Dar dorința lui devenea mai puternică. Vocația sa era matură, bine cântărită. Este surprinzător faptul că, după atâtea refuzuri, nu a căutat să se alăture unui ordin călugăresc asemănător. Pentru el, a fi om al lui Dumnezeu și a fi capucin era unul și același lucru. În 1743, auzindu-se că provincialul din Messina va veni în vizită în Nicosia, Felix a cerut să îl vadă și să îi explice dorința sa. Într-un final provincialul l-a primit în ordin și l-a trimis în fraternitatea din Mistretta pentru anul de noviciat.

La 10 octombrie 1743 și-a început noviciatul, luându-și numele de fr. Felix. Pentru el, noviciatul a fost un an deosebit de intens, petrecut în practicarea virtuților. Toți biografii indică faptul că fr. Felix s-a distins prin ascultarea sa, prin puritatea sa angelică, prin iubirea mortificărilor și prin răbdarea sa cu adevărat serafică. Aceste virtuți l-au făcut să depună voturile la 10 octombrie 1744. Imediat după aceea, superiorii l-au trimis la fraternitatea din Nicosia. Aceasta era împotriva practicilor uzuale, deoarece călugării nu erau trimiși în localitatea lor natală, pentru a nu fi distrași de rude și cunoștințe. Dar detașarea fr. Felix de lucrurile pământești era atât de puternică, încât superiorii nu au considerat că i-ar putea dăuna creșterii sale spirituale.

Ca frate, și-a făcut ale lui cuvintele Sf. Francisc, jurându-și să trăiască pe pământ ca un pelerin și ca un străin, fără să numească nimic ca "al său", nici casă, nici loc, nici nimic. A primit ca însărcinare să strângă pomenile. Mergea zi de zi pe străzi, bătea la ușile celor bogați, invitându-i să dea din prea plinul lor, iar apoi se amesteca printre cei săraci, oferindu-le ajutor pentru cele necesare vieții. În practicarea misiunii sale era discret și senin. Mulțumea de ori câte ori primea ceva, iar atunci când era respins cu cuvinte urâte accepta pentru Domnul toate umilirile. Deși nu știa să scrie ori să citească, cunoștea doctrina creștină. Ce nu putea învăța din lectura Sfintei Scripturi, învăța cu inima și era hotărât să își zidească sufletul zi de zi. Făcea efortul să absoarbă fiecare pasaj din Scriptură și din cărțile de spiritualitate ce se citeau la masă, și nu pierdea ocaziile de a asculta predicile din bisericile din Nicosia.

Devoțiunea sa principală era la Cristos răstignit. În fiecare zi de vineri contempla patima și moartea lui Isus. În fiecare vineri postea cu pâine și cu apă și îngenunchea în cor, cu brațele întinse pentru a forma o cruce, meditând în fața crucifixului. Venera în mod special Euharistia, petrecând ore întregi în fața tabernacolului. De asemenea o prețuia mult pe Maica Domnului.

Spre sfârșitul vieții, eliberat de îndatoriri, îmbolnăvit din cauza penitențelor și mortificărilor, era totuși gata oricând să ajute, mai ales pe frații bolnavi de la infirmeria mănăstirii. Cu cât starea sănătății i se degrada mai mult, cu atât se concentra mai intens asupra lui Dumnezeu. La sfârșitul lunii mai 1787, a făcut febră mare, în timp ce lucra în grădină. Superiorul său, pr. Macario, sub porunca ascultării i-a cerut să se întindă. Fr. Felix i-a spus medicului că ceea ce îi prescrie pe rețetă nu are sens, deoarece este pe sfârșite. Și așa a fost, murind la 2AM, la 31 mai 1787.

A fost beatificat de Papa Leon al XIII-lea, la 12 februarie 1888, iar apoi canonizat de Papa Benedict al XVI-lea, la 23 octombrie 2005.

www.vatican.va


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire