pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Iosif-Benedict Cotolengo (1786-1842)
preot

30 aprilie (calendarul latin)

Orașul Torino - Italia este locul de naștere a două opere mari: Institutul Salesian al lui Ioan Don Bosco și "Casa cea Mică a Providenței Divine" a lui Iosif Benedict Cotolengo. Deoarece Institutul Salesian are numeroase ramificații în toată lumea, Ioan Don Bosco este mult mai cunoscut decât confratele său mai în vârstă, care însă are meritul de a-l fi încurajat pe tânărul Don Bosco atunci când și-a început activitatea. Dar și opera lui Iosif Benedict Cotolengo este o realizare extraordinară a iubirii de Dumnezeu și de oameni.

În jurul anului 1820, Torino începea să devină un mare oraș industrial. Alături de fabricile care se construiau, se înghesuiau casele sărăcăcioase în care foametea, boala, mizeria, disperarea, erau pâine de toate zilele. Un tânăr canonic al bisericii "Trupul Domnului" cunoștea toate aceste ascunzișuri. Deseori era văzut cu o servietă mare de piele plină cu ce putuse aduna, intrând pe o străduță sau alta, și întorcându-se cu servieta goală, urmat de cete de copii care nu mai conteneau cu: "mulțumim unchiule". Moștenirea părintească de mult timp se transformase în haine, mâncare, medicamente; apela la ajutorul celor mai înstăriți, dar când și aceștia se plictiseau de el, lua ce mai avea prin cameră și pornea pe drumurile numai de el știute. Iarna, ca să facă economie de lemne, umbla cu un palton vechi cu blană, care-i dădea înfățișarea unui urs.

Într-o dimineață rece de septembrie a anului 1827 este chemat să îngrijească pe o femeie care era pe moarte în antreul unui han sărăcăcios: fiind în trecere prin oraș s-a îmbolnăvit grav, dar nici un spital nu voise să o primească. Cotolengo îi acordă asistența sufletească și un cuvânt de mângâiere. Întorcându-se spre casă, se gândește că trebuie făcut ceva pentru cei care nu au nici o posibilitate să-și asigure îngrijirea; își propune deci să întemeieze un spital propriu. Închiriază câteva camere, apelează la bunăvoința cunoscuților care oferă mobilă, paturi, pânză: un medic și un farmacist oferă serviciile lor gratuite. "Casa cea Mică a Providenței Divine" ia ființă. La început, Iosif Cotolengo adună de prin oraș pe cei fără nici un adăpost: cerșetori, ologi, orbi. Nu le oferea mare confort, dar era ceva mai mult decât aveau ei sub poduri, ori prin gangurile ascunse de la marginea orașului. Ajutat de Divina Providență, închiriază alte spații și în câțiva ani devine părintele a sute de orfani, decăzuți, epileptici, imbecili, surdomuți.

În 1831 izbucnește ciuma; autoritățile orașului dau dispoziție ca să fie închisă "Casa cea Mică a Providenței Divine"; unii îl iau în râs pe curajosul preot, alții îl condamnă, considerându-l drept un smintit: el nu se descurajează, ci aleargă la marginea orașului, în cartierul Valdocco, unde găsește spații suficiente pentru a-și plasa imensa lui familie. Aici începe marea epopee. Face planurile unei construcții imense, un cartier întreg, cuprinzând saloane pentru bolnavi, farmacii, săli de operații, locuințe pentru personalul îngrijitor, bucătării, săli de mese, ateliere pentru inițierea celor apți de lucru, atelier pentru necesitățile instituției, la mijloc o biserică luminoasă în care murmurul rugăciunii nu încetează nici ziua, nici noaptea. Nu are nici un fond, începe prin a căra el însuși, var, cărămidă, lemne... Ajutoarele încep să curgă din toate părțile: viața intră într-un ritm normal, mulțumitor, asigurată zi de zi de Providența Divină; nu există nici magazii pentru provizii pe timp mai îndelungat, nici servicii de contabilitate. "Providența conduce lumea de mii de ani fără contabilitate" - spunea în glumă Iosif Benedict.

I se acordă decorații, este chemat în audiență la miniștri, la rege; el rămâne același om modest, vesel, cu totul lăsat în voia Providenței. În "Casa cea Mică a Providenței Divine" sunt primiți cu onoruri toți cei care nu au nici un mijloc de existență, toți cei refuzați de sanatoriile și spitalele din țară; personalul de serviciu lucrează gratuit, mulțumiți cu existența zilnică, participând împreună cu pacienții - ajunși la câteva mii - la rugăciunea neîntreruptă din biserică. Iosif Benedict Cotolengo începe să se simtă obosit și slăbit; se retrage pentru o mică reculegere. Despărțindu-se de ai săi le spune: "Când voi fi în cer, am să mă apropii mult de Mama Cerească și o voi trage de mantie. Atunci veți vedea cât de bine vor merge toate, și vouă nu vă va lipsi nimic". În ziua de 30 aprilie 1842, rostind cuvintele psalmistului: "M-am bucurat când mi s-a spus: vom merge în casa Domnului", închide liniștit ochii și este condus în camera de onoare a Divinei Providențe.

Astăzi "Casa cea Mică a Providenței Divine" este o imensă instituție, cu peste 10.000 de pacienți, cu un personal de peste 1.500 de persoane, trăind în condiții omenești, având în continuare drept contabil și administrator general "Providența Divină". Opera Sfântului Iosif Benedict Cotolengo arată că încrederea în bunătatea și puterea lui Dumnezeu nu înseamnă inactivitate, neglijență, dezordine, ci convingerea neclintită că Dumnezeu este alături de noi atunci când ne străduim cu toată sinceritatea să facem binele care este în puterea noastră.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire